Despre animatie se scrie putin, iar despre scurtmetrajele de animatie mai nimeni nu aminteste. Internetul pastreaza ici-colo doar urme ale selectiilor acestora in festivaluri si cateva ecouri pe bloguri cinefile. Cum cantitatea de energie care se cere cheltuita de realizatori pentru facerea acestor filmulete este imensa, mi-am promis ca anul acesta sa scriu si sa adun informatii despre toate filmele din categoria “competitie scurtmetraj” de la Anim’est. Iata-ma ajunsa si la ultimul calup de scurtmetraje.
Schlaf / Sleep (Elvetia, 2010) in regia lui Claudius Gentinetta si Frank Braun are la baza o frumoasa animatie in alb si negru cu o banda sonora cel putin curioasa (“pure snoring sound included” se poate citi pe generic si “the best record of three nights non stop snoring“, multumiri sound designerului Peter Bräker) care tese paralele intre somn si navigatie, intre sforait si mugetul sirenelor navale, intre apa neagra a cosmarului si naufragii gigantice. Ritmul este totul in acest film care incepe cu un suier abia audibil, o adiere sau o respiratie linistita careia i se asociaza o linie unduita dar continua. Acumularile grafice populeaza spatiul mereu intunecat cu barci de salvare, vapoare cu nenumarate hublouri prin care se itesc capete omenesti cu ochii inchisi si mai ales “n” hornuri care rezoneaza la unison in ecou cand sforaiala isi atinge apogeul.
Ámár (Spania, 2010) in regia lui Isabel Herguera.
Doi ani a durat realizarea completa a acestui scurtmetraj semnat de o animatoare care, intre altele, se intampla sa fie directorul artistic al Animac (Mostra internacional de Cinema d’Animacio de Catalunya). “Amar” este genul de creatie handmade de maturitate, perfect echilibrata. Desenul se inspira copios din carnetele de calatorie in India ale cineastei. Povestea, evocare a unei relatii demult trecute a eroinei cu Amar, baiatul fantastic de talentat care a sfarsit prin a fi internat intr-un stabiliment de boli psihice este depanata de vocea din off la imperfect. “Amar”, amestec de acuarela si desen ilustreaza nostalgii, amintiri si culpabilitati.
Feu sacré / On Fire (Elvetia/Franta, 2010) in regia lui Zoltan Horvath propune un mix de animatie in 2D si 3D, o aventura nocturna intr-un muzeu de ceara hollywoodian in care mulajul inchipuindu-l pe Marlon Brando isi retraieste diversele ipostaze ale vietii, de la “The Wild One” la “Apocalypse Now”. Toate acestea se intampla in timp ce in muzeul cu pricina izbucneste un foc care distruge mare parte din exponate. Daca animatia de tip “mix” este interesanta (ofera o consistenta pastoasa intregului si se preteaza la subiectul ales), povestea mi s-a parut mai putin interesanta decat ideea de la care pornea “Dans la peau”, o frumoasa imbinare intre pelicula si materia animata in acelasi mix de 2D si 3D.
 |
| Nadasdyfilm |
De dimensiuni mari pentru un scurtmetraj (25 min) Kamene / Stones (Slovacia, 2010) este produsul unui curios experiment cinematografic. Deja costurile (peste 200.000 euro) fac ca filmul sa fie o multiproductie europeana (regizoarea Katarina Kerekesova povesteste aici cate ceva despre multiplele surse de finantare a proiectului). “Kamene” este un film muzical de animatie cu marionete, o drama care are ca peisaj de fundal viata minerilor dintr-o cariera de piatra, o posibila ilustrare a unei legende legate de capriciile unei topografii probabil imaginare.
Elementul perturbator este femeia, menita sa separe conglomeratul masculin (papusile au un aspect brut, solid, mineral-primitiv) si sa distruga rutina muncii de echipa. Dragostea neimpartasita, instrainarea si atractia fizica tes fire nevazute intre personaje, intretin tensiuni, provoaca frustrari, manipuleaza sentimente. Tot femeia provoaca prin actiunile sale violenta, grupul anihiland la unison in cele din urma intrusa. In mod ciudat, regnul mineral va razbuna moartea femeii prin aneantizarea intregii comunitati. Admirabil filmat, filmul transfera fara probleme conventiile dramei muzicale in ograda animatiei cu marionete. Atmosfera este atent elaborata si se declina in n variante ale griurilor, brunurilor si non-culorilor din gama minerala.
Elementul perturbator este femeia, menita sa separe conglomeratul masculin (papusile au un aspect brut, solid, mineral-primitiv) si sa distruga rutina muncii de echipa. Dragostea neimpartasita, instrainarea si atractia fizica tes fire nevazute intre personaje, intretin tensiuni, provoaca frustrari, manipuleaza sentimente. Tot femeia provoaca prin actiunile sale violenta, grupul anihiland la unison in cele din urma intrusa. In mod ciudat, regnul mineral va razbuna moartea femeii prin aneantizarea intregii comunitati. Admirabil filmat, filmul transfera fara probleme conventiile dramei muzicale in ograda animatiei cu marionete. Atmosfera este atent elaborata si se declina in n variante ale griurilor, brunurilor si non-culorilor din gama minerala.
Aici se poate asculta suportul muzical pe care se bazeaza “Kamene”.
Paths of Hate (Polonia, 2010) semnat de Damian Nenow incearca sa spuna prin interminabila confruntare dintre doi piloti ca ura conditioneaza cumva specia umana, in sensul in care cei doi piloti sunt fideli numai ideii de anihilare oarba a celuilalt. Unii au gasit fantastica lunga batalie aeriana cu aer de comics urmata de o (prea) lunga transformare la sol a celor doua personaje in creaturi inumane, diforme care continua sa se urmareasca. Tehnic vorbind “Paths of Hate” mi-a parut admirabil, insa slabiciunea si ambiguitatea moralizatoare a scenariului il transforma intr-un demo impovarat cu lungimi.
Aici o demonstratie a cineastului care ii va interesa pe cei pasionati de Autodesk si Max.
Spermathomme (Elvetia 2011) in regia lui Mathieu Epiney este o meditatie pe tema ciclului vietii din perspectiva procrearii umane. Interesul filmului sta in conceptia sa: scurtmetrajul este conceput ca un lung plan secventa in care cronologia procesului nartural este inversata. Ceasul biologic conceput sub forma “numaratorii inverse” si onirismul erotic prin care se vorbeste despre ciclurile vietii umane sunt elementele surprinzatoare, iar animatia 2D se vrea cat mai esentializata.
 |
| Pleine Pomme |
Érintés / Touch (Ungaria, 2010) in regia lui Ferenc Cakó sare in ochi prin intentia sa, film-omagiu cu tenta (auto)biografica care foloseste tehnica sandanimation. Imi place stilul acesta de animatie cu mare potential narativ (in jurul unei singure fotograme se pot tese “n” povesti pe aceeasi tema), care insa se preteaza pentru scurtmetraje de mica anvergura, altfel ansamblul devine obositor.
 |
| Anim'est |
De pe foarte ingrijitul website al scurtmetrajului Das Haus / The house (Germania, 2011) semnat de artistul multimedia si cineastul David Buob se pot extrage o multime de informatii inclusiv un making of si un trailer. Scurtmetrajul este o elaborata poveste (combinatie de desen in penita, acuarela, tehnici 2D si 3D) cu un fals aer comic pe tema “inchisorii” familiale. Casa lui David Buob este un spatiu ciclic si inchis, exclusiv feminin din care cu greu se poate evada.
 |
| Das Haus |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu