Playtime – (Canada 2009) regia Steven Woloshen
“I think spontaneous urges and desires are the best part of handmade film making.” (Steven Woloshen)
Trebuie sa iubesti
foarte tare stilul ultrasincopat de montaj, scrap-ul si jazz-ul pentru a simti
acest film. Ma indoiesc ca exista un sens ascuns in spatele acestei defilari
vertiginoase de fotografii combinate cu desene, in afara de simtul ritmului si
al improvizatiei imagistice care tine pasul cu muzica. Cei care au vazut
“Cameras Take Five” (2002) inteleg perfect aceasta sincronicitate.
Aici
gasiti scurte si pertinente comentarii pe seama celor mai importante momente
artistice din cariera de animator a lui Steven Woloshen.
 |
| Sursa: visualmusic.com |
Theatre Patouffe – (Olanda 2008), regia Maarten Koopman
 |
| Sursa: NPO Sales |
Deja inainte de a
vedea acest scurtmetraj mintea mea a plecat de la titlul sau si a imaginat un
obiect atat de demodat incat deja intrat in era vintage. Este drept, teatrul Patouffe aduna numai obiecte vechi,
din care improvizeaza numere de circ: de la triouri de scaune care practica
echilibristica la fotoliile pe picioroange, stramosi ai cutiei cu imagini in
miscare si tot soiul de alte obiecte insolite. Totul prezentat in stop motion.
Filmele lui Maarten
Koopman pot fi vazute aici.
◘◘◘◘◘
L'homme qui dort / The Man Who Slept – (Franta 2009),
regia Inès Sedan
Un pic ironica, un pic
mai mult romantica, morala povestii din “L’homme qui dort” poate fi citita in
cheie metaforica: o relatie somnolenta refuleaza adesea impulsuri neasteptate,
un partener absent inabusa prin prezenta sa simbolica elanurile celuilalt care
se simte “strivit” de povara culpabilitatii, separarea/acceptarea unui doliu
presupune infrangerea unor rezistente, trecerea unor praguri si “spargerea”
unor convingeri morale intime.
Varianta estetica
aleasa de catre realizatoare este “dominata de tonuri in sepia si mizeaza pe pulsatia texturilor evocand pastelul uscat.”
Perspectiva scurta este folosita pentru marcarea intimitatii ca spatiu in care
se desfasoara adevaratul conflict din “L’homme qui dort”
un produs Sacrebleu.
Aici cateva note interesante despre functia disproportiei intre personaje, despre omniprezenta rotunjimilor si curbelor intr-un univers intim melancolic.
◘◘◘◘◘
Munjiai / Dust Kid – (Corea de Sud 2009), regia Yu-mi Jung
Bucurandu-se de un
perfect echilibru intre fond si forma, “Munjiai” ofera prin intermediul unei
animatii in 2D si a unui elegant desen in penita o perspectiva putin diferita
asupra universului domestic, din care ghemotoacele de praf fac inevitabil
parte, alaturi obiecte care umplu de-a valma viata singuratica a eroinei.
Pentru Jung Yu-mi,
praful se materializeaza in oglindiri in versiuni reduse ale tinerei eroine,
parabola a alteritatii in care ne putem recunoaste in cele mai neasteptate
momente.
 |
| Sursa: Nisimazine |
Ceea ce mi-a placut:
filmul nu are absolut nicio lungime, absenta totala a dialogului si a muzicii (cu
optiunea pastrarii zgomotului propriu ambiantei domestice) il face delicios. Desenul
minimalist si animatia simpla sunt ideale pentru acest tip de simili parabola.
Selectionat pentru categoria “Quinzaine des réalisateurs “la Cannes, filmul s-a
bucurat de aprecieri si critici pozitive.
Aici
cateva detalii despre Yu-mi Jung.
◘◘◘◘◘
En el insomnio / In
Insomnia –(Spania 2010), regia Jose
Angel Ayalon Devora
In versiunea cineastului Jose Angel Ayalon Devora, insomnia este o stare profunda si
durabila de nervi careia nimic nu ii poate veni de hac, nici ceaiul de tei, nici
plimbarile nocturne si nici, la o adica, un glont in cap.
 |
| Sursa: pagina Facebook a filmului |
Ceea ce mi-a placut :
muzica (o puteti asculta aici)
si desenul in carbune, animatia fluida care-si face timp sa creeze o atmosfera
aparte, monologul din off si distantarea pe care scriptul o impune in raportul
cu personajul.
Ceea ce mi-a displacut:
glumita-twist din final, pe care
probabil filmul il inghite de mila de sila pentru a face pe plac unei mode
scolaresti.
◘◘◘◘◘
Anna Blume – (Germania-Bulgaria 2009), regia Vessela Dantcheva
Din start, adica de pe
situl oficial, “Anna Blume” se propune ca poem vizual inspirat dupa
(acum uitatul, altadata celebrul) poem dadaist al poetului Kurt Schwitters.
Cum, dupa vizionarea filmului, universul vizual propus de Vessela
Dantcheva mi-a ramas complet strain, propun aici intru vizionare trailerul
scurtmetrajului:
◘◘◘◘◘
Le concile lunatique / Lunatic Council – (Franta/Belgia 2010), regia. Christophe Gautry, Arnaud Demuynck
Urmaresc indeaproape
creatiile propuse in festival de catre “Les films du Nord” si in special de
ceea ce produce Arnaud Demuynck, am acordat deci o atentie speciala acestui
filmulet in care Demuynck apare pe generic si in calitate de regizor si in cea
de producator.
Filmul a pornit in
competitie cu doua handicapuri importante: calitatea copiei trimise (genericul
de final si cel de inceput erau ilizibile la proiectia in sala) si calitatea
subtitrarii in engleza care pe multi a ametit. Pentru un film eminamente
literar si sofisticat, iata doua neajunsuri care pot sapa o groapa adanca.
“Le concile lunatique”
este, ca orice proiect de debut, o tentativa foarte ambitioasa de a spune totul
dintr-o data si daca se poate cat mai repede. Ploua cu referinte la Hamlet,
Derrida, Pierre Louys, ca sa nu mai vorbesc de fragmentele din poeziile lui
Laforgue folosite pentru a ingheba cateva cuplete de vodevil pe tema lunii,
mortii, curgerii timpului, geniului trist si unui anumit gen de ennui.
Ce-i prea mult e prea
mult, scenariul este prea “greu” pentru animatia folosita (marionete,
amestec de 2D si 3D).
Aici
cateva fotografii legate de crearea marionetelor cu care s-a lucrat la “Le
concile...”, iar aici fisa filmului de pe situl producatorului.
◘◘◘◘◘
Kinematograf / The Cinematograph – (Polonia 2009),
regia Tomek Bagiński
Competitia Animest nu este elitista asa ca
inteleg de ce un scurtmetraj precum “Kinematograf”
a fost selectionat si plasat in acest calup. Filmul are tot ce-i trebuie pentru
a place publicului cel mai larg si pentru a propulsa direct echipa de (buni)
tehnicieni care a lucrat la conceperea sa direct in sfanta sfintelor animatiei
industriale.
Nimic de spus despre
povestea dulceaga si previzibila in care evolueaza acest uitat inventator al
cinematografului faultat dur de catre fratii Lumière.
◘◘◘◘◘
Je criais contre la
vie. Ou pour elle / I Was Crying Out At Life. Or For It (Franta 2009), regia Vergine Keaton
Intr-un scurt document privitor la filmul sau
Vergine Keaton (aka Violaine Tateossian) ilustratoare si animatoare vorbeste
foarte pe scurt despre punctul de plecare al acestui film care concureaza
pentru filmul cu cel mai lung titlu din competitia de anul acesta: gravurile
populare din secolul al XIXlea. La care se adauga colajul dupa gravuri din
secolul XIX si tehnica cut-out, la care se adauga animatie in 2D si 3D. Rezultatul
este un produs experimental cu alura foarte clasica; dupa mine “Je criais ….”
este de departe cel mai interesant si mai novator produs din acest ultim calup
din competitie. Filmul se doreste a fi o asamblare si o deconstructie foarte
sofisticate ale referintelor artistice dintr-o epoca demult apusa.
 |
| Sursa: l'ACID |
Aici
o cronica in stare sa semnalizeze toate directiile pe care spectatorul amator
de arta trebuie sa le ia in considerare atunci cand decodeaza filmul.
De remarcat
soundtrack-ul original semnat de Vale Poher.
Aici
un trailer si fisa tehnica a acestui
scurtmetraj.
◘◘◘◘◘
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu