Este ceva relaxant in documentarele de luni din seria
“British Doc” de la NCRR, nici unul nu are strict calitati artistice, mai toate
sunt productii de impact la public, ceea ce nu le face dezagreabile,
dimpotriva. Cu greu m-am convins pe mine insami sa ratez proiectia de saptamana
trecuta, asa ca in seara asta am tinut mortis sa vad o productie Channel 4 din
2007 pe tema crizei rachetelor din perioada razboiul rece, cand Andropov si
Reagan se priveau urat pe deasupra faliei mondiale sapate de razboiul rece.
Nu am incredere atat in faptele istorice manipulate de
montajul care alatura “confesiuni” ale spionilor, fostilor oficiali CIA,
fostilor consilieri prezidentiali de ambele parti, coloneilor la pensie. Sunt
convinsa ca ceea ce ni se prezinta este o mostra de storytelling din categoria dosarelor istoriei. Ca dovada,
posibilitatea ca dezghetul sa fi avut loc datorita unui film de Nicholas Meyer,
The Day After (1983), pe care Reagan l-ar fi vizionat si s-ar fi ingrozit de numarul urias de
victime cu care s-ar fi lasat Victoria americana. Filmul ar fi
operat prin vizionarea sa un fel de dezvrajire a presedintelui care doar astfel
ar fi scapat din autohipnoza generata de logica militara: ca sa te aperi de
dusman e nevoie sa te inarmezi - armele distrug inamicul - daca distrugi
inamicul, castigi.
Cele cateva citate din “The Day After” i-ar face sa surada
pe amatorii de calamitati la cinema (transformarea instantanee a civililor in
schelete sub actiunea suflului exploziilor atomice de exemplu), la fel cum
spectatorii au ras la una dintre moralele documentarului: sunt si spionii dubli
buni la ceva, macar asa ajung dusmanii sa comunice cumva intre ei..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu