 |
| Wikipedia |
“Can funnyman Woody
make another goody?” si “Why 'Cassandra's
Dream' is turning out to be Woody's nightmare" sint doar doua din
titlurile articolelor aparute acum aproape un an, ocazionate de proiectia
filmului “Cassandra’s Dream” la Mostra in septembrie
2007. Primul este un amestec de filmografie esentializata si de birfele legate
de viata personala a lui “funny Woody”, cineast revendicat cu fermitate de New
York-ul care se recunoaste in cele mai bune filme ale sale. Al doilea povesteste
destul de amanuntit conferinta de presa de la Venetia
la care, de indata ce Woody Allen a deschis gura, s-au auzit risete in sala,
chiar daca ceea ce zicea omul ("I
have always wanted to be a tragic writer - a writer of tragic material”) nu
era deloc comic. Ambele articole au promulgat ironic moartea artistica a
cineastului veteran, pe motiv ca omul se repeta si ca dezerteaza din mediul new
yorkez in beneficiul Londrei.
 |
| LesFilms.fr |
Adevarul este ca “funny Woody“ a fost dintotdeauna mult mai bine primit in Europa, unde ciudatul melanj dintre dorinta de a trata teme serioase si absurditatea inerenta cu care ajungea sa le trateze in filmele si scenariile sale a fost mult mai bine tolerat si inteles. Clovnul trist al New Yorkului a fost urecheat zdravan de catre mai toti criticii peste Ocean pentru schimbarea de ton din cele trei filme facute in Marea Britanie. De tratamentul acesta critic s-a bucurat si ultimul film din asa numita “trilogie britanica”, “Cassandra’s Dream”. Lui Woody Allen i-au fost reprosate, in mare, tendinta de a refolosi aceleasi teme grele precum culpabilitatea si implicatiile morale ale unei situatiii extreme cum este “necesitatea“ de a ucide (“Crimes and Misdemeanors” 1989, “September” 1987, ”Shadows and Fog” 1992 si deja “Match Point” 2005), dialogul excesiv de locvace si in sfirsit lipsa sarcasmului, datator de viata, inteligenta si umanitate anti eroilor sai. Montajul a fost considerat lipsit de har, povestea plata, intregul proces de filmare mult prea grabit si exhibind mai degraba forma bruta a peliculei. Englezii au fost nemultumiti de accentul cockney tipator al celor doi protagonisti Colin Farrell (Terry) si Ewan Mc Gregor (Ian), americanii s-au intrebat ce-i cu ciorba asta de comedie foarte intunecata si drama. Multi spectatori s-au simtit inselati in asteptarile lor si, pentru ca filmul a fost incapabil sa le creeze empatii cu victima, s-au razbunat afirmind ca acesta este “urit din punct de vedere vizual”. Cronicariii europeni, mai nuantati, au preferat sa priveasca indeaproape apetitul de a parveni cu orice pret al personajelor londoneze (inclusiv Chris din “Match Point”) si cinismul perspectivei regizorului, lipsa lui de fason in a surprinde micile meschinarii ale unor existente prea mici in raport cu ambitiile proprii.
Am sa trec peste amestecul de dostoievskisme si
de aluzii mitologice pescuite din antichitatea greco-romana care pot fi gasite
mai peste tot in “Cassandra’s Dream”. Incepind cu titlul, imprumutat de la un
mini yacht botezat astfel in amintirea unui ogar de curse foarte eficace.
Barcuta cumparata de fratii Blaine
in pripa este reiterarea unei amintiri, un capriciu de pustani care, desi
proveniti dintr-o familie modesta, au intretinut intotdeauna speranta unei
imbogatiri la maturitate dupa modelul stralucit al unchiului Howard. Mitul
familial spune ca acesta a muncit ingrozitor pina sa ajunga sa faca operatii
estetice la kil in China;
Terry insa adora sa-si sfideze norocul la poker si cursele de ciini, iar Ian
isi proiecteaza viitorul cu meticulozitatea unui arhitect. “I think I know how you feel when you’re
facing a big hand” spune Ian atunci cind descopera betia de a desfide
morala, norocul, viata cuminte si apartenenta la ramura cea mai de a “middle
class” prin crima. Ciudat cum planuirea si comiterea crimei invioreaza viata lui Ian si distruge sanatatea
mentala a lui Terry, de parca fratele cel mare si preferat al tuturor
vampirizeaza vitalitatea fratelui mai mic, imitindu-i atitudinea.
 |
| DVD Beaver |
Terry isi
descrie adictia compulsiva de action
gambler ca pe un foarte intim sentiment de transa supralucida care il
obliga sa actioneze ca sa capteze fantasma cistigului absolut, nu banii
conteaza pentru el. Meschinaria ii interzice lui Ian sa parieze, numai ca
atitudinea lui se schimba din momentul in care se obliga sa-i faca unchiului
Howard micul serviciu de a-l lichida pe incomodul Martin Burns. Spirit calculat
capabil sa-si proiecteze frustrarile asupra altora (nesansa de a nu dispune de
capital, absenta unui zeu benevolent, familia strimtorata etc.) Ian accepta
aproape din start ideea de a ucide si-si petrece mare parte a timpului
incercind sa-l forteze pe Terry sa se decida. Scenariul plaseaza crima, care
ramine perfect invizibila spectatorului, la mijlocul intregii povesti, dorind
sa se concentreze asupra raporturilor de forta din fratrie care se schimba
intre ”inainte” si “dupa”.
 |
| Flixster |
Ca si “Match Point”, “Cassandra’s
Dream” este un studiu de caz asupra fantomei crimei perfecte, cu vechi state de
plata in filmele de crime drama. ”Rope” (1948) este un bun exemplu avant
la lettre, numai ca Hitchcock chiar mizeaza pe gratuitatea actului in sine, lui
Woody Allen parca i se face mila de personaje atunci cind le conditioneaza
alegerea de o situatie financiara de criza si de “oferta care nu se poate
refuza” pentru ca venita din partea unui membru important al familiei. Lacomia
a avut totdeauna circumstante ceva mai atenuate decit supraomul nietzscheian.
Cert este ca ambianta vintage de reprezentare a crimei socheaza un pic : cum
adica, vezi tone de singe in “No Country for Old Men” si
aici auzi doar un “poc” si s-a terminat? Nici macar nu ti se permite sa vezi
cadavrul sau vreo urma din ancheta politiei? Nici unul dintre frati nu este
anchetat macar asa de forma? E de inteles deci de ce unii se considera nesatisfacuti
de finalul plauzibil dealtfel.
Orice spectator stie ca o crima perfecta nu exista,
nu e de mirare ca planurile de modus operandi alese de personajele woodyallen-iene
sint amatoriste in marea lor naivitate. Inocenta juridica este un moment de
gratie complet aleator care tine tot de mina buna sau rea de la jocul de carti.
Si daca in “Match Point” imoralitatea ii permite lui Chris sa traiasca in
liniste mai departe (singura lui problema era confruntarea cu politia), in
“Cassandra’s Dream” duo-ul ucigas se autodistruge accidental. Chris si Ian sint
din stirpea unchiului Howard, numai ca “Family is Family. Blood is Blood”, iar
Terry face parte din familie. Din aceasta perspectiva filmul imi pare o mai
buna analiza a ambiguitatii morale decit “Match Point”, veriga mai slaba a
fratriei oferind elemente pentru un studiu de caz al culpabilitatii; totusi, a
vorbi despre o intreaga “lume nevrotica“ in “Cassandra’s Dream” mi se pare
exagerat.
Reflectia asupra Binelui si Raului este sustinuta
de un demers vizual putin cam prea plat pentru gusturile actuale. Secventa
urmaririi si uciderii lui Martin Burns este totusi atent construita : inserarea
cade in dedalul de stradute aproape pustii, drumul coteste capricios, ecourile
pasilor din ce in ce mai grabiti sugereaza iminenta a ceva care trebuie sa se
intimple, apoi camera fixeaza o secunda bombeul pantofului lui Martin, care
Martin incepe sa fie eliminat incet incet din cadru pina cind, in secventa
crimei propriu zise, camera alege sa fixeze un tufis, spectatorul are acces la
discutiile dintre cei doi hitmen de circumstanta complet depasiti de situatie.
Mi-a placut gaselnita asta care il scuteste pe regizor sa orchestreze o scena
violenta, mi-a placut si reticentele lui in a crea un fel de crime scene dupa
toate regulile filmului politist, muzica si sound-ul neutre aplatizeaza
frisonul actiunii. Raceala tonului general al filmului si distanta enorma pe
care mizansena o mentine intre spectator si personaje imi intaresc ipoteza
“Visului Casandrei” ca studiu de caz.
Ce nu inteleg inca este de ce scenariul este atit de
teatral (in numeroasele discutii dintre cei doi frati, excesul de apelative
“Terry” si “Ian” cu functie conativa enerveaza), atit de presarat cu tot soiul
de aluzii si de incarcaturi inutile (“care este tragedia ta preferata?” este o
intrebare snobilitica de coktail, evident se ajunge la discutii cam artificiale
despre Clitemnestra). Iarasi nu am inteles persistenta aspectului brut, “de
film de televiziune” spun unii, efortul estetic din "Match
Point" ar fi fost suficient; este clar de ce multe cronici vorbesc despre
un film "incomplet" sau "neterminat". Interesanta este
folosirea actorului Phil Davis in rolul lui Martin Burns: nu putini au fost cei
care au remarcat asemanarea dintre personajul–victima si insusi Woody
Allen, care cu siguranta nu este intimplatoare.
Am preferat sa citez cele doua articole din
capul locului pentru a arata cam cum a fost vazut "Cassandra’s
Dream". Sentimentul meu este ca "funny Woody" are mult prea
multa subtilitate, chiar si in proiectele lui mai modeste, pentru a se cantona
in rolul lui de baiat haios care scoate bancuri cinematografice pe banda. Ca
dovada, saltul lui de anul acesta la Barcelona
si "Vicky Cristina Barcelona".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu