duminică, 10 iunie 2012

Ecouri de TIFF-"The End of the Night/Yoru ga owaru basho" de Daisuke Miyazaki

The End of the Night/Yoru ga owaru basho” (2011) in regia lui Daisuke Miyazaki este filmul din competitie pentru care am facut cele mai multe eforturi, obligata fiind sa renunt la o prima ocazie de a-l vedea, revenind cu incapatanare si remaniind programul de vineri 8 iunie pentru a putea in sfarsit vedea aceasta pelicula. Nefericita proiectie, cu probleme tehnice care au mancat mare parte din timpul alocat grabitei sesiuni de Q&A cu tanarul cineast japonez.



Turnat cu putini bani in anonime suburbii tokyote, “Yoru ga owaru basho” face o splendida pereche cu mult mai elaboratul “Himizu” de Shion Sono in portretizarea tinerelor generatii japoneze. Minimalist si ferindu-se cu grija sa cada in capcana exagerarilor metaforice si simbolice, “Yoru ga owaru basho” imbarca spectatorul intr-o poveste despre violenta in care multe turnuri ale scenariului sunt complet neverosimile. Nu ca lucrul acesta ar micsora sarmul aparte pe care il degaja.



Akira face parte din grupul de copii colectionati de catre Tamegoro, ucigas profesionist care ii antreneaza apoi sa devina noua generatie in aceasta meserie. Aproape mutic, parca abstras din realitatea in care intelege sa ocupe cat mai putin loc, Akira indeplineste fara sa clipeasca comenzile receptionate de la tatal adoptiv pana in momentul in care o intalneste pe Yukine, victima a uneia dintre fostele misiuni criminale ale adolescentului Akira.Fata a scapat in trecut de moarte in parte gratie hebetudinii lui Akira. Acum insa Yukine a devenit genul de persoana care atrage constant dispretul si pornirile violente ale celorlalti. Pentru a-si asigura o existenta precara, fata se prostitueaza pentru ca "altceva nu stie sa faca". Intalnirea dintre Akira si Yukine contine toate ingredientele (mult diluate) ale unui film noir: tentativa lui Akira de a iesi cu forta din afacerea criminala, razbunarea “familiei” in urma careia Akira devine un fel de Zatoichi cu handicap locomotor, interventia politiei, eliminarea raufacatorilor, redescoperirea trecutului, razbunarea lui Akira. Ploua cu referinte cinematografice (Seijun Suzuki si filmele sale cu yakuza multicolore si fanteziste, “Psycho” pentru relatia fuzionala mama-fiu) si extracinematografice (minimalismul manga mai ales in cadrajele stranse si in apetitul pentru planuri apropiate).

Vocile din off extrase din jurnalele de stiri raporteaza constant in surdina un fel de mal être al intregii societati japoneze (reportajele privitoare la violenta urbana generalizata sau la terorismul Aum), se glumeste sec pe seama recesiunii economice, care-i obliga pe yakuza sa-si ia slujbe cu jumatate de norma sau sa vanda tatami paznicii de magazin si grupurile de punkeri practica cu zel racket-ul. Stilistic vorbind, ceea ce am remarcat mai intai este profunzimea planului pe care il cauta camera si care pentru mine merge mana in mana cu aceasta vointa de generalizare asociata cu comentariile din off. Cineastul insusi a insistat in sesiunea de Q&A pe importanta  inregistrarii detaliilor din planul secund al fiecarei secvente in care sunt plasate o sumedenie de referinte cu rol simbolic/ generalizator.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu