Daca e marti, e Wim Wenders

Wikipedia

Marti, 2 august la sala NCRR, ora 19:00.

Pentru retrospectiva Wim Wenders organizatorul propune spectatorului interesat unul dintre cele mai cunoscute  road movies ale cineastului german. Este vorba de “Paris, Texas” (1984) detinatorul a 14 premii dintre care “Palme d’Or” la editia din 1984 a Festivalului de la Cannes, premiul BAFTA pentru cel mai bun regizor in acelasi an, cel mai bun film strain la editia din 1985 a Golden Globes, premiul criticii in majoritatea festivalurilor din 1984 la care a fost selectionat. Alaturi de “Alice in den Städten” (1974), “Hammet” (1982) si “Der amerikanische Freund” (1977), “Paris, Texas” este o alta oprire in calatoria wimwendersiana prin America. “Paris, Texas” este totodata si spatiul visat, rememorat sau reconstruit de catre amnezicul Travis Henderson. Scenariul, adaptare semnata de L.M.Kit Carson dupa piesa lui Sam Shepard umareste un mister de nedezlegat, o familie care se cauta si se redescopera intr-o realitate tulburata, o suita de personaje care incearca sa evadeze dintr-o existenta solitara.

“Potiche” de François Ozon

Francois-ozon.com

Daca la iesirea din sala m-ar  fi intrebat cineva ce cred eu despre “Potiche”, ultimul film semnat de François Ozon, as fi dat din umeri foarte indecisa. Este greu sa te increzi in comedia aceasta careia parca mai bine i-ar sta pe scena unui teatru (“Potiche” este dealtfel adaptarea libera a unei comedii trentenare de Pierre Barillet si Jean-Pierre Grédy), este dificil sa gusti cum se cuvine kitschul asumat care ambitioneaza sa puna cap la cap comedioara de boulevard si satira sociala.

“Mammuth” de Gustave de Kervern si Benoît Delépine

AdVitam distribution

Motto

“Je sais que désormais mon seul travail c’est d’aimer comme une dernière bataille.” (Serge Pilardosse)

“Mammuth” este un caz curios de intransigenta generala a publicului in fata unui produs cinematografic contrariant; imi si imaginez doua grupuri formate spontan, unul pro si altul contra, asezate fata in fata si neincetand sa se apostrofeze de pe pozitii inatacabile gen “superb film de autor, calatorie mistica iesita de pe sinele conventionalismului” versus “apologie a tampitilor, nebunilor, jegosilor, lent si elefantin”. Ultima si cea de-a patra isprava a tandemului grolandez Gustave de Kervern si Benoît Delépine naste animozitati mai mari decat primele trei produse relativ similare, “Aaltra” (2004), “Avida” (2006) si “Louise-Michel” (2008) - observati va rog regularitatea cu care cei doi cineasti zgandare periodic spiritele - cert este ca cel de-al patrulea ou grolandez risca sa fie ratusca cea urata in relatia cu suratele sale.

TIFF 2011: “Ruínas“ de Manuel Mozos

Ar fi poate mai nimerit sa incep prin a circumscrie notiunea de “ruína” asa cum este folosita ea de cineastul Manuel Mozos in lungmetrajul omonim, “Ruínas” (2009). Focus-ul “portughez” a inclus acest experiment tip jurnal fotografic in programul TIFF. Zic “portughez” pentru ca selectarea unor astfel de perle cu tenta experimentala este datorata exclusiv apetitului organizatorului, Festivalul Indie Lisboa, pentru cinema-ul alternativ portughez. Putini spectatori romani insa s-au hotarat sa-l deguste, ca dovada notele dezastruoase din barometrul de popularitate de festival, in care “Ruínas” se inscria victorios printre titlurile cu cele mai putine voturi. Sa nu uit totusi sa spun ca acest documentar atmosferico-istoric, castigator al premiului pentru cel mai bun documentar portughez in 2009, a fost deja remarcat de juriile festivalurilor precum “FidMarseille” (2009), Vienala din acelasi an 2009 sau BAFCI - Festivalul de film international de la Buenos Aires (2010).

Ler BD

TIFF 2011: Adolescenta e un mood - “The Myth of the American Sleepover” de David Robert Mitchell

Fac ce fac si la fiecare editie TIFF includ in programul personal variantele de indie american pe care festivalul le propune. Sunt rare, adaptate variantelor micro buget, facute deseori de prieteni si entuziasti, despre ele se scrie putin (ici unicul trailer, colo sinopsisul colportat din festival in festival), nu aliniaza in generic nume sonore. Cu toate acestea, ele, adevaratele indie, sunt unica modalitate de a arunca un ochi in spatele masinariei americane de facut filme. Surprizele placute nu sunt putine, in acest caz notez “intalnirea” cu imaginea semnata de James Laxton (“Medicine for Melancholy”) si cu montajul lui Julio Perez IV. Spectatorul rabdator descopera pana la urma ca mai toti indivizii mentionati in astfel de credite de final sunt polivalenti, ceea ce, dupa mine, ofera productiilor mici o coerenta si un echilibru de invidiat. In acest caz, filmuletul acesta facut din mai nimic de catre un debutant intr-ale regiei reuseste sa imbine perspective multiple cu eleganta si discretie, iar asta se datoreaza cred, cel putin in parte, experientei la masa de montaj pe care o are regizorul.

Flickr

TIFF 2011 - “Kill me, please!” de Olias Barco

Kill me please

Spaima m-a cuprins la proiectia TIFF pe care o rezervasem peliculei belgiene semnate de Olias Barco cu numele inselator de “Kill me please”. Zic inselator pentru ca sala era plina, iar multi dintre cei prezenti s-au gandit probabil ca un astfel de titlu, inclus in sectiunea “Umbre” dealtfel, promite o doza buna de horror. Si-o portie mare de floricele.

Spaima m-a cuprins si mai tare cand mi-am dat seama ca regizorul se afla in sala pentru o sesiune Q&A la final.

TIFF 2011: “Les amours imaginaires” de Xavier Dolan

Acum un an, programul TIFF includea primul film al realizatorului canadian Xavier Dolan, “J’ai tué ma mère”, una dintre surprizele Quinzaine des Réalisateurs 2009 a festivalului de la Cannes unde a fost dealtfel recompensat cu trei premii. Mi-a revenit mie sarcina de a-l traduce si tin minte cat m-am invartit in jurul liniilor de dialog pentru a intelege mixul acela de violenta si afectare, destul de enervant. A fost nevoie sa vad filmul, sa las la o parte varianta in engleza, foarte seaca si sa refac traducerea pornind direct de la franceza canadiana pentru a-mi da seama ca de fapt “J’ai tué ma mère” nu este deloc o pelicula de neglijat.

Am asteptat cu rabdare ca voiajul efectuat de noul film al lui Dolan, “Les amours imaginaires“ sa faca o oprire si pe la noi. L-am vazut deci la editia primavaratica a unui festival cinema francofon, l-am regasit programat de catre TIFF in sectiunea nou nouta “Wasted Youth”. Ma simt vinovata ca pana acum n-am suflat niciun cuvant despre cele doua pelicule semnate de un cineast foarte tanar cu totul aparte, asa ca incerc sa-mi linistesc constiinta.

Animatie austriaca la Muzeul BD

MuzeulBD

Iata ce anunt gasesc eu pe situl dedicat muzeului benzii desenate (multumesc pentru informatie bannerului de pe fatada ICR) care transforma MNAC intr-un soi de Matrioska  expozitionala cu staif : “incepand cu acestă sambata, 9 iulie, in fiecare sambata a lunii iulie de la ora 17.00 la 18.00 avem proiectii de scurt metraje austriece”. Ni se promit deci 8 bucati de filmulete semnate de cineasti si animatori austrieci, mai precis 43 de minute per proiectie cu urmatoarele:

Ecouri de TIFF- “Nokas” de Erik Skjoldbjærg - Un heist cameleonic

Twitch Film

Sa nu-i credeti pe cei care pretind ca festivalurile de cinema sunt locuri de intalnire pentru peliculele cele mai indigeste ale anului. Un organizator bun se cunoaste dupa felul in care isi presara programul oferit publicului cu propuneri pentru toate gusturile. Anul acesta de exemplu, TIFF a inclus in programul special dedicat cinematografului norvegian un exemplar rar din categoria “heist”.

“Nokas” propune un surprinzator joc de-a v-ati ascunselea cu conventiile genului nascut si crescut in gradina artificiala a Hollywood-ului, iar ceea ce iese din asta, un film de actiune bine inchegat si antrenant, fara lungimi si fagase narative de umplutura, ar face deliciul oricarui spectator interesat de cinema-ul de actiune.

Ecouri de TIFF – “Kochegar/ A Stoker” de Alexei Balabanov

Russian Film

Iata inca o poveste incadrata de catre organizatorii TIFF in categoria “Fara limita” pe care mi-am dorit sa o vad. Am facut cunostinta cu Alexei Balabanov tot la un TIFF, cu ocazia proiectiei lui “Gruz 200/Cargo 200”. Vazut, placut. Imi lipsesc inca detururile conexe prin ‘Reka/The River” (2002), “Schastlivye dni /Happy Days”, “Morfiy/ Morphia” (2008) si “Pro urodov i lyudi/Of Freaks and Men” (1998), adica strictul necesar care sa-mi permita sa scriu cu usurinta despre unul dintre cineastii rusi cei mai sofisticati la ora actuala. N-aveam deci cum sa trec pe langa “Kochegar/A Stoker” (2010). N-am fost dezamagita de eleganta cu care cineastul alege si de data aceasta o prisma mai filosofica prin care fixeaza acelasi gen de poveste care-l pasioneaza in general: disperarea si barbaria erei post-sovietice, marasmul in care se pierde oricum societatea postindustriala. “Kochegar” mi-a intarit o certitudine personala, in mintea mea Balabanov si nu Sokurov sta inchis in turnul de fildes cu tot atatea ferestre prismatice cate filme a regizat; astfel, desi gravitand in jurul aceluiasi tip de subiecte, filmele sale reusesc intotdeauna sa fie surprinzatoare, inteligente si crude.

Daca e marti, e Wim Wenders

Cinema.de

NCRR propune saptamana aceasta un nou episod din calatoria anuala prin filmografia lui Wim Wenders. Cum in 5 iulie pica prima zi de marti din luna, NCRR programeaza la ora 19:00 “Der Stand der Dinge/The State of Things” (1982) un film foarte autobiographic despre starea lucrurilor in colaborarea de la momentul acela dintre Wim Wenders (care filma “Hammett”) si Coppola (care ii producea filmul).

Daca e 4 iulie, NexT propune scurtmetraje americane

ICR

Cand? Luni, 4 iulie ora ora 18:30

Unde? NexT isi asteapta spectatorii la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru nr. 38) care organizeaza aceasta proiectie. Accesul este liber in limita locurilor disponibile.

Buna idee, sa inlocuiesti gratarul de 4 iulie cu un program de scurtmetraje americane, cel putin asa s-a gandit societatea NexT sa sarbatoreasca Ziua independentei Statelor Unite. Este vorba de o selectie interesanta de scurtmetraje semnate de cineasti si artisti americani sau europeni care isi desfasoara activitatea in Statele Unite.

Iata cate ceva despre program:

Timpul curge uneori altfel – “Le Quattro Volte” de Michelangelo Frammartino

Les Films du Losange

Un pastor de capre muribund, o mandrete de copac secular taiat si transformat in arbore de sarbatoare de-o comunitate rurala, un ied ratacit in padure si-un grup de carbunari vazandu-si de-ale lor sunt instantanee care pot capata sensuri aparte daca sunt legate unele de altele intr-un anume fel. Este ceea ce face Michelangelo Frammartino in filmul sau, “Le Quattro Volte” (2010) pe care zau ca nu speram sa-l vad programat in vreuna dintre salile romanesti. Ei, iata ca se poate, il puteti vedea in acest sfarsit de saptamana la cinema Europa in Bucuresti.