 |
| Wikipedia |
Nu sint o fanatica de manga sau jocuri video, asa ca greu mi-a fost sa-mi
fac o parere clara despre "Appleseed". La prima vedere, mi s-a parut
ca aveam de-a face cu un film prea vorbaret, cu excedent de personaje dintre
care unele desenate in fuga, cu fete imobile si ochi imensi si goi, iar altele
mult mai "pline", mai bine lucrate. Povestea mi s-a parut
scirtiitoare, destul de prost cusuta, presarata pe alocuri cu clisee cam
ieftine, asa ca am regretat instantaneu "Ghost in the Shell 1" care trata
acelasi raport intre umanitate si lumea robotilor la un nivel mai intrigant,
iar desenul, mai epurat avea o delicatete rece aflata la ani lumina departare
de melodrama din "Appleseed".
Reactiile fanilor filmului lui Aramaki sint ceva de genul "e super, e
genial, animatia este perfecta, in ceea ce priveste subiectul, las-o balta,
chiar nu conteaza." Si asta poate pentru ca efectele speciale
tri-dimensionale sint aici programate sa aiba un aer vintage de animatie
clasica prin intermediul functiei "toon-shading" care umfla volumele,
da profunzime spatiilor, dar pastreaza linia bi-dimensionala a personajelor.
Peisajul este facut in asa fel incit sa permita manevrarea camerei 3D si
prezentarea aceleiasi scene din mai multe unghiuri, in momente diferite.
Amestecul acesta de grafica pe computer 3D si de animatie 2D a impresionat pe
toata lumea. Intr-un interviu, regizorul Shinji Aramaki spune ca grafica pe
calculator in 3D exclusiv in crearea filmelor de animatie nu este inca o idee
acceptata de adeptii adaptarilor manga, foarte traditionalisti in gusturi.
Modalitatea de a adapta animatia traditionala la cele mai noi gaselnite tehnice
este diferita de ceea ce face Pixar in Statele Unite sau de alte filme de gen
precum "Ghost in the Shell 2: Innocence" (care a iesit cu putin timp
inainte de "Appleseed") si, pe de alta parte, reprezinta cumva o
concesie facuta publicului.
In ceea ce priveste "Appleseed", intreaga mecanica a masinariilor
este foarte bine redata. Aramaki a lucrat suficient de mult in design-ul de
jocuri video pentru a acorda acestora o atentie sporita. Tancurile super
eficace din prima secventa dintre ruine, precum si platformele de lupta care
ataca Gaia sint foarte spectaculoase. Am remarcat o progresie in coloristica,
de la prima secventa cu griurile si brunurile ei nocturne, la explozia luptei
finale in nuante apasate de rosu si galben si albastru viu. Olympus,
cetatea utopica este construit in tonuri vii si transparente vesele, marea si
teritoriile din afara in schimb sint opace si murdare.
Marele pacat este, zic eu, discrepanta care exista in minutia cu care au
fost concepute personajele. Ok, daca afli ca filmul lui Aramaki a dispus de un
modest buget de 10 milioane dolari (comparati va rog cu "The Incredibles" care au avut la dispozitie de 9 ori mai mult) e de inteles de
ce toate eforturile s-au concentrat pe personajele principale. Deunan Knute de
exemplu: miscarile corpului si expresiile fetei merg foarte bine. Robotii la
fel, mai ales Briareos. Ce te faci insa cu Hitomi care pare pur si simplu
nefinisata? Ochi mari si palizi pe o fata inexpresiva si la fel de palida,
buzele date cu gloss si cam atit, cum sa nu surizi cind Hitomi intreaba
"What does love feel like ?" Intre Hades si Dr. Gillian exista
o concurenta apriga pentru titlul de "personajul cel mai putin realizat
grafic". Nici batrineii cu aer de Yoda care plutesc in jurul Gaiei nu stau
mai bine, desi desenatorii au incercat sa le imprime o oarecare individualitate
fizica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu