BFF - Refugee (Mülteci) de Reis Çelik

Sinematurk

BFF a mers anul acesta pe linia “fictiune documentara” care face cariera in mai toate festivalurile de cinema. E la moda nu numai sa faci o poveste “based on a true story” dar si sa faci din fictiune o hiperrealitate mai dificil de inghitit decit realitatea. ”Refugee” se incadreaza in mare parte in acest gen de pelicula-marturie in care intra mai toate filmele care vorbesc despre populatii minoritare, migratii economice sau politice, refugiati, treceri ilegale de granite. Cum ingredientul de baza este deja cunoscut, organizatiile pentru protectia drepturilor omului si campaniile organizate de jurnalisti au facut mult in acest sens, pentru cinema ceea ce conteaza este felul in care povestea este spusa si ritmul in care aceasta merge mai departe. Sfirsitul este total previzibil, numai ca aici frisonul nu vine din ceea ce se intimpla ci din cum se intimpla.

Reis Çelik s-a nascut intr-o cultura in care a povesti tine de prestigiul unei profesii care amesteca in egala masura arta cintului si a cuvintului. Incipitul este dealtfel partea cea mai originala a filmului. Eroul sau, Şivan, are douazeci de ani si locuieste intr-una dintre cele mai izolate regiuni din sud estul Anatoliei, aproape de granita georgiana. Tatal sau este unul din capii tribului Givdanlı care-si duce zilele de azi pe miine din agricultura si pastorit. Oamenii incearca sa se tina departe de politica statului turc si de insurgentii kurzi care folosesc adesea imprejurimile orasului Kars ca teren de recrutare pentru noi activisti PKK. Probabil ca acestia sint cei care intr-o zi dau foc recoltelor satului si cum se dovedeste ca Şivan era pe cimp in ziua aceea, ancheta politiei se concentreaza asupra lui. Banuit de apartenenta la un grup terorist si interogat fara incetare, baiatul intra intr-un angrenaj care ii este complet strain si care il obliga la exil. Şivan este victima inocenta care intra pe poarta din dos a istoriei intr-o situatie de nesuportat: ajuns in Germania printr-o filiera de muncitori la negru, baiatul ajunge intr-un lagar de refugiati de unde nu poti iesi decit daca dovedesti ca intr-adevar in tara de origine ai fost oprimat politic.

arsiv.kultur.sabah.com.tr

Çelik nu intentioneaza sa faca un film cu mesaj despre drepturile kurzilor turci, ba chiar lasa la o parte parti pris-ul activismului politic, ceea ce il intereseaza este dezradacinarea. El alege ca modalitate de storytelling filtrarea istoriei prin ochiul de artist si viziunea naiva a unui baiat de la tara, un fel de Candide care nu va putea trece testul necesarei maturizari. Prin “maturizare” cititi, va rog, “adaptare”. Si asta, in Germania si oriunde aiurea, inseamna pentru refugiat minimizarea respectului de sine, ingroparea adinca a amintirilor si a notiunii de acasa, modificarea cameleonica a facies-ului si aspectului fizic. Cu cit mai inocenta este victima, cu atit mai dramatic este evidentul sfirsit: intr-o zi de carnaval, transfugul Şivan afla ca intr-adevar oamenii pot sa zboare cum spunea legenda si numai asa se pot intoarce ei acasa. Pentru cineastul Çelik, lupul cel rau din toata povestea aceasta este lagarul de refugiati. Autorul a petrecut trei ani infiltrindu-se ilegal in lagare de refugiati si documentindu-se, cu riscul de a fi arestat.

Pentru povestea sa, lagarul este intr-adevar o oprire care frineaza mult ritmul naratiunii. Cum sa povestesti despre un loc unde nu se intimpla nimic, unde lumea asteapta? Cum sa spui ceva nou despre acest no man’s land care aduna laolalta existente atit de similare? Regizorul foloseste secvente iterative (masa, plimbarile de-a lungul sirmei ghimpate, coada la telefon), imagini suprapuse ale eroului care alege sa fie martorul mut al povestilor celorlalti, prim planuri pe frunze care devin apoi uscate si zburatacite de vint. Si eternele discutii in doi sau in grup, in care camera trece cu insistenta de la o fata la alta ca intr-un mega interviu. Subiectele nu conteaza, avem de-a face cu frinturi de fraza si de argumentari, bucati de izbucniri monologate la un foc de tabara, idei abia schitate  ale strategiilor care merg mai bine in fata curtii de justitie. Rarele incidente (bataia refugiatului cecen cu unul dintre rusi, audierile in fata judecatorului) sint montaje filmate cu camera de mina si asamblate apoi cit mai haotic cu putinta; perspectiva seamana cumva cu stilul indirect liber din fictiunea scrisa. Evitarea unei subiectivitati prea brutale este una dintre cele mai subtile alegeri ale regizorului : o voce din off, o intrare prea abrupta in interioritatea lui Şivan ar fi orientat povestea in zona cliseelor de scenariu.

BostonTurkishFilmFestival

Un alt element care ar fi putut deveni un cliseu in “Refugee” ar fi memoria apartenentei la o comunitate definita si care ar fi putut lesne fi tratat ca exotism folcloric: batrinul caligraf si desenele lui, cuplul muzician-povestitor, adunarea din casa lui Şaho etc. Toate filmele lui Reis Çelik vorbesc despre populatia kurda din mediul rural al estului Anatoliei mai ales si despre tribulatiile de zi cu zi pentru supravietuire - primul lung metraj in 1996 "Işıklar Sönmesin" (Let There Be Light) urmat de "Hoşçakal Yarın" (Goodbye Tomorrow) in 1998 si mai ales de ciudatul documentar "İnat Hikayeleri" (Tales of Intransigence). Este deci imposibil sa nu gasim in filmele lui, greu accesibile e adevarat, ceva din specificitatea subiectivitatii kurde, despre care atit de putine filme  vorbesc. Ma gindeam la Bahman Ghobadi de exemplu -("Zamani barayé masti asbha" (A Time for Drunken Horses), "Gomgashtei dar Aragh" (Marooned in Iraq), "Lakposhtha parvaz mikonand" (Turtles Can Fly), "Niwemang" (Half Moon)- care foloseste mult elementul etnic in descrierea pe care o face Kurdistanului irakian si iranian de astazi. Nici in cazul lui Çelik nici in cel al lui Ghobadi folclorul nu este un artefact de umplutura, ci o modalitate de a invoca memoria etniei intr-un fel de “autobiografie simbolica a unui personaj colectiv” (vezi articolul lui Teshome Gabriel, "Third Cinema as Guardian of Popular Memory: Toward a Third Aesthetics," in “Questions of Third Cinema” BFI, 1989).