Expiff - Festivalul de film experimental – a fost editia princeps (I)

Nu, nu am uitat sa anunt festivalul EXPIFF (Festivalul filmului Experimental) aflat la prima editie bucuresteana, numai ca prinsa literalmente cu usa intre Dakino, Expiff, minifestivalul irlandez, cineclubul de miercuri, cinemateca in weekend si documentarul de luni, am cam lasat balta blogul. Si cu asta lista filmelor vazute dar necomentate s-a lungit si mai mult.

EXPIFF merita insa o postare aparte, in primul rand pentru ca dezvolt sentimente aproape materne fata de festivaluri aflate la inceput de drum; imi place sa simt balbele organizarii, sa vad trailere care miros de la o posta a improvizatie ori voluntari nestruniti corespunzator si alergand incolo si incoace fara nici un sens. Imi plac inceputurile de drum cand inca se mai vad insailarile, improvizarile in regim de urgenta. In al doilea rand e interesanta decizia organizatorilor de a organiza proiectii “pentru un public inteligent” dupa spusele lor si in acelasi timp de a lasa toate proiectiile libere. Rezultatul? Un haos aproape voios in foaierul de la cinema Scala, unde se intra/iesea in si din sala ca la turci. Proiectiile de weekend au devenit dificil de urmarit din cauza marelui numar de curiosi interesati nu atat de cinema cat de posibilitatea de a se incalzi pe de-a moaca si de-a viermui pe intuneric.

Jacques Rivette - "Céline et Julie vont en bateau" (1974)

Sursa: cinemafrancais.fr

Am avut niste probleme serioase vazand “36 vues du Pic Saint Loup” acum cateva luni. Nu mi-a placut artificialitatea teatrala indusa cu forta, care semana mult cu hainele acelea cu cusaturile la vedere. Nu mi-a placut improvizatia narcisica.

Mi-am zis, hai sa o iau si eu cu inceputul, oamenii sunt uneori mai putin criptici la tinerete. Am incercat asadar “Céline et Julie vont en bateau“, un film pe care Jacques Rivette l-a semnat in 1974 si pe care Film Menu l-a propus in primul sau weekend cinematografic din toamna aceasta. Verdict: filmul m-a incantat si enervat in egala masura.

Ce m-a enervat: dureaza enorm, dialogurile sunt artificial-teatrale si daca se poate tipate, exista repetitii, redundante si pretiozitati gratuite.

Daca a fost luni, a fost documentar – “Gonzo: The Life and Work of Dr. Hunter S. Thompson” de Alex Gibney

Chinuita proiectie! In principiu soarta documentarelor proiectate pe moca este trista, se aduna in sali cu aceasta ocazie o multime de oameni care in fond nu au venit acolo decat sa socializeze pe gratis, dar pe care filmul in sine ii plictiseste. Asadar foiala continua, pseudo-spectatori care intra in sala la jumatatea peliculei si scoala un rand intreg ca sa ajunga “acolo”, dubiosi vorbind la telefon, pe scurt impoliteturi dintre cele mai diverse. Se practica trecutul cu capul sus prin fata ecranului, daca se poate dus-intors si in pas de promenada. Se poarta plecatul la 10 minute dupa inceperea filmului si rezervarea unui rand intreg de scaune pentru prieteni. Dar ce nu se poarta?

Week end Film Menu – “Ma nuit chez Maud” de Eric Rohmer

Resimt o jena explicabila atunci cand incerc sa ma apuc acum sa scriu despre “Ma Nuit chez Maud”, unul dintre filmele selectate de revista “Film Menu” pentru weekendul acesta luminos de noiembrie. Cea de-a de-a treia din cele sase povesti morale semnate de Eric Rohmer degaja o putere de atractie aparte, aproape senzuala desi filmul este facut in mare parte din cuvinte, referinte la filozofie, jansenism, iezuitism, credinta vs scepticism filozofic ori marxism, Pascal, teoria probabilitatilor matematice. In mare parte, povestile morale reiau aproape acelasi vechi context narativ al tentatiei (erotice, morale, intelectuale) la care este supus naivul erou rohmerian de catre atotputernica ironie a destinului sau hazardului, depinde de cat de determinist esti. Si in cazul lui “Ma nuit chez Maud” mai nimic nu se intampla in cursul noptii pe care Jean Louis o petrece impreuna cu Maud, povestea trece in revista o intalnire ratata, o serie de confesiuni despre care nu stim cat de sincere sunt, un duel aproape comic intre o femeie care se simte singura si un barbat care nu vrea sa-i cedeze din principiu, desi tare ar vrea. A actiona sau a nu actiona, asta este problema lui Jean-Louis. Sau mai degraba a actiona cu jumatate de masura in calitate de donjuan si de crestin.

Scurta escala in lumea exotica a kitsch-ului

Nici pana in ziua de azi nu prea stiu cum sa-mi definesc mie insami apetitul pentru filmele de categoria Z, chestiile alea care au nevoie de vreo 20 de ani de gestatie prin arhivele cinematecilor si cinema-urilor de arta pentru a reveni in forta pe ecrane cu eticheta “atentie produse cult” (vezi “Machete” care ruleaza la noi inca prin cinematografe, ori “Grindhouse-ul” tarantinesc). Ia sa ne gandim la ”Plan 9 From Outer Space”, la westernul spaghetti sau a thrillerul giallo, la seriile de Mothra ori Gujira in variante mecanizate, la Russ Meyer& comp. De la inceputul cinematografului si pana acum, seria Z evolueaza in paralel cu filmul de arta, blockbusterul sau pelicula experimentala, ca un soi de doppelganger in care se reflecta, in variante (uneori voit) strambate mode, gusturi, apetituri, pofte, variante comerciale, optiuni estetice si limitari tehnice ale unei epoci.

Daca a fost luni, a fost documentar – “Thriller in Manila” de John Dower (2008)

“Thriller in Manila” (regia John Dower) reuseste performanta de a se folosi de un fapt istoric in lumea boxului (cel de-al treilea, ultimul si cel mai cumplit meci de box dintre Joe Frazier si Muhammad Ali) si de a-l transforma intr-o meditatie multidirectionata. Asta chiar daca filmul se propune a fi un omagiu al marelui invins si nedreptatit in lumea boxului, Joe Frazier.

Scrisoare deschisa catre Nina Paley

Draga Nina,

Trebuie sa incep prin a-ti spune deschis si sincer ca:

1. Am adorat “Sita sings the Blues” vazut acum vreo doi ani la Anim’est la Bucuresti, a fost revelatia mea personala in ceea ce priveste lungmetrajele de animatie ale anului; am revazut filmul pe internet cu aceeasi placere
2. Am urmarit activitatea ta, problemele “Sitei” legate de nenorocitele alea de drepturi de autor si mica echipa de entuziasti care a facut totul pentru a ajuta la popularizarea minunatiei asteia de film
3. Am aflat din gura lui Alex Budovsky ca ai reusit performanta de a fi singurul animator din lume care si-a construit singur de la A la Z filmul de lungmetraj
4. Am urmarit activitatea ta ante si post Sita, am aflat ca faci parte din “gasca” independentilor newyorkezi, te-am regasit citata in “Avoid Eye Contact”.

Sambata in care am reinnodat amicitia cu cinemateca

Cine a fost recent la sala Eforie stie de ce cred ca in acest moment te cam trec fiorii daca intri in cinemateca. Locatia care adapostea altadata o carciuma-cafenea este acum tacuta, pustie si prost luminata (ghirlanda de beculete care incadreaza etajul e lugubra), semanand cu o hruba. Partea buna a lucrurilor: nu se mai simte miros de sos de pizza pana in sala de cinema, nu-ti mai strica muzica cheful de viata, nu te mai infurii pe chefliii de vizavi urandu-le sa le stea in gat berea (proasta si scumpa) in timp ce tu chiar vrei sa intelegi ce se spune pe ecran.

Sursa: sapteseri.ro

Programul insa deruleaza cam aceleasi filme, ca in fiecare an. Nu ma plang, filmele “vechi” se cer vazute pe ecran mare. Filmele “vechi” sunt de cele mai multe ori mai interesante decat programul de la malluri. Sa luam de exemplu azi, cand mi-am programat sa vad “Le samourai” de Jean-Pierre Melville si, pentru destindere, “Le clan des Siciliens“ de Henri Verneuil.

Daca e luni, e documentar - “The Age of Stupid” de Franny Armstrong

“With our use or misuse of resources the last 100 years or so, I’d probably rename this age something like The Age of Ignorance, The Age of Stupid” (Alvin DuVernay)

“O fictiune foarte bine documentata” cam asa incepe sinopsisul acestui film documentar din 2008 pe care tocmai l-am vazut la MTR in seria “British Documentary” lansata acum o luna de catre British Council. Lume multa, sala plina pentru o pelicula dedicata schimbarilor climatice in regia lui Franny Armstrong produsa de Spanner Films. Probabil din cauza lui Pete Postlethwaite sau poate intrarea libera sa fie pricina?

Sursa: GreenResistance