Prezenta fiind la primele doua calupuri de competitie scurtmetraj (26 de filmulete programate unul dupa altul in seara de luni 10 octombrie) a trebuit sa ii dau dreptate organizatorului care vorbea de proba de echilibristica pe care trebuie sa o dea juriul alcatuit din Anna Solanas, Gerlando Infuso si Shane Acker. Competitia se anunta destul de variata si de echilibrata in fond. Iata feelingul meu in ceea ce priveste filmuletele vazute aseara la sala ArCub in primul calup al competitiei:
A única vez / Once Only (Portugalia, 2010) in regia lui Nuno Amorim (formatie de arhitect, bogata experienta in graphic design si in scurtmetraj) este un superb desen pe hartie explorand toate gamele de brunuri si ocruri posibile, paleta care se asorteaza cu textul enigmatic care pana la urma vorbeste despre separare, minciuna, distante si pierderi ireparabile. ”A unica vez” este genul acela de film-sentiment bine dozat, concentrandu-se pe descrierea unei stari corelate cu poveste abia schitata, in care morfismele delicate ale desenului sunt personajul principal.
Aici puteti gasi un teaser si cateva mostre de desen.
Istanbul'da Siradan Bir Gun / One Random Day in Istanbul (Turcia, 2010) este semnat de Nurbanu Asena, designer si ilustratoare interesata de animatie, bazata in prezent in New York. Filmul se doreste a fi o explorare a Istambulului, orasul care se lasa vazut prin ochii unui sofer de taxi. Din bazar si pana in blocajele rutiere din orele de varf, popasurile narative sunt pitoresti si abia schitate. Cateva planuri sunt superbe (ambele maluri ale Bosforului vazute de sus, abia schitate si colorate in tonuri calde), muzica este agreabila, povestea se rataceste pe alocuri.
Aici o galerie de cateva fotograme din film.
Stop motion tipic, redus la esenta sa gustativ-ludica, Alimation (Franta 2011) este dovada certa ca regizorul sau, Alexandre Dubosc, este un epicurian (“I work with chocolate because I love chocolate” marturiseste animatorul francez intr-un interviu din care reies cu exactitudine cantitatile de drajeuri, chibrituri si grame de ciocolata folosite pentru acest filmulet). Obsedat de fotografie si de iluziile optice produse de aparatele primitive de inregistrat imagini in miscare, Alexandre Dubosc a creat un filmulet care tare seamana cu o reclama comerciala, dar este mai degraba un experiment agreabil care foloseste laolalta stop motion si stroboscopia.
The Revolver's Revolver (USA, 2011) in regia foarte tanarului Niven Wilson se bucura de un scenariu interesant pe tema infernului (auto-)indus de culpabilitate folosindu-se de prezumtii narative imprumutate din genul noir. Am apreciat sinopsisul, de fapt un extract foarte nimerit din Raymond Chandler si twistul narativ din final.
De notat ca in “Creepy Animation Night” este programat si Jugglers2, un alt scurtmetraj semnat de Niven Wilson. Un clip incarcat de NW:
In ciuda aspectului de poveste pentru copii Vorobej kotoryj umel dergat’ slovo / The Sparrow Who Kept His Word ( Rusia, 2010) merita atentia publicului pentru felul in care regizorul stie sa creeze o atnosfera si sa-si contureze personajele in numai cateva minute. Artistul rus Dimitri Geller de formatie desenator, grafician, arhitect si animator se simte in largul sau in lumea parabolei (incercati sa vedeti “The Rain Horse”) pe care o agrementeaza cu umor. Animatia aliniaza papusi si clasicul desen.
The Maker (Australia, 2011) este creatia aceluiasi Christopher Kezelos care la o editie trecuta Anim’est prezenta “Zero” tare placut de public (aici pe Youtube).
In ceea ce ma priveste, am fost atrasa mult mai mult de “The Maker”, un stop motion cu totul aparte, agreabil, foarte ingrijit, o experienta aproape tactila cu notiunea de “univers handmade”. Creatura iepureasca si melomana este constienta de scurtimea timpului de care dispune pentru a-si crea urmasul.
Aici pagina facebook dedicata acestui film.
De notat partitura muzicala semnata de Paul Halley cum nu se poate mai nimerita cu tonalitatea generala a scurtmetrajului.
In ciuda tehnicii relativ simple de animatie folosite, Bomtempo (Brazilia, 2010), cel mai bun scurtmetraj brazilian la festivalul Anima Mundi editia 2011, este unul dintre cele mai greu de urmarit scurtmetraje din competitie data fiind amploarea dialogului care covarseste durata de 1 minut si 30 de secunde a filmului. Regizorul Alexandre Dubiela a incercat sa concentreze toate turbulentele meteorologice posibile pe capul bietului personaj aflat in deplasare spre locul de munca.
(Ego) (Olanda, 2011) este cel de-al 7-lea scurtmetraj al fotografului si animatorului finlandez Leevi Lehtinen. Cum “(Ego)” este un fel de eseu pe teme morale, am preferat sa ma concentrez pe optiunea formala a cineastului care aduce cumva cu split screen sau, mai mult, cu o instalatie animata (personajele sale, inclusiv diavolul, sunt izolate fiecare in cubul sau si se dedau in singuratate la tot felul de activitati egotiste).
Aici se pot gasi foarte multe informatii privitoare la acest film incluzand un making of si fisa sa completa.
8 minute si 37 de secunde este in opinia mea putin cam prea mult pentru mesajul ecologist promovat de scurtmetrajul coreean The Treeworker (Coreea de Sud, 2011) regizat de Jung Ji Suk. Sinopsisul aminteste despre relatia profunda care exista dintru inceput intre oameni si copaci, relatie care s-a degradat datorita lacomiei oamenilor si care trebuie restaurata. Mesajul se lasa citit cu greutate prin seriile repetitive de siluete cu aspect primitiv care populeaza acest film conceput in 2D.
Se poate vedea filmul aici.
Tot din categoria filme cu mesaj eco face parte si mult mai permeabilul Oil Story (UK, 2010) in regia lui Pete Bishop, o foarte scurta si savuroasa trecere in revista a umanitatii de la epoca preistorica pana la era petrolului din perspectiva consumului de energie cu o si mai scurta predictie asupra viitorului incert al umanitatii.
Filmul poate fi vazut aici.
Preferably Blue vine din Noua Zeelanda (2010) si este filmul de debut al lui Alan Dickson care propune astfel o versiune pentru adulti a relatiei de ura-iubire intre Mos Craciun si Iepurele de Pasti. Genul de glumita in 3D cu aluzii la alcool, antidepresive si pulsiuni suicidare este numai bun de incadrat intre doua pelicule mai greu de digerat din competitie, la urma urmei exista un happy end pe undeva prin final.
Nu mai este nevoie, cred, sa adaug ceva despre The External World (Germania, 2010) regizat de David O’Reilly, film cu deja 20 de premii la activ si preferatul meu din acest prim calup al competitiei. Candva am scris un articolas mai cuprinzator despre acest tanar cineast pe care-l propun aici in disperare de cauza.
Pe locul doi in topul personal la aproape egalitate de puncte cu scurtmetrajul lui O’Reilly se afla Moxie (UK, 2011) in regia lui Stephen Irwin, o mica bijuterie care aliaza desenul, animatia 2D si fragmente de pelicula imbricate in ansamblu. Intregul este menit sa fie sumbrul peisaj al ultimei saptamani de viata ursului depresiv& piroman Moxie. Un psihic tulburat nu poate fi niciodata foarte coerent astfel incat nu putem decat specula pe tema “lucrului celui rau” si a mortii mamei lui Moxie, a pasiunii pentru cizmele de cauciuc, dovada ca naratiunea este coerenta. Vocea din off (actrita islandeza Ragga Gudrun) cu un puternic accent nu face decat sa accentueze puternicul sentiment de instrainare si detasare pe care Moxie il resimte mai mereu.
Aici o cronica interesanta.
Aici gasiti situl regizorului Stephen Irwin, mai bogat in informatii insa pare a fi blogul aceluiasi Stephen Irwin.
Recomandare pentru cei care l-au iubit instantaneu pe “Moxie”- incercati “Horse Glue”:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu