joi, 7 iunie 2012

Jurnal de TIFF Ziua 2: "The Monk/Le moine" de Dominik Moll

Allocine

O poveste sumbra ramane o fantezie incredibila cu oricat de multa cruzime ai condimenta continutul. Spectatorul o va inghiti cu atat mai multa placere cu cat nivelul irealitatii si abstractizarii este mai mare. Ansamblul trebuie sa fie radical sau sa simuleze distanta radicala de premizele realitatii (efectele speciale, turnurile neprevazute ale scenariului, lipsa de masura a personajelor ajuta la asta), altfel, jumatatile de masura sunt percepute ca “false”si “neconvingatoare”.


La categoria “Oameni si zei” TIFF propune printre altele filmul lui Dominik Moll, “The Monk / Le moine” (2011) o adaptare a romanului gotic omonim publicat in 1796 de Mathew Lewis.
Tematica clasica a domeniului epic de secol XVIII (copilul pierdut apoi regasit in situatii ireconciliabile, vrajitoarea ca mesagera a raului diabolic, virtuoasa versus femeia fatala, ambele surse de tulburare pentru eroul puritan, pactul cu diavolul, visul premonitor) este coafata cu niscai aluzii moderne (crima pedofila ca o culme a perversiunii diabolice). Scenariul intelege sa pastreze caracterul bidimensional al personajelor virtuoase si aspectul de poveste moralizatoare. Trebuie spus ca senzationalul sulfuros al lui Mathew Lewis a fost redescoperit cu succes de catre suprarealism (Breton, Artaud) si recitit intr-o versiune cinematografica parodica de Bunuel in anii 70.



“E ceva hitchcockian in aceasta poveste a unui barbat care devine obsedat de o femei, visand-o inainte de a o intalni in realitate - este Vertigo” afirma cineastul intr-un interviu .Probabil nu putini s-au intrebat de unde vine aceasta alegere in ceea ce priveste subiectul filmului. “Voiam sa fac ceva in stil vechi, cu imagini in supraimpresie si secvente care se inchid in iris”, adica tot felul ce tehnici cinematografice vechi devenite azi mai sugestive decat efectele speciale obisnuite.

Poate de aceea filmul foloseste o atmosfera prefabricata in care frontul atmosferic ploios din Frankenstein intra in conjunctie cu desertul de nisip si sare descins din imaginarul jodorovskian. Fulgere spectaculoase la orizont si pale de vant sinistre agrementeaza noaptea americana si anunta ora la care cel rau opereaza in lume. In buna traditie medievala tarzie, diavolul pare a locui pretutindeni, in egala masura in penumbra noptii si sub soarele fierbinte al desertului. Sunt folosite masti si costumatii vintage, instilarea otravii si a dorintei in sangele si mintea lui Ambrosio foloseste supraimpresia pe un fundal “spalat” pana la tonuri de aproape alb-negru, ceea ce este putin cam prea mult. Intentia manifesta a autorului este aceea de a nu livra o versiune cinematografica au premier degré. Am gasit interesanta asocierea praticilor de imitatio christi cu acceptarea coruperii si transformarea credintei in construct manipulator, mi s-a parut insa tare plictisitor reductionismul psihologic care leaga spaimele masculine exclusiv de misterul sexualitatii feminine, de frustrare si reprimare a dorintelor carnale. Chiar daca dracul are mult mai mult succes ca femeie.

Aici se vorbeste despre influentele manifeste ale unor pelicule ca “Don’t Look Now”, “Black Narcissus” asupra filmului lui Moll. As retine insa mai degraba aluzia la tematica obsesionala hitchcockiana si l-as adauga, nu neaparat in coada listei, pe Roger Corman.
Mica apocalipsa a lui Dominik Moll se incheie dezamagitor de moale si de convenabil, iar pe acest teritoriu, in calitate de spectator amator de irealitati cu esente tari prefer dementa radicala a unui Ken Russell.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu