“Donoma” s-a aflat pe lista mea de urgente de TIFF, sigura fiind ca acest film nu va iesi niciodata in salile locale de cinema. Auzisem deja de filmarile din 2009 cu un micro-buget de mai putin de 200 de euro, aflasem ca autorul sau, Djinn Carrénard folosit in acest scop o camera Sony imprumutata si niscai microfoane wireless pentru inregistrarea sunetului. Am fost chiar atenta la reactiile criticii in timpul festivalul de la Pusan 2010, unde filmul a avut premiera mondiala si ulterior la ecourile suscitate de premiul ACID castigat de film la festivalul de la Cannes in 2010. I-am urmarit de departe selectarea la mai multe festivaluri de cinema, problemele intampinate cu distributia, rezolvate in parte cu ajutorul Commune Image Média, un fel de mama a ranitilor pentru companiile de productie independente de cinema. Mi-a placut ideea organizarii unor proiectii de tip happening, pentru care actorii au vandut bilete si-au tras de maneca curiosii sa intre la proiectii. S-a ajuns la organizarea unei proiectii in fantasticul Art Deco Grand Rex din Paris. Mi-a placut ideea organizarii unui circuit in toata Franta, actorii si filmul imbarcati intr-un autocar, mobilizarea publicului facandu-se ad-hoc cu megafoane si “lume lume”. Ideea filmului plecat in turneu este cel putin neasteptata in tara in care cinema-ul este rege.
France culture |