De-ale internetului si filmul de animatie... - Partea a 3-a sau Ze Return of ze Geek

Al treilea exemplar de animatie culeasa de pe internet a fost ocazionat de cea de-a doua editie a  festivalului “Machinima” care a avut loc acum zece zile la Paris. Festivalul in sine este un mutant, colectand exemplare din filme de animatie concepute cu ajutorul ustensilelor dedicate creatiei de jocuri video, adica motoare 3D deja folosite in Quake, Unreal, World of Warcraft sau GTA. Se pare ca acest subgen cinematografic activeaza de aproape 20 de ani.

Sursa: HumanAtopicSpace

Nu sunt geekette, imi permit deci sa cred ca ideea, foarte interesanta dealtfel, este menita sa reabiliteze cumva energiile/resursele/potentialul creativ consumate cu atata usuratate de industria game-urilor. Selectia a cuprins anul acesta filmulete care se forteaza sa nu vorbeasca numai obisnuitilor geeks. Am avut rabdare sa le vad in marea lor majoritate, multe dintre ele insa nu mi-au spus nimic. Am remarcat insa pe “Ctrl, Alt,Del”  de Lainy Voom (aka Trace Sanderson) probabil cel mai ambitios si mai coerent dintre scurtmetrajele experimentale. Premiul publicului (geek), “Clear Skies 2”, adica mediumetrajul lui Ian Chisholm nu mi-a spus mare lucru. M-am oprit insa indelung asupra premiului juriului, “The Trashmaster”, un lungmetraj semnat de Mathieu Weschler. Lucru rar si cu totul laudabil, dupa un an si ceva de munca incrancenata autorul si-a pus creatia la dispozitia tuturor aici.

De-ale internetului si filmul de animatie...- Partea a 2-a sau Cel care priveste catre Oscar

Nota: Film recomandat de TORO

A doua surpriza este unul dintre filmele selectionate la Oscar si BAFTA la categoria animatie. De ani buni de zile ignor nominalizarile, premierile si tag-urile referitoare la cele doua competitii dedicate cinema-ului consensual de box office.

Sursa: JasperMorello.com

De-ale internetului si filmul de animatie... - Partea 1 sau Independentul

Mi-este cum nu se poate mai clar de ce  prefer filmele vazute in sala de cinema. Nu este (numai) o fixatie personala, proiectia in sala inseamna jumatate din forta de persuasiune a peliculei cu care ma intalnesc. Orice film vazut acasa, la teve sau gratie lectorului DVD de pe laptop este aproape un esec. De aceea DVD-ul, Dailymotion, Vimeo sau Youtube sunt ustensile la care nu fac apel decat cand nu am incotro.

In ultima vreme insa, internetul mi-a oferit trei surprize placute. Toate sunt filme de animatie.

A fost in primul rand MUBI si invitatia de a viziona “moca” timp de o saptamana “The Meaning of Life” un filmulet mai vechi de-al lui Don Hertzfeldt. Daca exista un dumnezeu al iubitorilor de cinema, l-as ruga pe aceasta cale sa dea cat mai multe idei similare celor de la MUBI, nu ma gandesc neaparat la vizionarile gratis pe durata limitata cat la ideea de a dezgropa filmulete care altfel s-ar prafui ignorate, acrite si uitate in coltul lor. Nu este cazul lui Hertzfeldt, unul dintre cei mai activi si prolifici animatori independenti americani din cati s-au vazut. Cu Don Hertzfeldt am facut cunostinta acum 3 ani cu ocazia unui Animest care a ocazionat proiectia lui “Everything Will Be OK” (2006), un surprinzator delir tragicomic pe tema vietii, mortii, bolii si traumelor care se lasa cu tulburari psihice. Mi-a placut animatia foarte novatoare la capitolul tehnica si minimalista la capitolul desen, mi-a placut vocea din off, dura, rea, trista, depresiva, dezmembrata  si foarte filosofica in fond. ”The Meaning of Life” este un pic mai tanar (2005) si un pic mai concis (doar 12 minute) decat mult mai premiatul sau confrate, dar mult mai ambitios in materie de storytelling.

Sursa: bitterfilms.com

FFF2010 - “Boy meets girl” (1984) de Leos Carax

Dupa cum zicea si Serge Daney in cronica sa, “Boy meets girl“ (1984) este filmul de debut in adevaratul sens al cuvantului. Acela pe care spectatorii si criticii il asteapta in secret in fiecare an, in stare sa farmece, sa ameteasca si, mai mult, sa anunte cu certitudine nu atat “nasterea” unui regizor genial cat a unuia puternic, care sa tina la drum lung si la tavaleala, intransigent in optiunile artistice, cultivat, energic, cinefil.

Daca a fost luni, a fost documentar – “1983 - The Brink of Apocalypse” de Henry Chancellor

Este ceva relaxant in documentarele de luni din seria “British Doc” de la NCRR, nici unul nu are strict calitati artistice, mai toate sunt productii de impact la public, ceea ce nu le face dezagreabile, dimpotriva. Cu greu m-am convins pe mine insami sa ratez proiectia de saptamana trecuta, asa ca in seara asta am tinut mortis sa vad o productie Channel 4 din 2007 pe tema crizei rachetelor din perioada razboiul rece, cand Andropov si Reagan se priveau urat pe deasupra faliei mondiale sapate de razboiul rece.

Sursa: British Council

Incepe FFF, Festivalul Filmului Francez

In seara aceasta se deschide  festivalul cu un film “pe invitatie”, gestul cel mai anticultural cu putinta din partea organizatorilor unui festival, corvoada sociala de speriat pentru spectatorul ingrozit de parazitarea salii de perechi de ochi indiferente la ce se intampla pe ecran. E ca un cocktail de vernisaj, numai ca se da cinema in loc de piscoturi. Este stiut, pe invitatie intra numai cei care sunt destul de bine plasati sa mearga moca la un film si carora in fond putin le pasa de cinema. Ca dovada, astia devin invizibili in zilele in care se intra “pe bilet”.

Continui deci cu recomandarile expres pentru cateva din sectiunile adiacente ale festivalului.

Sezonul de iarna debuteaza cu Festivalul de Film Francez

Pe scurt pe numele lui din alti ani, FFF, Festivalul de film francez a ajuns la a 14-a editie. Anul acesta FFF are loc in intervalul 10-16 decembrie la Cinema Studio, Sala Elvira Popescu şi CinemaPro. Iata ce poate fi urmarit timp de o saptamana in Bucuresti sub umbrella FFF: un omagiu adus regizorului Alain Corneau (5 filme dintre care cel mai cunoscut si dupa parerea mea cel mai nereusit este “Le Cousin”) un portret Romain Duris (6 pelicule dintre cele mai diverse), o mini-selectie de documentare, proiectii speciale pentru copii (“Kérity ou la maison des contes” pe care probabil l-ati vazut la Anim’est) si o miniserie de scurtmetraje.

Festivalului se va deschide cu proiectia lungmetrajului “Donnant, donnant”, al treilea lungmetraj al regizoarei Isabelle Mergault, urmand ca inchiderea manifestarii sa fie marcata de filmul de debut al lui Romain Gavras, ”Notre jour viendra”.

Incerc cateva recomandari personale legate intr-o prima faza de selectia lungmetrajelor din festival:

Despre dulcea anormalitate a documentarului

Fragment de dialog prins din zbor pe undeva pe Kiseleff, nu departe de NCRR:

El: (…) Shi e dintr-ala, documentar? 

Ea: Nu, ma, e de-ala normal...

Semnat : autor necunoscut cu bicicleta.

Constantin Popescu - Portretul luptatorului la tinerete

Sursa: situl filmului

Subiectul si felul in care a fost el tratat aici risca sa condamne acest film la un numar redus de programari in salile de cinema cu un numar si mai redus de spectatori; rezistenta armata in munti in perioada 1949-1957 este azi pentru majoritatea un subiect relativ lipsit de interes. Istoric vorbind suntem inca prea aproape sau deja prea indepartati pentru a accepta in mintea noastra de spectatori un individ precum Ion Gavrila-Ogoranu ca pe un erou de cinema. Mi-e si frica sa ma gandesc la ecourile pe care un astfel de subiect de film le poate naste in afara tarii.

Pe mine personal filmul lui Constantin Popescu m-a atins. Nu am trait perioada aceea de comunism incrancenat, nu-mi pot stapani insa o reactie epidermica in contact cu referintele istorice inca proaspete in memoria mea afectiva. Tot hipersensibilitatea aceasta ma face probabil sa percep inca si mai acut tonalitatile nefiresti ale dialogului pe care il gasesc in proportie de 80% contrafacut si nefiresc. Iau de exemplu tirada isterica a tortionarului sibian pe care indoielile metafizice il chinuie atat de tare incat se trezeste aproape urlandu-si admiratia pentru cei capabili sa creada in ceva fie si sub tortura. Salvele de injuraturi ale bietului Razvan Ionescu au plasticitatea si poezia culegerilor de “bube, mucegaiuri si noroi”.

A fost Expiff – partea a treia si ultima

Se pare ca scurtmetrajele din ultimul calup vazut de mine, cel de sambata seara adica, au fost cele mai “cu mot”. Zic asta pentru ca nu putine dintre ele au fost nominalizate in palmares. In faza in care se gaseste noul nostru festival, “palmares” este un cuvant cam umflat, hai sa-i zicem atunci dialog intre recomandarile celor mai interesante festivaluri considerate experimentale (din acest punct de vedere eu una voi vota mereu cu Rotterdam).

“Wunderkammer” (2009), creatia lui Andrea Pallaoro este o pura mostra de ceea ce as putea numi cinema gotic, amestec de realism crunt cu inflorituri imagistice splendide. E ca si cand autorul ar fi vrut sa faca game in jurul ideii de codependenta afectiva, sa brodeze elegii si nelinisti pe tema relatiei dintre mama si fiu. Ce a rezultat? O lume aparte, exclusiv interioara (nu-mi amintesc sa fi vazut ferestre in acest film), putin claustrofobica pentru ca spatiul este plin pana la refuz de mobile de tot soiul, pasari vii si impaiate, colivii si tot felul de obiecte pe jumatate inecate in umbra. Camera doreste un spatiu ingust si plin, asa incat filmeaza de exemplu bucataria si baia din niste unghiuri imposibile. Aici se vorbeste despre “interioritate exclusiva” (un fel de paradox face ca imobilitatea neviului sa emfatizeze conditia viului). Imaginea mi-a luat glasul, primplanurile fiului aduc cu pictura olandeza. La fel, interioarele probabil voit picturale, naturi moarte, claustrale in care intr-adevar viata straluceste intr-un fel de halo absent.

EXPIFF – Partea a doua

Expiff la spartul targului a dat cam asa ceva.

Nu stiu daca premiile conteaza foarte mult pentru acest eveniment care doreste printre altele sa imblanzeasca reputatia criptica a cinematografului de autor, eu m-am bucurat ca am avut cat de cat ocazia sa vad cele mai interesante filmulete din buchet.

Continui cu aprecierile personale legate de un nou calup: