FFIR |
Am descoperit mult prea tarziu comunicatul
de presa care anunta Festivalul de Film
Istoric de la Rasnov, m-am gandit totusi sa anunt aici un festival destul
de discret in ceea ce priveste mediatizarea. Aflat deja la a 3-a editie, FFIR se
desfasoara in perioada 5-15 august 2011, timp in care sunt programate peste 50
de filme mai ales documentare, dar si cateva pelicule de fictiune la care
se adauga spectacole si conferinte pe teme istorice.
Selectia filmelor din
festival si a evenimentelor speciale a avut in vedere cateva teme istorice
importante de care se leaga cateva titluri din programul festivalului: Atentatele
teroriste din Statele Unite (“The Oath”, documentarul semnat
de Laura Poitras), Migratii si colonizari (de exemplu, unul dintre cele mai
frumoase documentare dedicate capitalei portugheze, “Lisboetas” de Sérgio Tréfaut
care poate fi vazut la “pachet” cu “Au revoir, Portugal!” de Carlos Domingomes,
“Which Way Home” semnat de Rebecca Cammisa), Destramarea Uniunii Sovietice (interesantul
eseu cinematografic al lui Andrei Ujica, “Out of the Present”),
Zidul Berlinului (“Goodbye
Lenin!”de Wolfgang Becker), Opt secole de la colonizarea Cavalerilor
Teutoni in Transilvania.
Puteti gasi mai multe informatii legate de program pe site-ul festivalului. Trebuie spus ca FFIR este
organizat de Consiliul local Rasnov, in parteneriat cu European Institute of Cultural Routes si ca accesul publicului
este gratuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu