Draga Nina,
Trebuie sa incep prin a-ti
spune deschis si sincer ca:
- Am adorat “Sita sings the Blues” vazut acum vreo doi ani la Anim’est la Bucuresti, a fost revelatia mea personala in ceea ce priveste lungmetrajele de animatie ale anului; am revazut filmul pe internet cu aceeasi placere
- Am urmarit activitatea ta, problemele “Sitei” legate de nenorocitele alea de drepturi de autor si mica echipa de entuziasti care a facut totul pentru a ajuta la popularizarea minunatiei asteia de film
- Am aflat din gura lui Alex Budovsky ca ai reusit performanta de a fi singurul animator din lume care si-a construit singur de la A la Z filmul de lungmetraj
- Am urmarit activitatea ta ante si post Sita, am aflat ca faci parte din “gasca” independentilor newyorkezi, te-am regasit citata in “Avoid Eye Contact”.
Am dat aseara peste
unul dintre scurtmetrajele tale “The Stork” despre care tu scriai la un moment
dat pe
blogul tau. Animatia de trei minute beneficiaza de un umor asasin si de o
retorica impecabila: bombardamentele cu copii se incadreaza perfect antitetic
in raport cu soundtrack-ul angelic al
lui Grieg, iata berzele transformate in flotile de zburatoare razboinice, iar
venirea pe lume a unui copil inmulteste cu n numarul de tv-uri, scutece,
casute-tip, carucioare si toalete care se propaga pe planeta pana la extinctia
finala.
Scriai undeva ca
filmul acesta iti va aduce mari necazuri daca nu cumva sfarsitul carierei in
animatie. Ei, aici se vede treaba ca ai exagerat nitel. Am vazut insa, ici colo
pe net, zeci de comentarii zburlite la adresa insensibilitatii tale fata de
ingerasii nostri cei de toate zilele. M-a umflat rasul.
Am citit cu aceasta
ocazie despre un documentar animat pe o tema similara “Thank you for not
Breeding”, e adevarat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu