 |
| Sursa: situl filmului |
Subiectul si felul in care a fost el tratat aici risca sa condamne acest film la un numar redus de programari in salile de cinema cu un numar si mai redus de spectatori; rezistenta armata in munti in perioada 1949-1957 este azi pentru majoritatea un subiect relativ lipsit de interes. Istoric vorbind suntem inca prea aproape sau deja prea indepartati pentru a accepta in mintea noastra de spectatori un individ precum Ion Gavrila-Ogoranu ca pe un erou de cinema. Mi-e si frica sa ma gandesc la ecourile pe care un astfel de subiect de film le poate naste in afara tarii.
Pe mine personal filmul lui Constantin Popescu m-a atins. Nu am trait perioada aceea de comunism incrancenat, nu-mi pot stapani insa o reactie epidermica in contact cu referintele istorice inca proaspete in memoria mea afectiva. Tot hipersensibilitatea aceasta ma face probabil sa percep inca si mai acut tonalitatile nefiresti ale dialogului pe care il gasesc in proportie de 80% contrafacut si nefiresc. Iau de exemplu tirada isterica a tortionarului sibian pe care indoielile metafizice il chinuie atat de tare incat se trezeste aproape urlandu-si admiratia pentru cei capabili sa creada in ceva fie si sub tortura. Salvele de injuraturi ale bietului Razvan Ionescu au plasticitatea si poezia culegerilor de “bube, mucegaiuri si noroi”.
Mi-a displacut profund lipsa de relief de care sufera personajele impartite in doua tabere perfect antinomice: buni/rai, mobili/sedentari birocrati, oamenii padurii/securisti-sobolani, oamenii cu principii de la tara vs pervertitii de la oras. Oamenii sunt unidirectionali si tipizati.
Mi-a displacut si transformarea “bandei” lui Ogoranu intr-un fel de personaj colectiv care nu traieste decat la comun, cu toate ca fiecare participant are parte de o identitate anume si de cate-o mini istorie care sa-l defineasca. Degeaba insa, grupul poate fi decodat doar gratie lungului pomelnic din sedintele Securitatii care comenteaza filmul incropit de insurgenti si apoi abandonat. De ce s-or fi filmat baietii astia? De ce lasa ei bilete “dusmanului” aflat la scaldat? In ce cred tinerii astia in marea majoritate studenti? Ce ii raliaza in jurul mult prea ezitantului lor sef?
Mi-a displacut tenta hippie chic pe care acest personaj multiplu o arata prin tinute, frizuri ori barbi trendy, apetitul pentru “sapte vai si-o vale-adanca” aka folclorismul acela samanatorist & gaunos despre care am tot invatat prin scoli. Daca autorul a incercat sa foloseasca cele de mai sus pentru a se distanta de insemnele ideologiei de foarte dreapta de atunci, sa zicem ca nu a izbutit. Viata la sat, la stana sau in padure sunt lipsite de vlaga.
Mi-a displacut ezitarea pe care filmul o pastreaza pana la sfarsit in ceea ce priveste propriul gen pe care il cultiva: documentar sau fictiune? Interesant este ca pe internet am gasit situri care recenzeaza pelicula la categoria documentar, majoritatea insa considera “Portretul...” ca fiind un film de fictiune. La fel de interesant este faptul ca filmul a fost cazat in subgenul “de actiune”, desi in mare parte el se bucura de o alura static-meditativa. In ceea ce priveste iluzia documentara, subtitlurile care marcheaza cronologii si locatii sunt absolut inutile, aceleasi pozitii narative se continua cu mici variatii neesentiale. Inca si mai ciudat, micile variatii (o tradare, o penibila intalnire cu pionierii indoctrinati, o sinucidere, o vizita la o “lada”, o panda samd) sunt in mare parte autonome, de parca scenariul s-ar cazni sa lege laolalta “n” povesti autonome prin desemnarea unor personaje comune.
Ce mi-a placut? In primul rand “banditii“ lui Constantin Popescu se inscriu in reflectia relativ actuala asupra eroului de gherila. Acesta nu mai este infailibilul charismatic din filmografia de propaganda, ci un fel de lunatic cultivand stoicismul cu calma dezabuzare. Intra in joc o anumita perceptie a destinului (vezi secventa din inceput, in care toata banda lui Ogoranu se desfasoara si inainteaza fara graba, parada a celor morti stiind ca vor muri pana la sfarsit). La un moment dat Ogoranu isi expune indoielile privitoare la sensul asteptarii americanilor sau englezilor sau francezilor in fata unui grup de flacai care “vor sa lupte pentru cauza”. Este unul dintre putinele momente in care Ogoranu capata bidimensionalitatea unui personaj. Mi-e greu totusi sa ma incred intr-un guerillero care cultiva mai ales anduranta si inactiunea de dragul unei suferinte nedefinite.
Ce mi-a mai placut? Imaginea ingrijita, pe alocuri poetica, insa fara inflorituri. Vizual tenta bucolica nu este deranjanta. Filmul merita vazut pentru cele cateva cadre surprinzator de reusite si pentru montajul competent, gratie lui materialul filmului se poate organiza cumva.
Fundamental gresita cronica.
RăspundețiȘtergereCharisma legionara care a atras atatia intelectuali, tineri studenti, elevi, etc e exact retorica intoarcerii la valorile morale ale taranului idealizat. Zelea-Codreanu - frumos ca un actor de cinema- umbla mereu in costum popular ca imagine publica. Aici e legionarismul si in film cand canta "Ma dusei..." la moartea lui Stalin.
In rest e povestea unei vanatoare de oameni, ce idealuri vrem sa gasim?
Au trait 7-8 ani in munti, haituiti si flamanzi, dar cu o imensa demnitate.
Mesajul patriotic era pentru ca cei care ii ajutau sa continue sa-i ajute.
Au plecat cu arma in munti ca sa nu fie re-educati si exterminati la Pitesti (cel
mai probabil).
Este povestea unei haituieli, ce actiune trebuia sa fie?
E un film retardat cu personaje fade sau dimpotriva care par sa se straduiasca prea mult. Un film care in aproape 3 ore iti provoaca profunda scarba si dezinteres pentru subiect, putand asista doar la dialoguri imbecile si urlete la fiecare doua minute.
RăspundețiȘtergereIncep prin a va multumi, Opera aficionado si Alexander, pentru comentarii. Blogul acesta este atat de pustiu incat mai sa-mi pice ochelarii vazand postarile voastre pe aici.
RăspundețiȘtergereAm si eu un pitic, Opera aficionado, in "judecarea" unui film nu amestec istoria (asa cum o percepem acum, asa cum ne-a fost bagata pe gat la orele de istorie, aia "adevarata" desi si asta este un cliseu samd) cu filmul. Nu am mers la cinema ca sa aflu cum a fost acolo, in muntii unde au flamanzit oamenii astia si multi altii, am fost sa vad un film. Stiu ca iluzia documentara este destul de puternica, pe mine insa nu m-a facut mai increzatoare in puterea filmului. Comentariul tau din pacate se refera la fundalul istoric pe care isi propune sa graviteze filmul, or eu nu m-am atins de acesta (intrebare intrebatoare: ce ne facem cu un film ca "Portretul...", il luam de documentar si il credem pe cuvant laudandu-i virtutile de resuscitare a istoriei ascunse de propaganda comunista sau il acceptam ca produs artistic si il vedem cu alti ochi?)
Raspunsul meu personal ar fi: filmul se vrea si nu se vrea documentar, trecand cand pe-un picior (cel artistic) cand pe celalalt si cam aici zic eu ca greseste.
O "cronica" de film nu este in acest sens gresita fundamental sau adevarata in acelasi mod fundamental, ci mai mult sau mai putin adecvata obiectului despre care isi propune sa spuna cate ceva.
Imi pare rau, Alexander, ca pe alocuri sunt de acord cu tine (personaje palide si fade, dialoguri lancede sau prost inchegate, enervanta impartire a lumii in ei cei rai si noi cei buni, tu, spectatorule, evident ca o sa fii de partea noastra,nu?), eu insa nu as indrazni sa vorbesc in astfel de termeni despre "Portret...". N-am simtit nici scarba, nici dezinteres fata de subiect, am incercat sa elimin in gand toate slabiciunile filmului si sa recompun macar virtual o versiune mai buna, mai coerenta, mai inchegata. Am esuat :)
Ei bine, pe IMDB link-ul catre "Critics Reviews" duce catre acest blog, asa ai ajuns sa fii vizitat, cel putin de catre mine.
RăspundețiȘtergereCat despre argumentele asa zis estetice, ce pot sa spun, e mai bun un film ca "Oglinda" al lui Sergiu Nicolaescu? Sper, din tot sufletul, ca nu.
Intre timp am gasit si citit numeroase cronici si parerile sunt foarte impartite, totusi, doar in 2 categorii: cei care ar fi vrut ca fictiunea sa fie mai ... viguroasa, si cei care au perceput filmul ca pe o recuperare.
Popescu a dat si niste interviuri in care a argumentat clar pe criticile majore. De ex. tusa groasa in care sunt prezentati securistii - chiar asa erau, sunt texte luate din documente autentice - iar eu pot sa confirm, din experienta proprie, ca in armata romana de la sfarsitul anilor '80 limbajul ofiterilor, cam asa era, nu si violenta fizica, dar e usor de imaginat cum se puteau comporta niste securisti supusi si ei la presiuni ierarhice.
Mai mult, tonul usor exagerat (dar de inteles) pe tema patriotica al supravietuitorilor, inclusiv al lui Ogoranu, e adus in limitele omenesti in film, mi se par mult mai livresti comentariile batranului. Sigur ca retorica patriotica, crestina, umanista, daca vrei, a existat, poate tocmai ca acei oameni sa poata trece mai usor peste realitatea extrem de dura, a unei vieti a carei legatura cu umanitatea se cam rupsese. Pana la urma, reducand totul la absurdul esentei, nici o autoritate, fie ea si democratica, nu tolereaza niste oameni inarmati umbland aiurea prin padure, fara sa plateasca macar niste impozite (aoleo! am atins culmea meschinului!).
Am mai vazut inca o data filmul si la a doua vizionare mi-a placut si mai mult. Cred ca, pur si simplu, tema si drama sunt mult prea puternice in viata si istorie ca s-o mai poti amplifica si in film. Chiar ca "viata bate filmu'!"
Nu cred ca se poate opera dihotomia arta versus istorie pe un asemenea subiect, desi unele episoade, nu reproduc 100% realitatea istorica.
Sustin Opera aficionado.
RăspundețiȘtergereSecuristii chiar erau sobolani ca sa nu mai vorbesc de "clasa politica" a acelor ani. Elita romaneasca putrezea in puscarii, lupta in munti sau luase calea exilului.
Mi-as fi dorit de la film un actor mai convingator in rolul lui Ogoranu. In rest filmul este menit poate sa ne simtim si noi haituti de necunoasterea unei parti din istoria noastra recenta.. si o face foarte bine!
Filmul ar fi fost ok chiar si din punct de vedere comercial daca s-ar mai fi taiat cateva scene la montaj. L-ar fi gustat si marea masa a consumatorilor de pop-corn universali.
@Opera aficionado
RăspundețiȘtergereAm citit si rascitit ultimul tau comentariu, Opera aficionado. Nu prea stiu cum sa raspund. Nu am mai revazut filmul, nici nu am mai cautat alte cronici in limba romana cel putin, din aceleasi ratiuni pentru care tu ai cautat sa afli parerile impartite ale celorlalti spectatori care s-au apucat sa isi scrie/publice parerile .
Cred ca as putea cita cronica de aici http://mubi.com/notebook/posts/2852, care vorbeste despre un film similar (partizani lituanieni anti-invadatori sovietici pe fundalul celui de-al doilea razboi mondial). Ma rog, contextul este usor depasit (filmul cu pricina a fost facut in 1966, “Luptatorul” nu a avut nicio bataie de cap cu cenzura). Ar fi o idee ca, peste ani si ani, cronicarii seriosi de cinema sa se apuce sa demonteze vechile si noile ideologii din filmele cu partizani facute inainte si dupa ’89.
Ziceam ca il voi cita pe cronicar care spune printre altele ca “arta este mult mai nuantata” decat faptul “ de a reduce cinema-ul la nimic mai mult decat un document istoric oficial sau o nota bibliografica”.
Cu siguranta intre arte si istorii (cea revizuita, cea oficiala, cea oficioasa, cea redescoperita, cea emfatizata ideologic samd) exista o prapastie adanca pe care eu insa nu o trec.
Respect insa foarte mult felul in care iti argumentezi parerile si nu, nici nu se pune problema sa aducem in discutia despre filmul istoric vreo ”Oglinda” sau vreun alt film al lui Nicolaescu. Exista cineasti romani mult mult mult mai viabili.
@ Dumitru
Multumesc pentru comentariu, din pacate nu cred ca un astfel de film, fie si ciopartit la montaj s-ar fi putut mula pe gustul amatorilor de popcorn.
In ceea ce-i priveste pe securisti, eu vorbeam despre personajele din film, nicidecum despre ceea ce s-a intamplat “in realitate”; manifest constant suspiciuni fata de personajele unidirectionate.
Consider ca nu am caderea de a judeca calitatea jocului actoricesc, asa ca in principiu nu ma leg niciodata de asa ceva in posturile mele. Interesanta chestia cu presiunea pe care subiectul extras din istoria recenta o poate face asupra spectatorului - imi aduc aminte de senzatia acuta de disconfort, de haituire pe care o cauza realitatea simulata de scenariile filmelor romanesti care erau programate la teve inainte de 89.
"Intre arte si istorii [...] exista o prapastie adanca..."
RăspundețiȘtergereOare de ce o mai exista genul "film istoric"? Fara sa aducem in discutie propaganda, ca e altceva.
Esenta intelegerii mele asupra filmului asta e urmatoarea: realitatea istorica este extrema ca drama, opozitia oamenilor reali a fost maniheista pana la caricatura. Gasesc un mare merit artistic acestui film, tocmai pentru ca a putut spune aceasta poveste fara sa derapeze ideologic, viata grea, iarna in bordei e la fel de grea, cu convingeri politice sau nu. Popescu a ales un tipic minimalist de a spune aceasta poveste, iar actorii au jucat minimalist la randul lor. (La cat se spune ca a fost bugetul, adica cca 1 milion USD, ar fi putut usor sa contracteze o muzica folk drept fundal sonor - dar nu a fost cazul). Ori minimalism nu echivaleaza cu documentarul.
Dar sa luam pe rand ce nu ti-a placut:
1. Maniheismul personajelor - de ce ar fi trebuit sa fie altfel, desi in realitate a fost chiar mai accentuat?
2. Lipsa individualitatilor - la ce ar fi folosit? Nu vom sti niciodata care dintre ei a fost mai potrivit pentru rolul de erou, pentru ca numai unul a supravietuit, nu stim daca afost cel mai bun sau cel mai rau si oricum, nu conteaza.
3. Tenta "hippie" - poate tocmai asta ar fi trebuit sa-ti placa. In fond erau niste oameni tineri, si din fotografiile care s-au pastrat toti erau (inevitabil?) niste baieti frumosi, sunt ceva mai "adusi la zi" estetic. Daca aratau ca niste maimute murdare, probabil ca iluzia de documentar era si mai puternica.
O erata la comentariile mele mai vechi: Ar trebui sa revezi "Capcana" de Manole Marcus, realizat in anii '70, este un film care trateaza evenimente similare, intr-un mod care raspunde punct cu punct tuturor intregii arte despre care se spune ca i-au lipsit "Portretului..." E perfect daca il suprapui peste sablonul artistic adus in discutie de tine. Cu toate astea e un film extrem de prost, si chiar daca ar fi actualizat din punct de vedere tehnic iar scenariul ar fi inversat ca un negativ, tot un film extrem de prost ar rezulta. Si intaresc, acolo e chiar arta nu traforajul din "Oglinda"
In afara de Memorialul Durerii , Portretul Luptatorului este singurul film(istoric, de actiune sau documentar) post-89 care sa adreseze, pe larg, subiectul rezistentei din munti.
RăspundețiȘtergereEzitarea intre documentar si fictiune este mai mult decit normala, atata vreme cit filmul ( si implicit subiectul ) soseste intr-un complet vacuum de informatie. Intr-un fel e moral responsabil de portretizarea acelor tineri si a ideilor pentru care au murit.
Ca forma de comunicatie, cred ca scopul a fost atins. Si daca tot ce e nevoie pentru ca Romania sa discute si sa accepte trecutul, e un film - fie estetic dizgratios - poate nu e atit de inacceptabil.