duminică, 3 iunie 2012

Jurnal de TIFF ziua 1- “Aftershock” de Feng Xiaogang

Cultiv cateva superstitii legate de filmele pe care le vad in festival, iar una dintre ele este legata de proiectia care deschide “balul” festivalului. Anul acesta, am ales pelicula lui Feng Xiaogang, “Tangshan dadizhen/ Aftershock” (2010) o poveste de familie gravitand in jurul cutremurului monstruos care a lovit orasul Tangshan in 1976 si a lasat in urma 240.000 de morti si nenumarate alte victime de tot felul. Trebuie spus ca Feng Xiaogang se simte in largul sau in genul de film comic-urban conceput pentru televiziune si care se bucura de un important succes comercial. 

Wikipedia




Filmul selectat in focusul alocat Chinei anul acesta de festival nu are nimic extraordinar in sine, desi a fost un mare succes de casa la data iesirii in sali. “Aftershock” va interesa cu siguranta pe cei care studiaza fenomenul melodramei in cinema-ul asiatic. Pelicula cultiva locurile comune standard ale melodramei (separarea familiei si regasirea peste cateva zeci de ani cu multe lacrimi si multe pareri de rau, maternitatea exemplara in sacrificiul pe care il face, alegerea corneliana pe care trebuie sa o faca intre cei doi copii in momentul in care se pune problema salvarii a unuia singur dintre ei, abandonul in toate formele sale, comportamentul exemplar al armatei chineze, mobilizarea comunitara in cazul acordarii asistentei de urgenta in zonele sinistrate, sentimente “inalte” precum vinovatia ori resentimentul) si este cu desavarsire lipsita de orice critica politica (moartea lui Mao prilejuieste doar o “coregrafie” colectiva de doliu in versiune militara). 

In ceea ce priveste critica sociala, ici-colo scenariul vorbeste despre discriminarile persoanelor cu handicap (mama izbucneste cu amaraciune enumerand fiului ca, avand o singura mana numai studiul il poate ajuta sa-si castige traiul); alegerea operata de mama intre fiu si fiica foloseste din plin perspectiva traditionala chineza conform careia copiii de sex feminin nu sunt o investitie pentru familie. Fatalitatea absoluta a cutremurului aduce o nota binevenita de sobrietate in aceasta poveste cu intentie comemorativa si moralizatoare (fericirea nu o ai decat atunci cand o pierzi, cam asta ar putea fi tagline-ul peliculei). 

 Interesant este si felul in care se reconstruieste epoca anilor 70 (strada pe care locuiesc cei doi gemeni si parintii lor este si pare facuta din mucava). Dezastrul din Tangshan si secventa comemorarii mortilor la cateva decenii distanta, cutremurul din 2008 din regiunea Sichuan sunt orchestrate cu multa grija si efecte speciale, cu miscari de camera ample si abundenta de planuri panoramice. Din punctul acesta de vedere, “Aftershock” si feeriile populare cu arte martiale se situeaza pe aceeasi falie. 

Imi ramane in minte un fragment de dialog intre viitorii parinti vitregi ai lui Fang Deng si asistenta militara; aceasta le-o arata pe fetita mutica pe care le-o propune spre adoptie, le lauda dragalasenia copilei care poate mai tarziu va deveni de ce nu actrita, moment in care camera fixeaza capul plecat al copilei, singura din tot grupul care nu priveste fascinata ecranul pe care se difuzeaza un film de propaganda.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu