Primele doua calupuri de scurt metraje de competitie vazute luni si marti au fost, pentru mine cel putin, o surpriza placuta. Sint destul de impresionanta de ceea ce am vazut, selectia a fost atent facuta, in competitie se afla filme unul si unul, care, in plus, plac publicului. Sint, cred, peste 50 de filme in competitie, eu pina acum abia am vazut doua din cele cinci calupuri.
1.
“Chelovek s vetrom v golove / The true story of the fan man” de Pavel Suhih (Hehoos). Povestea omului-ventilator poate fi citita ca o pilda morala incadrata intre “a fost odata intr-un orasel de provincie” si terminind cu “si-am incalecat pe-o sa …” Omul ventilator apartine instantaneului si este scutit de orice efort intelectual de palele elicei care-i alunga toate gindurile din minte.
 | |
| Sursa: Kinoglaz |
◘◘◘◘◘
 |
| Sursa: yann.jouette.free.fr |
"Dog Days" a iesit in mixuri de scurt metraje precum “Twisted’Toons” (85 minute, din care face parte si “Skhizein” si “This Way Up”, ambele aflate in competitia Anim’est) sau “Kezako?” (110 min alcatuit din scurt metraje exclusiv frantuzesti). A fost considerat de rarii comentatori drept “extravaganta ciudata”, o animatie interesanta care insa dureaza prea mult, a facut turul festivalurilor de gen si a luat citeva premii. Mie mi-a placut povestea si montajul alternat. Puteti vedea un trailer aici.
◘◘◘◘◘
“El empleo / The Employment” de Santiago "Bou" Grasso (Argentina) a placut tare mult publicului. Combinatia de desen si 2D este foarte simpla si aerisita iar ideea de a transforma oamenii in oglinzi, scaune, mese si lampi are un substrat politic deloc neglijabil. Aruncati un ochi pe blogul cineastului Santiago "Bou" Grasso si al scenaristului Patricio Plaza. Filmul se poate vedea in intregime aici.
◘◘◘◘◘
“El propietario” (Ernesto Piña, Wilbert Noguel) este o poveste foarte cubaneza si foarte simpla despre a poseda si a ucide si despre cum e mai bine sa nu ai nimic si sa traiesti acolo unde ti se spune. Culorile sint cam palide si peisajul gri care devine problema de viata si de moarte intre strumful albastru si cel galben seamana cu un peisaj selenar.
 |
| Sursa: Cubacine |
◘◘◘◘◘
“Immerse” de weareom – filmele romanesti sint foarte foarte scurte, povestea aceasta fara cuvinte se reduce numai la doua minute. Ai impresia ca esti in spatiu, ca asisti la un soi de forare in spatiul extraterestru sau acvatic, ca niste mecanisme din viitor musca roca erodata, dupa care te trezesti intr-un pahar. ”Immerse” mi-a parut o incercare demna de mentionat pentru felul in care gestioneaza spatiul foarte redus de manevra si pentru animatia care arata foarte bine.
M-am intrebat ce/cine este “weareom” si am gasit situl acestui grup de artisti (regizorul Anton Groves, Damian Groves - art director si responsabil cu post productia, Richard Hardy - art director si ilustrator) interesati de "the synergy of analog and digital media in order to create concept driven projects”. Mi-au placut urmatoarele “We are against imitation and believe in using our tools honestly”. Tot aici am aflat ca filmuletul a fost selectat de “YouTube/Future Shorts" in aprilie 2008 si a fost programat si la TIFF 2008. Il puteti vedea pe YouTube daca nu puteti ajunge la Anim’est.
◘◘◘◘◘
“Jungle Jail” (regia M. Arnoux, H. Cierznak, A. Palermo, Bruce Nguyen Van Lan) transpune prin tehnici 3D o poveste despre violenta care pe mine nu m-a convins. Il puteti revedea aici. ”Jungle Jail” face parte dupa mine din categoria filmelor facute de tehnicieni buni, cu muzica antrenanta, dar pe care le uiti imediat pentru ca le lipseste ceva...
◘◘◘◘◘
“A flor mais grande do mundo” (Cea mai mare floare din lume) (regia Juan Pablo Etcheverry) este, in amestec 2D, 3D si stop-motion, o poveste foarte “verde” pentru copiii de azi crescuti intre locuinte de beton. N-am nimic cu gindaceii simpatici si cu bunicii-sosii de plastilina ale lui José Saramago, i-as aloca insa programelor pentru copii. Morala este simpla: "¿qué pasaría si las historias escritas para niños fueran leídas por los adultos?" Pina una alta, il puteti vedea mai jos si puteti citi o cronica mai amanuntita aici.
◘◘◘◘◘
Pe “Procrastination” (John Kelly, 2007) l-am vazut deja gratie publicitatii facute de criticul Mihai Fulger pe blogul sau. La Berlin, Karlovy Vary, Palm Springs, filmuletul asta care a afirmat cu tarie ca "procrastination is avoiding the inevitable” face parte dintre cele care indraznesc sa filozofeze in imagini si text fara sa cada in pacatul plictiselii.
Titlul, relativ la psihologia retardatarului cronic, este strins legat de angoasa resimtita in fata paginii albe de care multi artisti se tem constant si pe care John Kelly o mobileaza cu culorii flashy, fraze compulsive si o mare cantitate de umor britanic. O joaca elaborata intre pretext si pre-text intrinseca oricarei experiente literare si creative, un repertoar de situatii in care aminarea aceasta este mai mult decit evidenta si, tehnic vorbind, o lectie despre cum sa folosesti atit de multe stiluri de desen si tehnica stop frame pentru a obtine un produs foarte coerent. Situl lui Johnny (si Michael) Kelly este mai mult decit incitant pentru cei interesati de creatia artistului.
“Procrastination” este produs de Nexus Productions ca si "This Way Up", colegul lui de competitie.
◘◘◘◘◘
“Skhizein” (de Jérémy Clapin) premiat la Cannes, Zagreb si mai ales la Annecy, m-a facut sa-mi retrag cuvintele, francezii stiu sa faca si povesti interesante cu un ritm sustinut si constant. Jérémy Clapin nu este la primul sau film de animatie, “Une histoire vertébrale” povestea o relatie amoroasa imposibila si era, stilistic vorbind la polul opus. Cei care vor vedea “Skhizein” vor avea de-a face aici un asteroid, sursa principala a schimbarilor intervenite in viata lui Henri in urma impactului accidental cu bolovanul cosmic. Henri trebuie sa invete cum sa traiasca cu cei 91 cm care-l despart de sine insusi. Mi-au placut modul ludic de a folosi in 3D simbolica distantei fizice de sine ca semn al instalarii bolii mentale, povestea cu aer mai putin fantastic cit mai degraba absurd si notiunea de “decalare” contemporana vazuta din perspectiva unui tip care manipuleaza obiectele de la distanta si care se trezeste literalmente ingropat in inadecvare.
Decorurile si corpurile personajelor au fost realizate in 3D, capetele in 2D, meteoritul si alte citeva efecte speciale in stop motion. Lumina este complet reconstruita in acest univers fals, dar credibil, indicatiile 3D privind umbrele si luminile fiind complet schimbate de catre regizor. Un interviu al lui Jérémy Clapin poate furniza mai multe date despre partea tehnica a conceptiei.
◘◘◘◘◘
“Une petite histoire de l’image animée / A tale about the animated image” de Joris Clerté este o scurta istorie in 2D a filmului de animatie care are meritul de a concentra in 3 minute, in buna tendinta alerta a videoclipului. Platon si Lascaux, explicatiile medicale ale formarii imaginii pe retina, fratii Lumière si luna lui Meliès, istoria si codurile binare, Matrix si lampa lui Pixar, Darth Vader si uriasul Hulk sub aspectul sau soricesc, Harry Potter, Superman si ochelarii de carton pentru 3D, King Kong si problema delicata a reprezentarii pilozitatii capilare in animatie. Il puteti (re)vedea aici sau aici. Comentariul savuros-ironic este o idee mai putin cinic decit “Procrastination”.
◘◘◘◘◘
Mi-a placut mult ”Spirit of the Sand” de Ferenc Cakó, o mostra de sand animation pe muzica de Vivaldi aterizata ca prin minune in programul care anunta de fapt ”Levelek” (Letters) de acelasi regizor. Intrati pe situl oficial al artistului si veti vedea ca acesta lucreaza nu numai cu nisip (el a creat intr-adevar ”Live Sand Animation Show” in 1994), ci si cu platilina, papusi si desene in carbune. Ferenc Cakó a fost premiat deja la mai toate festivalurile importante de animatie si este unul dintre cei mai cunoscuti artisti unguri. Mai jos puteti vedea cam cu ce seamana “Spirit of the Sand".
Cum tehnica sand-animation este foarte spectaculoasa si poate da rezultate frumoase, cei interesati sau curiosi numai pot arunca un ochi aici si aici.
◘◘◘◘◘
Ferenc Cakó este prezent in competitie si cu “Arc / Face”, o parabola politica construita din plastilina. In aceasta lume entitati fara chip roiesc intr-un spatiu inchis cu sirma ghimpata care aminteste de un spatiu concentrationar. Megafoanele urla ordine, siluetele anonime fac coada dupa coada pentru a capata ochi, urechi, nas in schimbul a nenumarate acte si stampile.
◘◘◘◘◘
Despre scurtmetrajele lui Osbert Parker (dintre care “Yours truly (Head Over Heels)” si “Film Noir” sint in competitie) si despre stilul lui publicitar puteti afla mai multe aici.
“Film Noir” a fost deja nominalizat pentru cel mai bun scurtmetraj de animatie de catre British Academy of Film and Television Arts in 2006 si selectionat apoi la Cannes in acelasi an. “Yours Truly”, aka “Head over Heels” a avut acelasi parcurs in 2008 si selectionat apoi pentru competitia de la Sundance. Cele doua filme vor fi completate in viitor cu un al treilea, astfel incit sa formeze o trilogie noir. Stilul lui Parker, care acum este disecat pentru studiu de catre studenti in workshop-uri, este o combinatie bizara de stop motion, cut-outs si live action care creeaza o lume aproape reala populata insa de fotografii animate care intr-o secunda se pot intrupa in personaje din secvente de filme noir.
Asadar, crime din umbra, impuscaturi si obligatoriu cite o femme fatale, dragoste si tradare, urmariri intre banditi si politai in masini jucarie intr-un revival al anilor 40-50. In colaje ici colo, recunosti pe Edward G. Robinson, Humphrey Bogart, Dana Andrews, Fred McMurray, James Cagney, Ingrid Bergman, Gene Tierney, Barbara Stanwyck si Richard Widmark. Si totusi nu, nu avem in nici unul dintre cele doua filme cu povesti liniare. Totul se petrece ca intr-un vis in care crima poate fi uneori reluata (“Film Noir”) si corpurile victimelor sint instantaneu consumate de limacsi lyncheeni. Asta pe fundalul care imita sunetul din filmele anilor 40 si accentele dramatice de pian din momentele forte, plus claxoane si scrisnete de pneuri. Iconografia si mai ales atmosfera din filmul noir este prelucrata de Parker. De la alb-negru sarim la culoare in stop motion. Un detectiv consulta un glob ocular in timp ce colegii lui preleveaza probe din crime scene si corpul unui barbat se autodezmembreaza si intra singur intr-o valiza...
◘◘◘◘◘
Mi s-a parut ca “Yours Truly” este mai linear, mai simplu si parca povestea contine ceva mai putin fantastic in pete de culoare mai consistente. Scena cursei–urmarire de masini este parca mai inchegata, ploua mai mult si exista mai multe prim planuri pe ochi (ochii barbatului care cred ca este Bogie, ochii domnisoarei fatale care parca este Gene Tierney). Mai este si nebuneasca secventa in care frumoasa gateste corpul iubitului pe care tocmai l-a ucis, ochii lui devin ochiuri, corpul se preface in hamburgeri si probabil piciorul piftie. Cind Edward G. Robinson soseste, numai bucata rupta dintr-un dolar care nu s-a dezintegrat in hamburger tradeaza crima. Cred ca filmarile in prim plan respecta intru totul tehnica anilor 40 si amestecul cu imaginile animate, muzica imprumutata de la Max Steiner & Bernard Herrmann, rapaitul ploii combinat cu tacanitul masinii de scris alcatuiesc mai mult decit o proba de virtuozitate post moderna.
◘◘◘◘◘
“Bozhon / Bojo” (regia Mikayel Vatinyan este povestea unui ursulet in 2D care locuieste singur si se plictiseste. Luat de vint intr-o zi ploioasa si lipit apoi de geamul unei masini asista fara sa vrea la sfirsitul trist al unei povesti de dragoste. Nu cred ca oscilatia spirit copilaros/melancolie ar fi usor de inteles de catre copii.
Cit despre regizorul armean Mikayel Vatinyan, acesta s-a ocupat mai mult de teatrul experimental, scriind piese de teatru si punind pe roate un teatru in Erevan. Apoi a regizat un film mut realizat pentru teve numit “NO-film”, a si facut actorie, ilustratie de carte. Nu stiu ce l-a apucat sa scrie/ deseneze povestea lui Bojo, cert este ca a iesit ceva simpatic.
 |
| Sursa: Festivalul de Film de la Erevan |
◘◘◘◘◘
Stiu si eu ce sa zic de “Charred and Feathered” (regia Rory Byrne) ? O chestie gen “ce tie nu-ti place...” si un joc de cuvinte in titlu care sfirseste cum ar trebui sa se incheie “Hansel si Gretel”. Secventele de violenta sint neasteptat de detaliate in acest desen animat la propriu.
 |
| Sursa: BarleyFilms |
◘◘◘◘◘
◘◘◘◘◘
Lucru nemaivazut, ploua cu filme cubaneze la Anim’est. “Kafka” (Derwin Torres) este al doilea produs semnat ICAIC (Instituto Cubano del Arte e Industrias Cinematograficos) din competitie. Fata de “El Propietario”, “Kafka” este o poveste foarte high tech despre dezumanizare, un desen elaborat care urmareste in putine cadre transformarea unui om intr-un soi de masina care seamana cu o cheie USB parca.
 |
| Sursa: CineLatinoAmericano |
◘◘◘◘◘
Desenul din “L’enveloppe jaune / The yellow envelope” de Delphine Hermans nu m-a entuziasmat, povestea inca si mai putin, probabil pentru ca merge pe cararile atit de batatorite ale singuratatii-lumii-moderne-care-genereaza-celibatul-cronic. Ca urmare apare solutia cumpararii prin posta cu plata in ramburs a barbatului ideal si eventual a copilului ideal. Solutia mi se pare naiva. “L’enveloppe jaune” poate fi urmarit si pe situl producatorului sau Camera-etc.
◘◘◘◘◘
M-am gindit la “Mater / Mother” de Paolo Bonfiglio ca la o prima perspectiva angoasata si claustrofoba a maternitatii care numai in povesti este 100% fericire pura.
Filmul aduna laolalta pastel si desen pe care autorul le scaneaza dupa aceea. Rezulta un frumos scurtmetraj cu un desen viguros si un montaj minutios. Din spusele regizorului, “Mater” poate fi citit si ca satira politica si sociala anti-papa, anti-rasista, anti-intoleranta si indreptatata impotriva neo-liberalismului obtuz. Mi-a placut mult desenul angoasat al lui Bonfiglio si felul in care a reprezentat el nasterea (un soi de “Strigat” disperat al lui Munch), maternitatea (copilul care rezulta este un ciine care numai dragastos nu este) si renuntarea (valizele golite). Filmul este povestea asteptarii de a fi mama, a recluziunii intr-o camera plina deocamdata de valizele proiectelor si calatoriilor avortate, a nasterii monstruoase si a acceptarii ei. Odata cu aparitia copilului-ciine, desenul se coloreaza, buzele mamei devin rosii ca singele care ii inroseste sinul. Sincera sa fiu, fara indicatiile autorului (presarite ici-colo in Q&A-ul de dupa proiectie) nu as fi putut gindi “Mater” ca fiind o meditatie in tuse groase despre uitare si barbarie. Ulterior am aflat ca cineastul este membru al grupului “Putan Club” care revendica o actiune situationista, cine ar fi crezut? Omul chiar nu pare a fi tipul de agitator, partizan, terorist cultural, ci mai degraba de artist plastic care respira gratie desenului sau si pentru acesta.
De mentionat, in ceea ce priveste “Mater”, rolul aparte al muzicii compuse de Mick Harris (Napalm Death, Scorn, etc...) cu aceasta ocazie, o superba mostra de electro-dub care merge perfect cu tusa lui Bonfiglio.
◘◘◘◘◘
“Mutt” de Glen Hunwick (Australia, Circe Films). Dam nas in nas cu un ciine obsedat de joaca aceea preferata a ciinilor de-a aruncatul si adusul unui obiect, un mos ursuz, cerul incredibil de albastru al platoului australian si o vaca ultraplacida. O poveste simpatica in stop motion (puteti vedea situl filmului aici). Trebuie spus ca regizorul Glen Hunwick a facut de toate, de la publicitate pentru Cadbury la instalatii de arta, sculptura si din greseala a intrat si in animatie unde foloseste mult stop motion si plastilina.
 |
| Sursa: awn.com |
◘◘◘◘◘
Dupa ce am vazut “Ona koja mjeri/She who measures” (Veljko Popović) mi-am spus ca pot afirma fara probleme de constiinta ca scoala din Zagreb este una dintre cele mai altermondialiste cu putinta. Toate filmele croate merg pe simbolistica cea mai fantezista si mai angoasanta pentru a vorbi despre societatea de consum, razboi, catastrofe etc. N-as sti sa interpretez in felul meu “She Who Measures“ asa ca transcriu sinopsis-ul trimis de producator “Are we truly free? Are we slaves of the culture and society we were born in or is there a way to escape after all?“ Cam asa ar trebui sa intelegem deci cuvele verzui in care sint conceputi humanoizii cu capete supradimensionate si dotati ulteriori cu masti care seamana cu emoticoane. Constat aceeasi exploatare temei circului ca mediu angoasant–malefic, exista un clovn care conduce sirul indian de humanoizi catre o imensa crevasa. Filmul este creatia unui regizor venit dinspre publicitate de unde probabil critica consumerismului. Satira are probabil legatura cu ceea ce a devenit societatea est europeana in ultimii ani (date fiind carucioarele de supermarket in care se aduna tot soiul de resturi si ecranele tv inundate de publicitate).
Animatia este un impresionant amestec de 2D si 3D cu acuarele si desene in penita, uneori criptica asa cum bine ii sta unui film de festival. Filmul a luat premiul FIPRESCI Annecy 2008. Puteti consulta situl filmului unde-l puteti si viziona.
◘◘◘◘◘
Trevor Hardy este genul acela de om bun la toate, innebunit dupa animatia in stop-frame, care-si face singur filmele. Compania proprie, numita pe buna dreptate FoolHardyFilms este situata intr-o cabana de gradina undeva in West Sussex. Despre aceasta Hardy spune cu modestie ca este "a very small outfit consisting of me and my studio, but creating a very high standard of 'Stop-Frame' work."
Anim’est a selectat scurtmetrajul “Pushkin” pentru competitie, o povestioara adorabila despre o batrinica pornita in cautarea pisicii pierdute. (Ciudat, actiunea pare a se petrece intr-un orasel est-european). Incapatinarea batrinicii este de nezdruncinat, cu atit mai mult cu cit Pushkin este pentru ea mai mult decit un simplu pet. Detaliile fac deliciul acestei micute lumi asamblate din mai nimic si sarea si piperul personajelor care aduc cu “Wallace si Gromit” (nu-i de mirare, realizatorul a colaborat cu Aardman pentru publicitatea de lansare a lui “Wallace and Gromit” in Japonia). Se putea vedea filmuletul aici, la fel ca si celelalte opere ale lui Trevor Hardy.
◘◘◘◘◘
Pot afirma cu tarie ca “Rotators” (regia Tomislav Findrik - Ars animata studio) este una dintre putinele mostre de animatie care m-a scos din sarite, un 3D robotizat pina la dumnezeu, cu multiplicari de artefacte care nu fac decit sa se roteasca. In grup sau separat. Colorate sau ne. Semanind cu niste blendere complicate sau cu niste masini de gaurit in actiune. Genul care mi se pare lipsit de imaginatie si hai sa-i multumim programului si computerului pentru tot (inclusiv muzica si editare).
Regizorul si-a facut un nume in avangarda si cinema experimental. Iata ce spune el insusi despre propriul film: "About the networks theory in the world of virtual characters, analyzing interrelations of harmony and disharmony, conflicts and coexistence." (sic).
◘◘◘◘◘
◘◘◘◘◘
"Dvornik na lune / The Street Cleaner on the Moon" de Konstantin Golubkov. Ciudata chestie, filmul asta a trecut pe la mai multe festivaluri de animatie si mai mereu incadrat la "programe pentru copii", desi nu mi s-a parut deloc copilaros si nici simplut. Greu de gasit informatii si recenzii privitoare la povestea imaginata de Konstantin Golubkov: un tip care se ocupa cu curatenia in incinta unei locuinte multietajate, o capra pe post de animal utilitar si de companie si un vis recurent despre o frumoasa harpista locuind pe luna. Calatorii catre luna s-au facut cu duiumul de la Méliès citire, aceasta de aici nu are mari pretentii si nici foarte fantastica nu este, cornul lunii seamana cu o nacela tremurata in care poti inghesui o capra, o matura si un barbat zdravan.
 |
| Sursa: Kinoglaz |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu