EXPIFF – Partea a doua

Expiff la spartul targului a dat cam asa ceva.

Nu stiu daca premiile conteaza foarte mult pentru acest eveniment care doreste printre altele sa imblanzeasca reputatia criptica a cinematografului de autor, eu m-am bucurat ca am avut cat de cat ocazia sa vad cele mai interesante filmulete din buchet.

Continui cu aprecierile personale legate de un nou calup:

Dificil de comentat pe scurt “Speechless“ al realizatoarei georgiene Salome Jashi, scurtmetraj care face parte din proiectul “10 minutes of Democracy”, 3 minidocumentare cu tenta experimentala care vorbesc despre democratie din prima perceptiei artistice. Pe de o parte ideea filmului pe tema politica data (cum afecteaza, distruge, ruineaza razboiul, cel ruso-georgian in acest context, vietile oamenilor) imi displace, o simt manipulatoare, mai ales ca victimele aratate in prim plan si pe muteste sunt numai de nationalitate georgiana.

Pe de alta parte, optiunea artistica nu este deloc neinteresanta, din acest punct de vedere filmul este un experiment care porneste de la premiza ca imaginea “goala” povesteste mereu ceva. “Speechless” pleaca in explorarea chipurilor umane cele mai diverse, defilare a unor portrete vii care fixeaza camera sau golul din jurul acesteia: o asistenta lucrand intr-un spital militar, un soldat georgian, un politist abulic, o fata tanara si o femeie cu un nou nascut ale caror case au fost arse, un batran a carui sotie a murit intr-un bombardament samd. Cuvintele sunt de prisos sau suna fals in asemenea situatii

◘◘◘◘◘

“Gaarud/The Spell” (2009)- Umesh Narayan Kulkarni este unul dintre cele mai pline de culoare scurtmetraje din program. Scenariul elaborat propune spectatorului o excursie simili voyeurista prin apartamentele/camerele de inchiriat dintr-un vechi imobil aflat nu departe de gara. Camera se deplaseaza exclusiv orizontal, iar secventele smulse in treacat intimitatii locatarilor alcatuiesc in defilarea lor un soi de bobina de film aflata in plina derulare. Fiecare mini secventa adaposteste o poveste (uneori previzibila) pe care spectatorul este liber apoi sa o dezvolte. Zgomotul de fond se amesteca ici-colo cu franturi din discutiile personajelor.

◘◘◘◘◘

“Centipede Sun” (2010) este un film frumos. Mie mi-a dat si mai mult cheful sa vad minunatia aceea de film a lui Patricio Guzman, “Nostalgia de la luz” pe care sper ca vreun festival sa-l programeze in viitor. “Centipede Sun” nu este un documentar insa, ci un construct, o abstractiune, o geometrie care foloseste Altiplano ca pretext. Lentoarea camerei face ca filmul sa para si mai lung decat cele 10 minute ale sale. Este evident interesul autorului Mihai Grecu pentru experimentele in 3 D (m-am intrebat initial daca nu este cumva un film de animatie). Privindu-l m-am intrebat de asemenea ce-ar fi daca as asculta soundtrack-ul independent de imagine suprapunandu-l peste realitatea ordinara a imaginilor cotidiene.

Pe situl producatorului puteti gasi cateva fotograme din film, un trailer si un sinopsis al filmului iar aici un interviu cu realizatorul sau, Mihai Grecu.

◘◘◘◘◘

“Spaces” este un filmulet de numai 7 minute realizat de Signe Lillemark-Chiper. Artista insasi il defineste pe blogul sau astfel (citat preluat de catalogul festivalului si de mai toate siturile care au anuntat Expiff)

“I am interested in the duality between the real, physical space and the mental, inner one. I am exploring this duality by juxtaposing a real space and it's scale-model replica, as differences of visual relations and perceptions transposed to emotional level. By doing this the rules of the physical world can be broken and replaced with the illogical structure of dreams.”

Sursa: blogul regizoarei

Ce mi-a placut mie cel mai mult in “Spaces” a fost imaginea (directorul de imagine, George Chiper a luat si un premiu pentru imaginea pe care o semneaza in “Spaces” si “The Palm Lines”): exista profunzimi nebanuite in interiorul invadat de ape, in irisul-peste al femeii, in plastica tulburare pe care o genereaza misterioase inundatii. Imaginea isi descopera abilitati metaforice si narative; in acest sens instalatia din care face parte filmul ar fi expresia cea mai completa a acestui proces de dezvaluire.

◘◘◘◘◘

Si pentru ca tot vorbeam de completitudine, urmatorul film de pe lista, “Letter to Oncle Boonmee“ (2009) este si el parte a unei instalatii pe care mi-ar fi placut sa o vad. “Primitive” face din regizorul Apichatpong Weerasethakul un fel de artist tip, multivalent, adaptabil, versatil, inspirat la modul acela absolut onest. “Letter” este un scurt metraj, un frate mai mic si complementar al lungmetrajului cu care Joe s-a prezentat la Cannes. “Letter...” este o scrisoare in varianta video prin care artistul incearca sa ii descrie unchiului Boonmee (care poate fi omul capabil sa isi reaminteasca reincarnarile trecute sau pur si simplu un alt unchi Boonmee) comunitatea Nabua din care, dupa cum certifica ultimul subtitlu al filmului, civilii au fost candva alungati de conflictul armat. Interioarele sunt acum populate doar de soldati care uneori sapa gropi in cautarea a ceva sau incercand sa ascunda ceva, nu se stie prea bine.

Sursa: AnimateProject

Din off o voce tanara recita ceva ce ar trebui sa fie scrisoarea adresata unchiului, se vorbeste despre tati si fii care se confunda cumva intr-un fel de flux neclar asa incat “It might be Boonmee or Boonma” numele personajului pe cale sa fie resuscitat prin reamintire. Se vorbeste despre un film care a gasit finantare in Anglia si despre casele din Nabua care intr-un fel toate seamana pentru ca toate au aceeasi soarta. Camera trece neincetat de la lumina exteriorului la penumbra verandelor din lemn sau la intunericul interioarelor unde vietile trecute infloresc inca pe pereti.

Sursa: AnimateProject

Intr-una dintre incaperi, camera lenesa descopera o prezenta ciudata zacand sub o plasa de tantari roz. Intr-una dintre curti, o constructie care seamana cu un ou, apoi fotografii pe un perete, profilul unui tanar in cadrul ferestrei iar in padure, o silueta neclara se prelinge printre copaci. Inauntru, un baiat tanar lungit pe podea fixeaza ganditor golul.

Sursa: AnimateProject

Cu astfel de cadre se construieste o lume in care dezolarea nu este dezolanta, ci meditativa, iar amintirea se construieste in intregime din neclaritati ori fragmente pe jumatate ingropate in uitare sau alterate de curgerea timpului.

Aici un comentariu pertinent agrementat cu multe linkuri suplimentare. La fel si aici.

Aici puteti intra pe situl producatorului Kickthemachine.

◘◘◘◘◘

Pe “Next Floor” l-am vazut deja in preambul la unul dintre filmele din competitia de lungmetraj de la TIFF din vara. Scurtmetrajul din 2008 (in regia lui Denis Villeneuve) cu siguranta interesant la capitolul scenario, este bantuit de ochiul unui artist vizual. Ce zic eu de ochiul, e un intreg set de obsesii videaste care lucreaza in “Next Floor” si o intreaga baterie de referinte cinematografice la cinema-ul hulpav. Ca dovada filtrele speciale de culoare adoptate, tratementul artsy al umbrei si penumbrei si nu in ultimul rand umorul macabru care marcheaza diversele parti din care este articulat banchetul porcesc la care se dedau cei 11 convivi ai lui Villeneuve.