Anim'est 2010: Competitie scurt metraj - calupul 1

Regulament pentru uzul spectatorilor care intra la calupurile de competitie:

1. Ca in absolut orice competitie, exista o lista cu filme super, filme asa si asa si filme nesuferite. Nu faceti din ceea ce nu va place subiectul unui razboi personal dus sotto voce impotriva organizatorului (“sunt numai porcarii, nu vezi ca lumea incepe sa plece din sala?”) care si asa se lupta cu morile de vant organizatorice.
2. Un film are un inceput si un sfarsit care trebuie respectate in egala masura cu continutul. Va rugam nu dati dovada de sindromul ADHD tocmai la genericele de final si invatati sa le lecturati cu rabdare.
3. Comentariile de tip “tampenie”, “stupizenii”, “this is crap, man”, “uau, 3D in sfarsit” sunt binevenite daca le enuntati pe soptite si numai pentru auzul si uzul amicului de alaturi. Daca acesta le accepta.
4. Practicati toleranta, faceti apel la bunele sentimente sau cel putin la cei 7 ani de acasa. Chiar daca nu intelegeti o iota din ceea ce vedeti, este momentul cel mai bun sa va ganditi ca cineva a muncit pentru “porcaria” asta luni bune si poate exista pe planeta asta un grup restrans de oameni care o adora/accepta/apreciaza/inghite din politete. Mai bine trageti un pui de somn decat sa initiati o cruciada personala bazata pe propriile gusturi. Sau oferiti-va altceva decat pretul unui bilet de cinema.

Addenda (Daca vrem, totul poate fi happy end)

Din experienta stiu ca fiecare film sfarseste prin a fi adoptat de cineva, numai ca este evident ca adeziunea majoritatii va merge ca de obicei catre comedii, filmulete simpatice, glumite, subiecte sentimentale, duioase, 3D, Maya, animatie concreta, filme cu o poveste clara samd. Asta nu inseamna ca animatia in 2D, desenul pur si simplu, desenul in cerneala, in carbune, colajul, animatia abstracta, papusile, marionetele, animatia cu nisip, cu sticla, cu bucati de nasturi si cu obiecte nu-si va mai gasi locul de acum incolo in festivaluri. Macar acolo.

◘◘◘◘◘

Iata si comentariile mele personale si asumate la ceea ce am vazut eu ieri cu ocazia primului calup de filme de scurt metraj de competitie.

Pe multa lume a intrigat scurt metrajul 16.Juli 1933 / July 16^th 1933 (Austria 2010) semnat de Katja Heiden. Recunosc, avalansa aceea nevrotica de personaje monstruoase, realizate prin tot felul de colaje de pelicula si desen, excesul de negru si muzica mai degraba amenintatoare nu rimeaza deloc cu conceptul de animatie ca entertainment de la teve. Nu tu dialog care sa te ajute, scenele care nu sunt narative sunt montate de-a valma cu cele care povestesc ceva. Pe scurt, nu se intelege mare lucru la o prima vizionare.

Pe mine m-a intrigat, m-a pus sa fac cautari, asa am inteles ca aceasta foarte tanara regizoare are ceva foarte personal cu Platonov (ce este mai uimitor in CV-ul respectiv este ca in dreptul anului 2007 este scris: “Beginn eines Doktoratsstudiums im Fach Philosophie an der Universität für angewandte Kunst Wien zum Thema: "Die Komik des Jacques Tati" ": cine ar fi crezut?)

Sursa: Styrian Summer_Art

Pentru cei foarte curiosi, redau mai jos integral sinopsisul in engleza al filmului “16 Juli 1933” asa cum l-a conceput Katja Heiden, pentru ca in timpul proiectiei am vazut in sala cum spectatorii isi consultau cataloagele pentru a intelege cat de cat intentia filmului.

Through a tiny slot of an old shop, which obviously must have experienced already a lot of wheathering the eye of the camera is slipping through into the building´s „behind“.

It is the 16th of July 1933, Germany .

This behind world is the world where Albert Lichtenberg breathes and lives, he is physicist of the cosmic room. The dramaturgic structure of the film consists of a kind of catenation of differnt rooms of a certain world in Germany at this time of real history and of Albert Lichtenberg´s specular imagination. There is a red room, in which Lichtenberg himself lives, there is a fairground, and there is another room, which is obviously the `base´ of a kind of regime - their crest is the swastika. They have a leader there, a `small wolf´, who tries ceaselessly and in a seemingly aggressive way to convince his audience (it consists of dead animal-wall-hangings, many mechanic steaming pipes and three business-men) of a not clearly to be defined content. The thuggish atmosphere of this room lets anticipate the inhumane dialogue between dead mechanics and power- and prestige-avaricious beeings. A room full of dusky-glimmering things and protagonists not speaking but acting in and of dust; the here visually made theory on totalitarianism  is not speaking about order and properness but about dust, chaos and the permanent and highly explosive danger of entropy there.

When Albert Lichtenberg is beating his wife, it is rather like conducting an orchestra.  She, his wife, is more a circle-dancing phantasm than a person - between the two there is more alienation than togetherness.

The whole film is told in visually and acoustically associative splitters.

The moving pictures are accompanied by a waltz of Dimitri Shostakovich. In the music-background one can hear an unknown applauding: accidentally the enthusiasm of the mass is in this piece of music on the `right´ side. The scenes of visual splitters coming along acoustically with  the Russian waltz are rhythmically interrupted  by a noise coming from a moved metallic roll, through which paper is drawn. It is NOT seeable, but symbollically it is very important for the film that this paper is toiletpaper.

The inspiration to this film comes from Andrej Platonov´s short story `Rubbishwind´- written in 1934.

◘◘◘◘◘

Ad vitam – (Belgia 2010) inseamna 8 minute in care ”Mathieu Labaye + 12 adulti” incearca sa construiasca o glumita care sa indulceasca angoasa batranetii si a mortii. Personajele si fundalurile sunt realizate din elemente decupate. Iata o munca facuta cum trebuie, numai ca tematica este putin cam prea des folosita ca sa mai fie o surpriza, pentru adulti cel putin (exista o scuza, Camera-etc este un studio specializat pe proiectiile pentru copii). Ca sa nu mai vorbim de tonalitatea comic-sinistra, care tine mai mult de circumstantele unei diplome de licenta.

◘◘◘◘◘

Coffee – (Portugalia 2009) regia Alex Gozblau, João Fazenda este o alta glumita realizata in stil clasic (un desen limpede si luminos, fara pretentii) pe tema obiceiurilor familiale, mai ales cand aceasta se intinde pe mai multe generatii si este foarte inchegata. Puterea filmului sta in felul in care vocea din off conduce povestirea catre punctul culminant din final.

Pentru mai multe informatii privitoare la activitatea celor doi portughezi aici gasiti blogul lui João Fazenda, iar aici situl ilustratorului Alex Gozblau (cei interesati de ilustratie sa faca bine sa il studieze indeaproape).

In ceea ce priveste “Coffee” trailerul este vizibil aici:

◘◘◘◘◘

Der Da Vinci Timecode / The Da Vinci Timecode –(Germania 2010), regia Gil Alkabetz

Sursa: LosOlvidados.com.br

Pe Gil Alkabetz l-am intalnit acum doi ani cu “A Sunny Day”, un filmulet pentru copii care a castigat adeziunea publicului Animest. Anul acesta insa, cineastul israelian instalat in prezent in Germania vine cu ceva mult mai interesant in competitie, exit filmele pentru copii in care se pare ca el este specializat cumva. “Der Da Vinci Timecode” merge pe cel putin doua lucruri: in primul rand ironia prin folosirea unui subiect deja facut bucati de patimasele bestelleruri danbrowniene care imprumuta operelor lui Da Vinci mistere de doi bani. In al doilea rand promisiunea unor “miscari secrete“ preexistente in fresca pictorului renascentist: acestea se pot descoperi multiplicand cu ajutorul tehnicilor video fragmente ale “Cinei cea de taina” si transformand tabloul foarte “cinematografic” prin frontalitatea dispunerii personajelor sale intr-o scurta secventa plina de personaje, gesturi, soapte, murmure si zgomote ambiante.

Gasiti aici o cronica interesanta a filmului care merita revazut si analizat in tihna. Filmul poate fi vazut aici.

◘◘◘◘◘

Old Fangs - Ireland 2009, 11’32, dir. Adrien Merigeau, Alan Holly

Sunt de spus mai multe lucruri despre ”Old Fangs” care circula de mult timp pe internet spre incantarea celor interesati de animatie. Il puteti vedea aici:

Mi-a placut si nu mi-a placut filmul; realizat impecabil, animatie ingrijita in care se pot detecta mai multe tipuri de desen, cu inserturi de pelicula, “Old Fangs“ prefera sa mizeze pe clisee narative din entertainment, probabil din ratiuni care tin de selectarea intr-un festival ca Sundance sa zicem. Am dat exemplu un singur festival, filmul a facut insa turul festivalurilor de gen cu mult drag si spor. Of si vai la capitolul dialog care pare a fi scos dintr-un teen film. Aoleu la capitolul conceperii fragmentelor de memorie in flashback pe care le traieste Young Fangs. Daca as fi profesor de tehnici narative, as dedica lui “Old Fangs“ un seminar special.

Mult mai interesante mi se par referintele privitoare la facerea lui “Old Fangs” pe care le puteti gasi pe blogul lui Adrien Mérigeau.

◘◘◘◘◘

Parade – (Franta 2009), regia Pierre-Emmanuel Lyet

Pentru Pierrre-Emmanuel Lyet, “Parade est mon film de fin d’études réalisé aux arts décoratifs de Paris”. Ce se asteapta in general de la un film de diploma? Sa fie simpatic, sa aiba calitati artistice, sa dovedeasca imaginatie, sa fie scurt si eventual sa nu coste foarte mult. “Parade” le are pe toate acestea, centrul de greutate al filmului se bazeaza pe minimalismul grafic gratios bazat pe asimilarea notiunii de culoare cu lumina, individualitatea creatoare si libertatea artistica. Povestioara poate fi cu usurinta detectata, totul este spus cu ocazia unei calatorii de-o zi prin Paris. Din parte-mi entuziasmul tine de faptul ca de data aceasta nu s-a folosit nici animatia in 3D nici un story “adanc” despre sensul vietii.

Se poate vedea un extras aici:

◘◘◘◘◘

People's Republic of Zoo – (China 2009), regia Sun Xun

Iata a doua mare piatre de incercare pentru publicul alergic la arta abstracta, Sun Xun a facut ravagii. In ceea ce ma priveste, nu voi inceta niciodata sa-l vorbesc de bine pe artistul chinez (poreclit de cei de la  Redcat “The Dark Magician of the New Chinese Animation”) pentru ca imi place la nebunie cum amesteca el desenul cel mai clasic cu noile arte media.

Zoo

Trebuie sa stim cu totii ca “People’s Republic of Zoo” este un multiconstruct dupa cum se vorbeste aici, o mega instalatie care incheaga mai multe modalitati artistice de exprimare. La etajul intai se situeaza pictura clasica chineza pe care autorul o deconstruieste cu nonsalanta pentru a-si alcatui bestiarul intr-o dezordine voioasa care l-ar ucide pe Linné. La etajul doi al interpretarii s-ar situa scurtele secvente cu steaguri, Mao, monumente ale eroilor comunisti alaturi de cranii albite de timp – este manualul de istorie social-politica al cuiva care cauta frumusetea in formele cele mai simple ale naturii si in timpul care trece. La etajul trei s-ar situa, crezul lui Sun Xun:

In my opinion, all things can be related to animation — it can connect to any other tool or genre. Animation is not in itself an important thing; in a way, it’s like history — it shows only the most external thing. In actuality, animation is always incomplete. Only by striving to break through other limitations in other media can I reach the most precious aspects of animation. I will try anything so long as I think it will yield interesting art. But I also think art is not the only culminating purpose; it is not an end in itself. Rather, it illuminates our history—not only the history of China but also the history of the world. There is culture behind art.

Pentru curiosi, de rasfoit pentru mai tarziu blogul lui Sun Xun.

Pentru cei foarte curiosi, iata cum a fost inclus Sun Xun in programul festivalului “Shadows” dedicat culturii chineze care a avut loc in ianuarie-februarie 2010 la Studio des Ursulines din Paris.

◘◘◘◘◘

Rock Paper Scissors: a Short Film – (Noua Zeelanda 2010), regia Mardo El-Noor

Daca accesati situl lui Mardo El-Noor, neozelaandez  nascut in Germania, crescut in Iordania, ilustrator, muzician si animator freelance puteti vedea “Rock Paper Scissors”, iar pe pagina de myspace a autorului aveti acces direct la celelalte creatii animate ale sale.

Prima senzatie privitoare la “RPS”: animatie statica “de idei”, colorit elegant.

A doua senzatie privitoare la “RPS”: atentie la dialog si la detaliile din fundal (tot n-am reusit sa imi dau seama ce “vechi inamic din opozitie” sacrifica Hartia de dragul Foarfecii, sa fie cumva “Capitalul”? Acelasi lucru despre pagina de garda care se vede pe pieptul si fata Hartiei. Am senzatia ca toate acestea sunt cumva importante, la fel de importante ca accentul celor trei personaje).

A treia senzatie privitoare la “RPS”: vreau sa-l revad cu incetinitorul si sa rumeg ideile vehiculate in lista de dialog. Mare pacat pentru animatia-suport, mult prea statica.

◘◘◘◘◘

Spin - (Franta/Marea Britanie/Germania 2010), regia Max Hattler

Motto 1: ‘Animation has become a sub-category of film, but I think film is a sub-category of animation.’ (Max Hattler sait it)

Motto 2: “I’m interested in the human as ornament” (Max Hattler said it too)

Inca o piatra de incercare pentru public (desi va jur pe ce vreti, anul acesta competitia pare a fi mult mai cuminte decat la alte editii, cel putin pana acum), inca unul dintre preferatii mei, Max Hattler. Am sentimentul ca, cu fiecare Animest, comentandu-i filmele create intre timp si programate ici-colo in festival, ajung sa il cunosc din ce in ce mai bine. Ati spune ca-s vanitoasa, eu v-as raspunde ca pur si simplu m-am simtit intr-un loc cunoscut atunci cand am vazut “Spin”. Referintele la cinema-ul hollywoodian din anii 30-40  mi-au mers inca si mai mult la suflet, am adoptat acest film cu entuziasm.

Ce mi-a placut? Minunile pe care le face geometria lui Hattler intr-un spatiu pe care animatorul mai tanar il populeaza cu tot soiul de simboluri antirazboi si anti mine personal. La Hattler razboiul penduleaza intre produse publicitare derivate (soldatii jucarie pot intra binemersi intr-un lunch box de Happy Meal nu?), mega show de simili inot sincron, impresia de ansamblu pe care o capatam asupra fiecarui conflict armat. Pe scurt mult mult circ si multa distractie chiar daca aceasta se dovedeste cruda..

Ce mi-a mai placut? Muzica si simtul umorului.

Situri de vizitat neaparat:

• situl lui Max Hattler 
• aici o cronica mult mai interesanta despre semnificatiile filmice&politice ale lui “Spin” din care as extrage un singur si revelator comentariu al cineastului: "I’ve been looking at work by Leni Riefenstahl, and the escapist vision of Busby Berkeley. I’ve also been considering Fordism and the division of labour, where individuals create a bigger pattern. I’m interested in the human as ornament. What happens when you replicate a figure a million times?"
• aici blogul producatorului “Autour de minuit”.

Aici un extras din “Dames” de Busby Berkeley (1934) ca sa vedeti la ce grad de abstractizare se preta Hollywoodul acum aproape 80 de ani:

◘◘◘◘◘

Tad's Nest – (Marea Britanie 2009) regia Petra Freeman

Pentru multi, Petra Freeman a ramas o mare necunoscuta, publicul nu a prea inteles morfismele colorate din “Tad’s Nest” (gasiti aici cateva detalii si fisa acestui scurt metraj) si tehnica speciala  folosita, anume animatia bazata pe  pictura pe sticla. In lumea Petrei Freeman fetele tinere si anghilele pe cale sa ajunga la maturitate sunt totuna, iar muzica alterneaza sunetele de acordeon cu zgomotul valurilor care se izbesc de tarm. Ca in orice feerie exista pericole si miracole, creaturi traind in copaci, accidente nefericite si animale care-si schimba dimensiunile.

Sursa: UKAnimation

Daca ati citit aceasta mini cronica, primiti ca bonus o mini istorie a creatiilor semnate de Petra Freeman.

◘◘◘◘◘

The Tannery – Marea Britanie 2010 regia: Iain Gardner 

Sursa: ScottishAnimationGroup

Sunt sigura ca “Tabacaria” lui Iain Gardner a placut publicului: povestea este simpla, morala poate face sa vibreze multe inimi, la fel si muzica. Animatia este cuminte, clara (desen pe hartie) si placuta ochiului.

A fost odata o vulpita care da nas in nas cu un vanator urmarit pas cu pas de fantoma trista a unui urs... Dar mai bine urmariti trailerul pe situl animatorului britanic. Orice comentariu pro sau contra este binevenit.

◘◘◘◘◘

Toy Angel – (Rusia 2008) regia: Zalina Bideeva 

Ador genul acesta de desen care-mi aduce aminte de cartuliile rusesti de povesti din copilarie ilustrate de niste oameni cu totul aparte. Desenul este cred punctul forte al animatiei din “Toy Angel”.

Sursa: Ourense Festival

Am tot scrutat genericul de final (atat cat s-a putut, vecinii mei din fata erau grabiti tare) si n-am gasit nicio referinta la vreo poveste pe care filmul sa o fi folosit ca punct de plecare pentru scenariu. As fi putut jura ca povestea asta cu copii orfani de mama, profesori tiranici, miracole de craciun si ingerasi din ceara tine de un anumit storytelling cultivat cu abilitate de basmul rusesc cult de acum muuult timp. Noroc cu interesantul articol al lui Vlad Strukov de pe kinocultura despre tendintele “retro“ in animatia ruseasca de azi, este scris acolo negru pe alb ca sursa de inspiratie a Zalinei este Leonid Andreev.

Este singurul film caruia i-am gasit lungimi (povestea paralela cu puiul de lup dubleaza cu stangacie existenta lui Saska), dar nu m-as satura niciodata de un astfel de desen.

De aici am aflat ca “Toy Angel” a fost selectat la mai multe festivaluri de animatie in 2009 castigand un premiu pentru cel mai bun debut la festivalul de animatie “Tindirindis” din Vilnius, Lituania.