Incepe FFF, Festivalul Filmului Francez

In seara aceasta se deschide  festivalul cu un film “pe invitatie”, gestul cel mai anticultural cu putinta din partea organizatorilor unui festival, corvoada sociala de speriat pentru spectatorul ingrozit de parazitarea salii de perechi de ochi indiferente la ce se intampla pe ecran. E ca un cocktail de vernisaj, numai ca se da cinema in loc de piscoturi. Este stiut, pe invitatie intra numai cei care sunt destul de bine plasati sa mearga moca la un film si carora in fond putin le pasa de cinema. Ca dovada, astia devin invizibili in zilele in care se intra “pe bilet”.

Continui deci cu recomandarile expres pentru cateva din sectiunile adiacente ale festivalului.

In seria “Portret Romain Duris” sunt adunate cateva filme interesante:

“Persécution” de Patrice Chéreau cu Romain Duris, Charlotte Gainsbourg si Jean-Hugues Anglade - ma tenteaza ; in primul rand imi place Chéreau (“Son frère”, “Intimacy”, “Gabrielle”), in ald doilea rand imi place premiza acestui film care eludeaza interactiunea fizica a personajelor in profitul celei verbale; un film  despre cuvinte, adica pentru mine.

”Paris” de Cédric Klapisch cu Juliette Binoche, Romain Duris si Fabrice Luchini - filmul lui Klapisch a traversat programul salilor de cinema ca un fulger acum un an si ceva, poate doi; mi-a placut felul in care regizorul a stiut sa manuiasca personaje cu evolutii tangente si sa piloteze cu eleganta in apele unui  subiect usor de digerat, dar, o, cat de complicat si de bine asamblat.

“Exils” de Tony Gatlif de Romain Duris si Lubna Azabal - cui ii place stilul degajat al lui Gatlif in general ii va place si “Exils”, o poveste despre emigrantii care se intorc la sursa intr-un fel de artificiala recuperare a propriei identitati; subiect arhicunoscut veti spune, probabil regizorul va reusi sa ii dea un ton aparte.

“Le péril jeune” de Cédric Klapisch cu Vincent Elbaz, Romain Duris si Hélène de Fougerolles - este un  Klapisch-dinainte-de-“L’auberge espagnole” devenit intre timp un clasic film de “gasca”. Adica ani de liceu revizuiti de-a-ndaratelea printr-o prisma comic-dramatica. Morala: este greu, daca nu tragic sa cresti mare. De vazut pentru referintele culturale la sfarsitul anilor 70 si pentru Klapisch&Duris.

“De battre mon cœur s'est arrêté” de Jacques Audiard cu Romain Duris, Aure Atika si Niels Arestrup - am fost printre cei care au iubit instantaneu lungmetrajul lui Jacques Audiard,. "De battre...", produs masculin, nervos, degajand o exasperanta si binevenita senzatie de preaplin, in care personajul Tom ii vine lui Duris ca o manusa.

“Molière” de Laurent Tirard cu Romain Duris, Édouard Baer si Ludivine Sagnier - cand “Molière” a iesit  pe ecranele noastre, am preferat sa il ignor.Mi-aduc aminte graba cu care l-am asimilat biopicurilor vulgarizatoare de la teve, exasperata fiind de, hai sa-i spunem "neantitudinea" proiectului. Sa-mi spuneti daca m-am inselat.

•   Seara speciala

“Rubber” de Quentin Dupieux cu Roxane Mesquida si Stephen Spinella – in felul lui ,"Rubber" este un film special si marginal, pana acum singurul dedicat furiei ucigase care poate anima un obiect atat de lipsit de asperitati. Cauciucul lui Dupieux este un killer solitar care bantuie desertul si invata sa traiasca (pardon sa se rostogoleasca) iarasi in voie. Trebuie neaparat sa il vad.Fantasma lui ma bantuie si pe mine, iar dintre criticile care ii sunt dedicate( nu putine) cele pe care am apucat sa le citesc m-au facut mai mult decat curioasa.

“Le père noël est une ordure” de Jean-Marie Poiré cu Anémone, Marie-Anne Chazel si Thierry Lhermitte - un clasic din categoria burlesc al anilor 75-80 iesit din teatru si convertit accidental la cinema. Felix aka nenorocitul de Mos Craciun si impresionanta Anémone in rolul Thérèsei sunt piese de antologie, AOC-uri ale umorului nevricos frantuzesc dintr-un alt timp.

“Crime d'amour” cu Ludivine Sagnier, Kristin Scott Thomas si Patrick Mille- ultimul film al lui Alain Corneau este in egala masura thriller si  studiu psihologic plecand de la adancimile lpana la care pot plonja umilinta si razbunarea, rivalitatea si aspra concurenta in numele carierei. Cine zicea ca Dumnezeu accepta inegalitatea dar nu si nedreptatea?

“Dikkenek” de Olivier Van Hoofstadt cu Marion Cotillard, François Damiens si Florence Foresti - n-as putea gusta umorul gros care, cu sabotii lui mari, cocoseaza personajele si situatiile din "Dikkenek" sub un munte de ridicol.

•   Secţiunea “Première Fois” : Primele filme ale regizorilor

“L'esquive” de Abdellatif Kechiche cu Osman Elkharraz si Sara Forestier – frumoasa ideea organizatorilor de a propune in acelasi festival alaturari precum “Vénus noire” si “L’Esquive”(2004), al doilea film realizat de Kechiche dupa “La faute à Voltaire”.”L’Esquive” sau Marivaux in suburbie face ce face si imbina didacticismul moralei cu un sens al replicii incantator. De vazut, de revazut, de (re)auzit.

\

“Mauvaise foi” de Roschdy Zem cu Cécile De France, Pascal Elbé si Jean-Pierre Cassel - comedie romantica folosind eternul quiproquo (el/ea nu este ce pare a fi) ca punct fix. Schepsisul  consta se pare in faptul ca subiectul principal este religia si mai ales traditia pe care aceasta o impune. Stiu si eu? Il prefer pe actorul Roschdy Zem. 

“Le petit lieutenant” de Xavier Beauvois cu Nathalie Baye, Jalil Lespert si Roschdy Zem - iata un film care se joaca cu focul: subiect de telefilm, tratament delicat al scenariului . Nu se raporteaza lungimi nici vascozitati emotionale.Rezultatul este un debut regizoral sobru imbracat in costumul derutant al filmului de actiune De vazut.

•   Documentare

“Mine, de fil en aiguille” de Valérie Minetto - realizatoarea rimeaza pentru multi spectatori cu “Oublier Cheyenne”; festivalul a  preferat sa selecteze"Mine, de fil en aiguille", adica portretul in cheie documentara al creatorului de costume Mine Barral Vergez.

“Deux de la vague” d’Emmanuel Laurent - de la TIFF la Dakino si apoi la FFF, iata un documentar care calatoreste, nu gluma. Pentru cei interesati de “Nouvelle Vague”& Comp.

“Cleveland contre Wall Street” de Jean-Stéphane Bron - se stie deja, acest film este punerea in scena a unui proces care ar fi trebuit sa aiba loc; in boxa acuzatilor ar fi trebuit sa stea gasca de pe Wall Street responsabila de criza imobiliara americana. Procedeul nu este deloc nou, ("Bamako" mi s-a parut mult mai novator, daca este sa vorbim despre procedeul ca atare), judecata este, vai, simbolica, marturiile sunt realiste.

“Moi, la finance et le développement durable” de Jocelyne Lemaire Darnaud - inca un titlu din seria “critica societatii de azi aflata in deriva” (citatul din Keynes care joaca rol de incipit este revelator); in ciuda titlului cam pretentios, filmul ar trebui vazut de cei pasionati de documentar& reflectii social-pedagogice.


Vizionari cat mai interesante.