Marilyn pe divan

3

"Marilyn pe divan", ultimul roman al lui Michel Schneider, iesit pe pe scena literara franceza in toamna lui 2006, a fost nominalizat pe listele tuturor mariilor premii literare din Franta, cistigind in final Premiul Interallié.

De curind tradusa in limba romana la Editura Trei ( traducator Doru Mares ), cartea a provocat un mare interes printre cititori si critici. Formula romanesca, falsul reportaj, se apropie de asa numitul mockumentary una din tendintele cele mai in voga in cinematograful actual. Subiectul nu este atit moartea actritei Marilyn Monroe despre care s-a scris deja in fel si chip, ci mai degraba descrierea unei  intregi epoci de crepuscul a Hollywoodului anilor 60, cu cortegiul de depresii si nevroze aferente lumii  spectacolului. Tonul il da relatia foarte atipica dintre Marilyn si ultimul dintre psihanalistii sai, nu mai putin celebrul Ralph Greeson, nu mai putin actor in felul sau.

Ancheta pe care a intreprins-o autorul in jurul vietii si mortii lui Marilyn este foarte documentata. Ceea ce-l intereseaza pe Schneider este mai putin parfumul de scandal care inca inconjoara (sin)uciderea actritei, cit un studiu de caz romantat pe relatia pacient-terapeut, cu tot ceea ce implica ea in legatura dintre cei doi parteneri: manipulare, perversiune, fascinatie reciproca, iluzii, suferinta.

In ceea ce-l priveste pe Michel Schneider, acesta foloseste amestecul dintre fictiune si marturii ale realitatii in mai multe dintre textele sale. La granita dintre roman si biografie se afla "Glenn, Gould piano solo" (o retrasare in maniera personala a existentei lui Glenn Gould), "Baudelaire, les années profondes" sau "Maman" (relatia complexa mama-fiu, fiul fiind aici Marcel Proust). In 2003 el primeste premiul Médicis eseu pentru "Morts imaginaires" in care autorul imagineaza ultimele momente ale unor mari scriitori.

ART