Cinematografic vorbind, Danemarca este o tara mica, nu este de mirare ca veti intalni aproximativ aceiasi actori in filmele care alcatuiesc impresionanul “Focus” danez de anul acesta. Este de exemplu putin destabilizant sa-l vezi pe Nikolaj Lie Kaas jucandu-l pe faimosul showman Dirch Passer si apoi imbarcandu-se in filmul lui Christoffer Boe in rolul lui Valdemar, un barbat putin cam abulic care-si inseala nevasta fara convingere, Tot cinematografic vorbind, daca lumea cinema-ului danez e mica, stilurile regizorale sunt atat de diferite, incat focusul mai sus mentionat este o adevarata aglomeratie de stiluri si idei.
Dar sa revin la “Beast”... Filmul acesta ar putea concura in primul rand la titlul de cel mai interesant afis al festivalului.
 |
| Twitch |
In al doilea rand, eu care ma asteptam sa ma confrunt cu un horror, m-am lasat placut surprinsa de un obiect cinematografic hibrid, simili psihodrama cu aer de thriller pe alocuri, poveste a unei scufundari in dementa in doi, parabola cruda a unei separari care nu reuseste sa se accepte. El, Bruno, este atat de obsedat de iubirea pe care o resimte pentru sotia sa, incat nu se lasa pana nu distruge obiectul pasiunii sale. Ea poarta numele superb de Maxine, este bruneta, fragila si rece ca gheata. Intre ei, un al treilea personaj, sa-i spunem Iubirea, care in disperare de cauza se materializeaza altfel: in vintrele lui Bruno din sangele femeii ingurgitat voit, se intrupeaza cum necum o fiara-fetus care-l transforma pe barbat intr-un animal vorace. In maruntaiele ei aceeasi Iubire capata consistenta pastoasa a solului fertil, Maxine este doar o mare iubitoare de plante, nu degeaba Bruno i-a cumparat candva cel mai frumos apartament dotat cu o gradina suspendata. Intre femeia planta si barbatul animal se tese o complicata joaca de-a minciunile, manipularea si sfasierea canibala care sfarseste prin a distruge tot acest univers...
In viziunea lui Bruno, iubirea echivaleaza cu posesia, iar aceasta se realizeaza à la lettre prin ingestie (sangele supt de pe degetul zgariat al nevestei este recuperat de Bruno, sanul sotiei este taiat cu un cutit in incercarea lui Bruno de a patrunde in interiorul lui Maxine sau de a si-o apropria sugandu-i sangele). Bucata de carne cruda pe care Bruno o hapaie este metonimic tot Maxine, cheagurile de sange care preceda crizele lui Bruno sunt, la fel, extensii ale lui Maxine. Chiar si fetusul care se intrevede in interiorul barbatului poate fi tot Maxine, cea recreata de fantasma Iubirii, adapata din belsug cu sange, carne cruda si-o doza mare de agresivitate.
 |
| Twitch |
Sfarsitul este o mostra de feeling gotic (faptul ca acesta este predictibil nu-mi pare deloc relevant, daca nu ne inchipuim in “Alien” ci intr-un simili construct cronenbergian): Bruno si Maxine iau aer in gradina inzapezita, alaturi de ei, un carucior negru care adaposteste improbabilul fruct al iubirii moarte.
De notat eleganta imaginii semnate de Sophia Olsson ( am facut cunostinta cu ea anul trecut, cand cu “Volcano”) care converteste contrastele termice, de lumina si culoare in secvente reci cu aspect glossy de revista de design.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu