miercuri, 6 iunie 2012

Jurnal de TIFF ziua 2: “Oslo, 31. august / Oslo, August 31st” de Joachim Trier- Sentimentul imploziei controlate


Exista filme de care te apropii instantaneu, care-ti cad cu tronc din primele secvente, pe care, vorba unui comentator, ai chef sa le imbratisezi pentru ca poseda un magnetism aparte. Este experienta  pe care am trait-o inca din primele minute ale proiectiei celui de-al doilea film al lui Joachim Trier, aflat in competitia festivalului TIFF de anul acesta. O editie anterioara a festivalului mi-l revelase pe regizor, programand proiectia lungmetrajului sau de debut, un elegant alb-negru cu titlu de expozitie de arta, “Reprise”. Se vorbea mult acolo, despre scris, genialitate artistica, totul sau nimic, prietenie, onestitate artistica si succes, ba pe alocuri si despre sentimentul amoros.



Al doilea lungmetraj al lui Joachim Trier, “Oslo, 31. August” se situeaza pe o orbita putin diferita. Este genul de poveste aparent lineara care incape confortabil in 24 de ore, timp care poate concentra retrospectiva unei intregi vieti. Viata lui Anders mai precis, care la 34 de ani isi incheie tratamentul pentru adictia severa la drogurile de tot felul si incearca fara convingere sa-si repuna viata pe picioare, mai mult impins de relatia cu ceilalti decat de propria dorinta de a o lua de la capat.


In principiu, adictia este capabila sa genereze suficient de mult suspense ca orice alta “raspantie” narativa… Tot in principiu, sentimentul apusului tineretii este iarasi o sursa inepuizabila de variante narative numai bune de exploatat. In principiu, meditatia existentialista pe tema placerii de a trai, ennui-ului, culpabilitatii si tentativelor autodistructive sunt cumva specifice substantei din care sunt de obicei alcatuite personajele care populeaza filmele “de arta”, “de autor”, “low budget”, “de festival”. Mutarea surprinzatoare pe care o propune insa filmul lui Joachim Trier este “legarea” subiectului individual de organismul mai complex si mai alunecos al unui oras. Ar fi in primul rand spectaculoasa secventa din inceput, un montaj din filme de amator si imagini de arhiva, insotit de anonime voci din off care povestesc tot felul de lucruri legate in mod direct sau indirect de acest oras. In paralel, imaginile defileaza pe ecran aproape in fast forward. Camera se fixeaza in special asupra unui eveniment din trecut, secventa implodarii controlate a cladirii Philips. La urma urmei, filmul insusi este descriptia unei implozii controlate a destinului lui Anders.

imdb.com


Acelasi mecanism (alcatuirea unei geografii sentimentale in paralel cu parcurgerea fizica in etape a unui spatiu urban) priveste si periplul lui Anders, de la dimineata tulbure in care acesta se trezeste alaturi de tanara suedeze si pana la 24 de ore mai tarziu, dimineata insorita in care acelasi Anders isi pregateste iesirea din scena.

  • Statia numarul unu este probabil lacul in care Anders incearca sa se sinucida indesandu-si  bolovani in buzunare. Rateul nu are nimic induiosator in el.
  • Statia numarul doi este Thomas, prieten de tinerete care intre timp s-a cumintit si a devenit profesor de literatura. Tomas invidiaza libertatea absoluta de care se bucura Anders, un fel de “reprise” a adolescentei cu contorul repus la zero, in timp ce Anders replica cu amaraciune ca are 34 de ani si nimic altceva.
  • Statia numarul trei este interviul pentru angajare pe care Anders il paraseseste brusc aproape fara explicatii, cu usurare, ingrozit fiind de presimtirea eforturilor pe care va trebui sa le depuna pentru a-si justifica utilitatea.
  • Statia numaul patru este Nina, sora sa, care refuza sa-l vada si trimite o mesagera la intalnire.
  • Statia numarul cinci este trecutul familial, un lung monolog care descrie “varsta de aur “ a copilariei si adolescentei, cu libertatea oferita din plin de doi parinti iubitori.
  • Statia numarul sase este fosta iubita care l-a sustinut altadata cu tarie si pe care acum nu reuseste sa o recontacteze.
  • Statia numarul sapte sunt fostii prieteni, cunoscuti pe care ii intalneste la o petrecere. Panicat de imposibilitatea de a comunica din nou cu propria sa generatie, de trecerea timpului si de goliciunea acestuia Anders se plaseaza voit in situatii riscante.
  • Statia numarul opt sunt necunoscutii/necunoscutele cu care Anders interactioneaza in club si prin care spera sa evacueze propriile spaime si neputinte.
  • Statia terminus este asigurata de locuinta familiala, acum pusa in vanzare de parinti pentru plata datoriilor fiului risipitor.

Pe tot acest parcurs, orasul se deseneaza ca un spatiu plin pana la refuz cu amintiri personale, ecouri si fragmente ale celorlalti, asociatii, sperante si tentatii pe care Anders le incearca si le abandoneaza succesiv.
Secventa finala reia cumva acelasi spatiu de dinainte dar golit acum de prezenta personajului, nu exista cred meditatie pe tema “cum o sa fie lumea dupa ce eu n-o sa mai fiu”.

Aici se vorbeste despre relatia aparte pe care regizorul o intretine cu dialogul intre personaje si vocile din off care intervin uneori. Uneori conventia dialogului intre doua personaje odata respectata, acestea continua sa fixeze camera si sa ii vorbeasca, alteori spusele lor se prelungesc in voce off, in timp ce camera vagabondeaza aiurea. Una dintre cele mai concentrate secvente ale filmului il arata pe Anders intr-o cafenea, asaltat de fragmente din discutiile din jur, necunoscuti si necunoscute impartasind banalitati. Montajul este aici un mecanism de mare finete, in stare sa disjoncteze textul de imagine pentru a crea efemere legaturi intre Anders si lume si in acelasi timp sa descrie simptomele acestei metafizice intoxicatii cu viata de zi cu zi.

Acum cativa ani buni, citindu-l pe Drieu la Rochelle imi spuneam ca nu este probabil cale sa repui in scena acea profunda insatisfactie autodistructiva, acea inabilitate a eroilor sai de a gusta viata altfel decat prin interfete potentatoare artificiale atat de dificil de separat de atmosfera inceputului de secol XX. “Oslo, 31. august” imi contrazice ipoteza de atunci, Joachim Trier imi pare a se situa cel mai aproape de vidul interior lasat in urma de conbustia rece a focurilor iluzorii…

Cititorul interesat poate gasi o multime de referinte si comentarii legate de aceasta pelicula pe internet, iar punctul de plecare poate fi aici  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu