In Payne

Va rog, nu faceti ca mine. Adica, daca ati vazut in programul septembrie-octombrie al Institutului Francez din Bucuresti ca zilele astea ruleaza "Boarding Gate" de Olivier Assayas, sa nu va ambalati, e inutil. Eu asa am facut si am luat la schimb o mare teapa. "Boarding Gate" va rula la sala "Elvira Popescu" dar dupa 24 octombrie; pe "Electroma" lui Daft Punk l-am pierdut, iar "Du levande / Noi cei vii" al lui Roy Andersson pe care mi-l doream tare mult a disparut din program. Program care nu a fost anuntat/modificat nicaieri, mai putin la avizierul salii Institutului si pe situl Institutului. Verificati deci cu atentie programul inainte de a pleca de acasa, eventual aruncati un ochi si la cel al Muzeului Taranului Roman pentru o varianta de urgenta (eu nu am facut-o si am ratat in consecinta o proiectie civilizata de scurtmetraje cu "Bricostory" si "Megatron" la pachet cu "Joi") altfel intrati in panica si ajungeti in lipsa de altceva la cinema "Patria" unde ruleaza acum "Max Payne".

Este singura data cind voi afirma ca sint de acord cu cei care descarca filme de pe internet, am trait sa ma vad scriind asta: nu numai ca filmul este o catastrofa, biletul scump pentru sala subreda cu sunet infundat, dar si publicul a fost pe masura. Frustrare imensa, sa zicem ca se poate si mai rau, sint altii care o patesc la filme care cel putin merita vazute la cinema, cititi aici. Inca un coleg de suferinta, care in plus a platit mai mult pentru spectacolul gratuit din sala si bruiajul corespunzator.

Sa revin la "Max Payne". Este genul de adaptare la cinema dupa un joc video care nu merita pierderea a doua ore din viata. Sa nu ma intelegeti gresit, n-am nimic cu jocurile video, nici cu filmele care se fac dupa acestea. Ma intreb inca daca in acest caz nu cumva scenariul a fost scris prin selectarea aleatorie a unor optiuni numite scene de actiune adunate laolalta cu furca. Asta pe fondul unei palete de culori sumbre imprumutate din "Sin City", "The Dark Knight" si alte filme de gen care amesteca thrillerul politist si cel cu super eroi la care se adauga abuzul de slo mo care a facut atitia bani cu "300". Max Payne este un rol in care Mark Wahlberg nu are de ales: trebuie sa fie suparat, morocanos, torturat, drogat, impuscat, pocnit peste fata de femei si barbati, fara putinta de scapare. Probabil ca acesta este infernul lui Max Payne care trebuie sa creada in ingeri si in egala masura in moarte si durere, cum o spune el inca de la inceput. Nu-ti trebuie mai mult de trei secunde sa-ti aduci aminte de toate seriile de la teve in care El a pierdut obligatoriu o nevasta si un bebe, e politai mutat la cazuri nerezolvate si e atit de incrincenat incit rateaza toate ocaziile de a afla ceva, numai din setea de a pocni prematur si de a urla inainte de toate. Meditatia aceea subacvatica in care El se pregateste sa-si dea duhul in riul inghetat inconjurat de cadavre ar fi destul de valabila, numai ca vine ingerul nevestei si spune "nu acum, Max" si uite-asa incepe lunga secventa a razbunarii.

E acolo un drog, o fiola albastru-turcoaz care te face fiara, ma intreb cum de toti cei care-l consuma au exact aceleasi tip de halucinatii si-l vad pe dracul care aici se numeste elegant Valkirie, asa cum fabrica dezafectata in care se desfasoara una dintre bumbaceli  poarta numele cochet de Rag Na Rock. Una este sa exploatezi cu mai mult sai mai putina finete universul halucinatoriu al ingerarii unui drog de sinteza, alta este lansezi mesaje subliminale gen "drugs are bad" facind apel la iconologia suburbana cu ingeri si demoni din "Constantine".

Baiatul cel rau este unul dintre cei mai inconsistenti bad guys pe care i-am vazut in ultimul timp. A agita o maceta si a rinji misterios din spatele unor tatuaje nu inseamna  ca poti sa fii convingator in rolul de sadic cu veleitati de sef de secta.

Las la o parte copilariile scenariului (misterul este usor de gasit din primele 20 de minute, numarul incalculabil de cartuse la purtator, confesiunea lui BB inainte de a-l omori pe Max, batalia din cladirea concernului farmaceutic si cea cu propriile vedenii, explicatiile mura-n gura din salonul de tatuaj), ma intreb insa de unde aglomeratia asta de personaje inutile care intra in scena pentru a disparea apoi fara sa faca nimic? De ce sa folosesti o Bond girl fara sa prelungesti cit de cit scena cu citeva secvente mai fierbinti? Explicatia care-mi vine in minte (si nu sint singura): o remaniere salbatica a scenariului si probabil inca una operata la montaj, asa incit eventuale ramificatii secundare ale actiunii sa se fi dus pe apa simbetei. De unde probabil aspectul ciuntit al montajului.

In al doilea rind, de ce trebuia scenariul sa pastreze ideea de salvare, care probabil vine din joc? De ce excesul acela de flashbackuri in culori excesiv de calde, ca in publicitatile de Craciun? De ce sa pastreze musai ceasul ticaitor care se pare ca tot din joc vine? (ceas ticaitor in joc devenit ceas in prim plan cu tictacul din fundal). Ar fi fost poate mai interesant un "Max Payne" in culori sumbre de la un cap la altul, anti eroul ar fi rezonat mai bine cu aerul acela amortit si rigid de om terminat care vrea sa fie Max Payne.

In al treilea rind, pentru un film care se vrea thriller combinat cu actiune, aceasta din urma cam lipseste. Cele citeva secvente de shoot'em up sint atit de lungite de procedeul slow motion, incit adrenalina aia putina cita ar fi se dilueaza drastic si spectatorul pica in melancolie detasata. Nu pot sa nu citez secventa aceea interminabila in care Max incearca sa impuste un tip plasat in spatele lui: se folosesc aici trucuri care amintesc de "Wanted" si "The Matrix" plus slow-motion plus un unghi ciudat de filmare in care personajul parca face gimnastica tinindu-se de sale.

In noianul de critici, exista totusi si lucruri bune. Cineva remarca pe buna dreptate ca "Max Payne" nu doreste sa se dea drama existentiala precum "Hitman" si prefera sa se desfasoare cuminte, la fel de lipsit de chef de la inceput pina la sfirsit. Cind sa inchei cele de mai sus, imi vine in minte ca poate, fara sa-mi dau seama, am asistat de fapt la o parodie foarte subtila a anti-eroului din jocurile video. E si asta o chestie.