Motto:
Ring around the rosy,A pocketful of posies,Ashes, ashes,We all fall down !
("Ring a Ring o' Roses", cintecel
din folclorul copiilor, colectia" Mother Goose")
*****
Iata doua intrebari “cu bataie” care mi-au trecut
prin cap saptamina asta :
- Poate adaptarea cinematografica dupa un joc video sa fie cel putin la fel de reusita in manipularea suspansului ca experienta jocului ?
- Cum poate filmul sa retranscrie in mod eficace interactivitatea jocului video fara sa plictiseasca prin excesul de clisee proprii ?
![]() |
Wikipedia |
![]() |
Wikipedia |
Pentru ilustrare, mi-am pregatit un cocktail in consecinta : ”Re-Cycle” (2006) semnat de gemenii Danny
si Oxyde Pang si “Silent Hill” (tot 2006) de Christophe Gans. Adica
un film care intentiona sa fie un “horror cu tenta ecologica” si ulterior
comparat cu un videogame fantasy, si un altul care-si anunta din titlu intentia
de a compila primele trei variante ale jocului si care, dupa mine, devine altceva.
Cele doua pelicule, aparute la citeva luni distanta
una de alta, au similaritati care sar in ochi si diferente de atitudine care
fac comparatia interesanta. Se poate chiar discuta despre un nou mood in
horror-ul de inceput de secol XXI, dat fiind ca si fratii Pang (“The Eye”- minus sequel-urile deplorabile)
si Christophe Gans (“Le Pacte des Loups”) s-au
facut remarcati prin filme de action-horror.
Partea buna (sau proasta?) a lucrurilor
este ca eu nu sint deloc jucatoare de videogame si voi arunca o privire
comparativa interesata numai de cinema. Ii invit pe specialistii in jocuri
video sa intervina si sa corecteze fara mila eventualele bilbe ale textului.
*****
Ingrediente
strategice (scenarii, ambiguitati, slabiciuni si influente)
![]() |
Re-Cycle (Coffee Coffee and more Coffee) |
Cica, pentru Oxyde Pang “the script is really important.
Visual or sound effects are merely an apparatus to help shaping the story”.
Toate bune si frumoase, numai ca “Re-cycle” aduce cu un fel de breviar a tot
felul de artefacte venite din mai multe directii. Impresia de improvizatie sare
in ochi. In primele 40 de minute, ai impresia ca “Gwai Wik” (in traducere
literala, “Ghost Land”) doreste sa fie un rezervor de clisee cheap horror intens exploatate de mai toate filmele cu fantome
asiatice : firul de par lung lung, apa din cada care da pe dinafara si dusul
care porneste singur, transparenta mata a usilor, umbrele neclare din fundal,
mesajele telefonice de neinteles, eroina filmata in planuri circulare, prim
planurile pe ochii ei larg deschisi privind in gol, vintul, ascensorul,
culoarele pustii, vocile cavernoase – toate acestea sint trucuri inghesuite pe
un fond muzical electro pe care nici un consumator standard de horror nu le mai
simte ca atare. Sint reziduuri din “Constantine“ si “Jacob’s Ladder”, autocitari din “The Eye” si
ecouri din “The Grudge”, “Pulse” si “The Cell”. Gamerii au recunoscut fara probleme
citatele din “Silent Hill 4:The Room”: scriitorul ca
personaj principal, apartamentul, telefonul care scoate sunete bizare atunci
cind este folosit de fantome si, ce-i mai rau, soundtrack-ul partii horror,
remix al unuia dintre trailerele jocului.
Perspectiva lui “Silent Hill” pare a fi
mult mai limpede de vreme ce filmul se vrea o adaptare a seriei videogame-ului
cu acelasi nume. Track-urile lui Yamaoka sint scoase direct din joc si
transplantate aici. Atunci cind Roger Avary a fost angajat de
echipa de productie sa aranjeze un pic dialogurile, situatia s-a schimbat.
Scenaristul cunostea foarte bine jocul si a simtit ca trebuie operate schimbari
mai importante decit liniile de dialog. De unde transformarea lui Harry Mason
in Rose DaSilva si folosirea atmosferei jocului in cautarea unei formule de bun
thriller psihologic mai degraba. Cliseele horror sint folosite ca sa faca
atmosfera: scoala, secventa memorabila din subterana luminata doar de flacara
brichetei, strazile labirintice, fantoma-copil cu parul negru ascunzind jumatate fata, goana disperata dupa copilul fantomatic care de la “Don’t Look Back” a fost folosita intens,
ceata ca element perturbator (“The Fog”, “The Mist”) si estetic.
Incipitul lui “Re-Cycle” povesteste putin
despre noul roman al lui Ting-Yin (Lee Sinje, aka Angelica Lee, o adevarata Screaming Queen asiatica), aflat inca
in faza de proiect, intentioneaza sa fie un mix de suspans si paranormal cu
fantome. Pina la urma, povestea o captureaza la propriu pe tinara scriitoare.
Momentul in care horror-ul vireaza incet catre dark fantasy este demn de vazut,
descrierea lumii fantastice in care este momentan captiva Ting-Yin se face prin
suite de tablouri vivante, fiecare cu filtrele lui de culoare si actantii
specializati. Este partea cea mai interesanta, realizata exclusiv prin tehnici
CGI. Infernul acesta cumulativ al abandonului, dezolarii si uitarii nu
recicleaza de fapt nimic, artefactele si creaturile care se intimpla sa existe
aici sint erodate periodic de catre Neant.
Scenariul se cam bilbiie. Batrinul ii spune lui
Ting-Yin ca ea este direct responsabila de risipa aceasta considerabila de
deseuri; presupozitia nu tine insa in secventa mortilor “uitati” si “nevenerati”
de mult timp care te duce cu gindul la o responsabilitate colectiva. Pai, intre
iadul personal si cel colectiv este o mare diferenta, cred ca o interpretare karmica,
foarte tentanta si asiatica dealtfel nu mai tine in picioare. In ceea ce
ma priveste, am gasit o tara a dezolarii mult mai interesanta in anime-ul lui
Satoshi Kon, “Paprika”, unde tocmai componenta
“voioasa“ si multicolora a ambiantei te facea sa inghiti in sec, ca in fata
unui cosmar.
Scenariul se bilbiie si atunci cind
spectatorul se prinde ca deambularea femeii are un scop. Ea trebuie sa scape
cumva din lumea asta paralela si pentru asta trebuie sa ajunga intr-un fel de
limb numit Tranzit. Farmecul imaginilor de sinteza poate compensa senzatia ca,
fara sa vrei, esti obligat sa chibitezi la un joc video in care personaja trebuie
sa treaca cu bine diverse etape ale periplului. Ca in orice joc care se
respecta, ea are aliati si diverse obiecte care o pot ajuta ici si colo,
inclusiv o fetita-spirit care imprumuta ceva din Chihiro (“Spirited Away”) a lui Miyazaki atunci cind
incepe sa pilpiie in contactul cu forta Tranzitului. Secventa cu mesaj ”anti
avort” care dureaza muuuult este cea mai dezagreabila. O fi melodramatismul la
moda in filmul asiatic de consum, cert este ca aici suspansul atinge nivelul
zero. Finalul se rascumpara binisor printr-un twist care mi l-a adus
instantaneu in minte pe M. Night Shyamalan si
filmele lui cu fantome. “Re-Cycle” se sfirseste in mod foarte ambiguu asa cum
bine ii sta unui film ciclic.
In schimb, atmosfera cetoasa din “Silent Hill”
este foarte bine aleasa. Una la mina pentru ca ambiguizeaza traseurile
personajelor si transforma oraselul parasit intr-o locatie fantomatica
labirintica din care ectoplasme sinistre ies din cind in cind din fuioarele alb
–opace de cenusa. Ceata merge foarte bine cu secventele in care tatal disperat
isi cauta nevasta si fetita, intr-un oras mort cu siguranta, dar scaldat de o
lumina reala reconfortanta. Contrastul lumina diurna/ceata eterna creeaza o
tensiune care nu se va rezolva decit in final, zica fanii jocului ce-or zice,
personaje secundare precum Christopher DaSilva si politaiul Thomas Gucci nu
sint pioni care ar fi putut lipsi din film.
Una din slabiciunile scenariului este…Rose.
Radha Mitchell joaca foarte bine rolul de Mama Hotarita, numai ca Rose nu poate
actiona ca un personaj masculin alegind arme pe masura fiecarui adversar si
putind opta pentru confruntari pline de testosteron cu monstrii care o ataca.
Care o ataca vorba vine, bine remarca cine remarca: Rose nu se afla nici un moment
in pericol major si asta contrazice conditia de survival horror in care se incadreaza jocul. Tot raul spre bine,
scenariul plin de femei evita conflictul fizic in favoarea celui psihologic.
“Citind“ filmul de la coada la cap, din perspectiva somnului Alessei nascator
de monstri si de ura, Silent Hill nu este un teren de lupta, ci o emanatie a
unui cosmar din care nu poti iesi decit atunci cind acesta ia sfirsit cu de la
sine putere.
Bilba majora a scenariului este insa
biserica si in subsidiar actiunile sectei Christabellei. Este momentul in care
filmul paraseste bestiarul lovecraftian in favoarea explicatiei rationaliste a
vinatorilor de vrajitoare. Diavolul, sau ma rog copila aceea cu mai multe nume,
nu poate sa intre in biserica si de aceea are mare nevoie de Rose. Ideea asta a
fost parasita de imaginarul cultural european inca de la Renastere, cind
diavolul si avatarurile sale nu s-au mai temut de insemnele exterioare ale
credintei crestine. Diavolul care nu poate trece peste pragul bisericii dar
vorbeste despre adevar si are nevoie de consimtamintul victimei pentru a o
poseda sint idei care se bat cap in cap la modul rizibil.
Concluzia personala : scenariul fratilor
Pang pacatuieste nu atit prin contrarietati (n-am vazut film horror sau
thriller care sa nu aiba o hiba de coerenta a povestirii) cit
printr-un remix de teme, motive, trucuri, twist-uri care vin de la alte filme
cu teme asemanatoare. Ne balacim deci in aceleasi ape cunoscute si ne enervam
ca nu putem noi tine manetele playstation-ului pentru a verifica daca putem
schimba intr-un fel destinul lui Ting-Yin. La capatul celalat, “Silent Hill”
alege sa schimbe macazul videogame-ului virind scurt catre cosmarul care se
impaca mai bine cu pasivitatea spectatorului. Scenariul elimina optiunile
multiple, sfirsiturile proportionale cu acestea si duelurile cu monstrii in
favoarea frisonului psihologic si claustrofob. Pacat ca explicatiile
rationaliste invadeaza infernul din “Silent Hill”, asta erodeaza ingrozitor
atmosfera. Sfirsitul este o mostra delicata de ghost story fara cuvinte.
*****
Atmosfera
“Silent Hill” si “Re-Cycle” propun doua
universuri alternative uluitor de similare locuite de fiinte (?) pindite de
spectrele erodarii si combustiei. Asadar fantome fara fete, fetusi in stare
larvara sau activa, monstri compoziti, insecte cu vag profil umanoid.
![]() |
Re-Cycle (Flixster) |
”Re-Cycle” propune o lume mai abstracta, in care
labirintul defileaza in forme mereu miscatoare. In buncare fragile locuitorii
de talia unor copii poarta haine flashy si masti grotesti de papusi, padurile
sint sufocate de spinzurati in alb negru, ciudate tornade erodeaza jucarii
supradimensionate, pustiuri ierboase batute de vinturi pulseaza in stranii
lumini rosii, creste pietroase in culori de apus devin poduri suspendate ca in
filmele cu calugari Shaolin, pivnitele contin artefacte dubioase si mormane de
carti care cad din cer, cavitati uterine excreteaza zemuri din care se dezvolta
fetusi gretosi si comunica cu exteriorul prin ciudate puturi tubulare.
![]() |
Silent Hill (Monsters and Critics) |
Si daca vintul este manifestarea fizica a
lumii de dincolo in lumea fratilor Pang, ”Silent Hill” ramine obsedat de foc.
Avary a facut un lucru excelent exploatind fantasmele moderne ale acelor ghost cities miniere raspindite mai
peste tot in America.
Drama orasului Centralia din Pennsylvania, sortit sa arda la foc mic inca vreun
secol de acum inainte, din cauza unei combustii accidentale a vinei de antracit
situata la suprafata, este o excelenta sursa pentru scenariul filmului care o
exploateaza mai mult decit jocul. Am gasit similaritati intre fractura aceea
imensa a pamintului (secventa intilnirii dintre Dahlia si Rose) si crevasele
care chiar exista in Centralia
care la ora actuala este un no man’s land evacuat de vreo 20 de ani. Puteti
afla mult mai multe aici si aici. Iar fotografiile lui Donald Davis facute in mai 2008 in
alb-negru si infrarosu seamana uluitor cu ceea ce a facut directorul de imagine
Dan Laustsen in “Silent Hill”. Cert este ca asta explica infernul din subterana
unde Diavolul recte Focul continua sa arda. Si marele incendiu de care vorbeste
Anna. Iar cenusa aia nu este un simplu element decorativ, ci o continua si
iremedabila decadere a tot ce este viu, un infern care poate fi personal (al
Alessei ) sau colectiv. Sincera sa fiu, cintecelul acela din motto, inventat nu
se stie cind si poate raspindit in mai toata lumea civilizata o data cu marile
migratii datorate epidemiilor de ciuma bubonica, mi-a facut pielea gaina.
Pentru ca se potriveste atit de mult cu atmofera din “Silent Hill”. Sau pentru
ca atmosfera din “Silent Hill” m-a facut sa-l citesc altfel.
*****
Mama
si copilul
Curios cum ambele pelicule se inscriu sub
tutela citatului “Pentru un copil, Mama sa este Dumnezeu”. ”Silent Hill” aduce
in prim plan mai multe relatii fuzionale intre copii (fiice in special) si mame
care par a se lipsi bucuroase de componenta paterna a cuplului standard.
Genitorii sint necunoscuti (cine este tatal Alessei?) sau presupus inexistenti
(cine este tatal lui Sharon,
daca mama sa este Alessa?)
![]() |
Lower Than Bones |
Fuga lui Rose catre Silent Hill mi s-a parut suspecta : femeia respinge cu hotarire argumentele rationale ale sotului si-si duce aproape cu forta fetita intr-un loc potential periculos. Ipoteza terapiei de soc nu sta in picioare, Rose este Mama Iubitoare, nu inceteaza s-o spuna. Inclin sa iau raceala si hotarirea lui Rose drept o contaminare precoce cu morbul SH prin intermediul releului Sharon.
O alta mama ciudata este Dahlia. Unii
gameri au remarcat ca, in joc, Alessa este sacrificata voluntar de mama sa,
care stie ca inauntrul fetitei se dezvolta un soi de zeitate monstruoasa.
Filmul o transforma pe Dahlia intr-o biata victima a intolerantei religioase si
a propriei slabiciuni. Pacat, iata prima femeie lipsita de forta din Silent
Hill si ca urmare mama neputincioasa. Alaturi de ea, mama de subtitutie Sybil
(care a salvat cindva cu devotiune materna un copil de la moarte sigura) si
mama-inchizitor Christabella. Ati mai gasit pe undeva ciudatenia asta de
matriarhat impartit intre triumful de a fi Dumnezeu si scirba in fata impuritatii
actului de a procrea?
“Re-Cycle” propune o maternitate 100%
ratata : nu am inteles foarte bine cauza avortului practicat de catre Ting-Yin
cu 8 ani inainte : deceptie? razbunare? spaima de abandon? Femeia tine sa-i
precizeze fetitei ca “nu a facut (acest gest) din lipsa de dragoste,” fetita la
rindul ei ii explica cit de rau este sa cresti in pestera-uter. Maternitatea
lui Ting-Ying este un apropou melodramatic si lipsit de revelanta iar fetita devine
mai mult o unealta in lupta cu capcanele infernului alternativ. Ironia sortii,
Ting-Yiu isi afla numele atunci cind nu mai are nevoie de el, iar mama isi uita
remuscarile de indata ce evadeaza din Tranzit.
Asteptari
si reactii
Si “Re-Cycle” si “Silent Hill” au avut parte in
egala masura de cronici urite sau excesiv de entuziaste. Va spuneam, filmul
hongkonghez a iesit dupa citiva ani in care s-a vorbit de “horror ecologic”, e
normal ca un consumator de horror sa se scarpine in cap incurcat vazind
produsul Pang Bros. Daca nu e horror, nimic nu e. Cronici mai echilibrate au
venit de la cei mai putin indirjiti si cu asteptari mai putin focalizate care
au putut accepta accentul putenic de fantasy. In cazul “Silent Hill”, gamerii
au fost cei care au reactionat cel mai urit, mi se pare totusi caraghios sa
astepti o adaptare la cinema care sa semene tot cu jocul de acasa. Unii, consumatori de scary movies s-au suparat pentru ca prea
multe ambiguitati si pentru ca filmul nu reuseste sa fie destul de
infricosator. Altii, dimpotriva, au vazut
in acesta mult mai mult decit un “bau bau“ si au apreciat tot ceea ce nu era
explicat - este pozitia la care ma raliez si eu. In fine, sint unii care n-au inteles nimic din film.
Buni si astia. Cert este ca nimeni nu s-a plins de efectele de atmosfera si de
calitatea CGI.
S-o spunem pe sleau, fara CGI nu prea se poate. Ramin
nostalgicii seriilor precum “Friday the 13th” care
apreciaza decesele care survin in cascada. Multe multe victime si
multe multe feluri in care se poate ucide un om. Ok, numai ca asta tinde sa
devina plictisitor mai ales daca vezi fazele remixate in alte productii de gen.Pina la urma
“Modern horror seems to relish getting a
character into the clutches of those who mean him/her harm, and then showing us
said harm being inflicted in some detail.” Bine zis !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu