BFF - "Aventurile lui Munna Bhai / Lage Raho Munna Bhai" de Rajkumar Hirani

Wikipedia

 Goooood morninnnnng, Mumbai !" (va mai aduceti aminte de Robin Williams in rol de DJ in "Good Morning, Vietnam"?) este refrenul care ritmeaza aventurile lui Munna alias Murli Prasad Sharma (Sanjay Dutt) si ale amicului Circuit (Arshad Warsi) in feeria comica “Lage Raho Munna Bhai” (2006). Avem de-a face cu al doilea film al regizorului Rajkumar Hirani, care dupa ani buni de lucrat in departamentul tehnic, propulsat fiind de popularul producator Vidhu Vinod Chopra, a devenit regizor si s-a lansat cu "Munna Bhai M.B.B.S.", o comedie nebuna in care gangsterul Munna incearca sa devina medic chirurg din dragoste pentru o fata. Ideea a fost un important succes de casa, sequel-ul insa este considerat cel mai vizionat film din istoria cinematografiei indiene, iar duo-ul Munnabhai si Circuit sint astazi legende vii.

"Lage Raho Munna Bhai" intra in standardul comediei populare cu secventele cintate si dansate, costumele multicolore, umorul de situatie si de limbaj (mai greu detectabil) si povestea de dragoste in jurul careia se roteste intreaga intriga. Ceea ce da savoare si particularizeaza in mod special noile aventuri ale lui Munnabhai este resuscitarea imaginii lui Gandhi, parintele Indiei moderne si a gandhismului dezbarat de hatisurile filozofice si ideologice si tradus in limbajul cel mai simplu. Ceea ce conteaza este modul in care satyagraha (“Adevarul (satya) implica iubire, iar fermitatea (agraha) da nastere la forta si prin aceasta ii serveste ca sinonim...adica, Forta care este nascuta din Adevar si Iubire sau non violenta” in "The Essential Gandhi:An Anthology of His Writings on His Life, Work, and Ideas” - Mahatma Gandhi , Vintage Books 2002 p.77) devine in comedia actuala “Gandhigiri”, derivatul practic promovat de Munnabhai.

Acesta este primul care sufera aceasta transformare, nu neaparat pentru dragostea pe care i-o poarta lui Jhanvi, ci pentru ca, in ciuda statutului de rupator de oase si gangster de cartier, el are o inima mare. Convertirea lui Munnabhai este intr-adevar simplist-romantica si tine de traditia eroilor care cu o singura mina rastoarna un guvern si reusesc sa remedieze inegalitatea structurala a societatii printr-o interventie individuala exceptionala. Nu cercetati atit forma cit contextul pe care filmul il arata prin comedie. Munnabhai, in dorinta de a deveni profesor specialist in gandhism, se duce sa studieze la muzeul lui Mahatma, un soi de hardughie in care nimeni nu a mai intrat de ani de zile (sa nu uitam, in politica indiana contemporana, Nehru si Indira Gandhi sint mult mai bine vazuti decit Bapu, care in anii 90 a fost chiar “acuzat” de ideologii partidului nationalist Bharatiya Janata de a fi oferit lumii o “Indie moliie”).

Popcorns.org

Cu toate astea, nimeni nu i-a contestat lui Mahatma crearea Indiei ca stat independent, ca dovada figura lui care perdureaza pe rupiile de toate valorile aflate in circulatie si statuile de la mai toate colturile de strada. Bapu al lui Rajkumari Hirani este insa un duh viu care are chef sa iasa din starea de mineralizare si de inhumare in muzee si in cartile de istorie, dorinta lui este sa reintre in inimile oamenilor. Nu se stie foarte bine daca Munna sufera de viziuni datorate unui ciudat exces hormonal sau Mohandas Karamchand Gandhi este pe bune o fantoma jucausa care-l foloseste pe tinarul indragostit pentru a repune pe picioare prostestul civil in forma lui moderna (Gandhigiri) bazat pe forta morala in locul brutalitatii fizice si psihice (“Dadagiri”), am senzatia ca acea conferinta de presa care demasca impostura lui Munnabhai este o festa jucata de catre insusi Bapu tinarului sau promotor care lua prea in serios carisma acumulata prin emisiunile radio.

Ceea ce conteaza insa este imaginea lui Gandhi, aflata departe de ceea ce ecranizarile lui Richard Attenborough and Shyam Benegal au vrut sa faca din personajul istoric; aici avem de-a face cu un Bapu foarte pe gustul imageriei populare, iar Ghandigiri intra in terminologia culturala ca valoare absolut practicabila (bunul vecin de neclintit in politetea sa surizinda, batrinul pensionar obligat sa faca fata  functionarului corupt, tinarul care a pierdut banii tatalui la bursa, golanul care aplica zimbind morala non violenta atunci cind este palmuit) si ca unica arma eficace impotriva unei lumi politic si social corupte. Scenaristic vorbind, pentru eventualul spectator occidental aceste mici scenete ar putea functiona ca parabole ilustrativ comice ale unei innoiri morale (nu neaparat a Indiei).

IndiaFM

In subtext, succesul neasteptat de care se bucura Munnabhai ca prezentator radio si sfatuitor in ale gandhigiri se trage de la drama celor citiva batrini abandonati de familii si adoptati de catre Jhanvi si locuind in ultima casa din cartierul ultramodern de cladiri de birouri. Munnabhai alias Murli Prasad Sharmam, marele profesor cistigator al concursului radiofonic dedicat lui Bapu, este invitat de vocea viselor lui sa tina acestor batrinei o conferinta despre gandhism. Protejatii lui Jhanvi sint primii care percuteaza la discursul incendiar al lui Munna dictat de fantoma lui Bapu, ei sint cei care-si aduc inca aminte de Gandhi si de politica sa, ei sint ceea ce India de azi doreste sa uite cit mai repede adica valorile “traditionale” le trecutului.

Spectatorul mai putin obisnuit cu filmele hindi poate fi izbit in egala masura de felul in care sint organizate partile dansate si cintate din “Aventurile lui Munnabhai”; de obicei acest gen de aparte-uri pica putin cam ca musca-n lapte, aici am impresia ca regizorul incearca sa transforme coregrafia si muzica intr-o ilustrare a starilor de spirit prin care trece Munna (cel mai revelator in acest sens este Samjho Ho Hi Gaya : Munna beat cui ii explica lui Circuit cum a reusit el s-o faca praf pe Jhanvi, toate astea se intimpla noaptea pe-o straduta din suburbia in care cei doi prieteni locuiesc, printre bazinele spalatorilor. Dintr-o data incepe cintecul si intunericul cel mai sumbru devine o arena a circului in toata puterea cuvintului, cu lei de plus, paiete, dansatoare si tot ce se cuvine.

Am avut deci de-a face cu o comedie in care interactiunea dintre Munna, Circuit si Bapu transforma un fond moralizator intr-un divertisment fara timpi morti, foarte optimist, dotat cu dialoguri simpatice de la care poti iesi rizind cu gura pina la urechi. Ar fi interesant de notat apropierea filmului lui Rajkumar Hirani de povestile morale in registru comic ale lui Frank Capra precum si faptul ca "Lage Raho Munna Bhai" a fost primul film bollywoodian care a iesit in salile americane. Si mai interesant ar fi de notat enormul impact real pe care filmul l-a avut in India unde, de la Mumbai la Hyderabad, tinerele fete se uita foarte atent la felul in care logodnicii vorbesc cu chelnerii, functionarii corupti sint tratati cu buchete de flori in caz de abuz, gangsteri periculosi se caiesc public din proprie initiativa, iar studentii si mestesugarii marunti asimileaza gandhismul altfel decit au facut-o in scoala.