Phil Mulloy – “Goodbye Mr. Christie” - Povestea disfunctionala a unui univers disfunctional

Cine se gandea anul trecut, vazandu-l pe batranelul afabil cu par alb prezent mai mereu in sala la proiectiile Anim’est, ca tocmai s-a ciocnit cu “tubulatura intestinala a animatiei”? Este o interpretare personala a spuselor lui Chris Robinson, director artistic la Ottawa International Animation Festival, unde “Goodbye Mr Christie” a incasat premiul pentru lungmetraj (“If Disney is animation’s heart, then British animator Phil Mulloy is its bowels”). Citatul cu pricina reflecta perfect satira grotesca si extra cinica pe care Phil Mulloy, batranelul cu maniere elegante despre care vorbeam, o cultiva incoace in animatie, mizand pe bruschetea cu care filmele sale scuipa adevaruri deloc agreabile in fata publicului, mizand de asemenea pe agresivitatea desenului minimalist care exploateaza violenta, sexul, ipocrizia sociala ca subiecte preferate de discutie. Cineastul insusi o numeste extreme animation este grotesca, adesea pornografica, anti-comerciala si hidoasa, parca facuta din resturi si rebuturi.

Ottawa Animation Festival

Spectatorul fidel al Anim’est a putut deci lua contact cu trilogia sa “Intolerance”, din pacate programul nu a inclus seria animata video transformata in lungmetraj “The Christies” (2006) al carui sequel este pelicula proiectata pentru prima data in festival ieri 8 octombrie.

Lumea lui Phil Mulloy este exact asa cum o cunoastem numai privita in unghiul improbabil al unei oglinzi strambate, ceea ce permite naratiunii sa o ia pe drumuri complet delirante de la un moment dat. Asadar familia Christie locuieste in suburbia londoneza in Wellington Green unde punctul principal de atractie pare a fi o biserica micuta. Doamna Christie isi insala sotul fara voia iei cu marinarul francez Ramon, sedusa fiind de o melodie romantica descarcata de pe internet. Parintele Bunloaf ii primeste confesiunea si se indragosteste de ea, in timp ce domnul Christie, un tip cu opinii ferme si cu un apetit pentru cupoanele cu reduceri, are si el o legatura cu acelasi marinar. Acest menaj à trois involuntar ocazionat de  muzica va schimba viata tuturor membrilor familiei Christie: sotul si cainele se trezesc implicati intr-un show de telerealitate devenind celebri, fiul Terry este acuzat de omuciderea marinarului, apoi la randul sau omorat, sotia isi cauta sotul. Care sot este continuu spionat de BBC prin intermediul reporteritei Tina si de-un fan japonez inrait, dl Yamamoto, care-l crede adeptul iubirii universale si insusi Mesia. 

E.D.Distribution

Dumnezeu insusi apare sub forma unui paianjen si este ucis de domnul Christie. Este momentul in care, conform planului divin, Universul prezent ar trebui sa se stinga pentru a prilejui nasterea unui alt Univers, numai ca domnul Christie face ce face si impiedica acest lucru. Ultima secventa propune un nou univers alb ca hartia, un mare nimic. In tot acest parcurs complet iesit de pe sine, daca sapi cu indarjire o groapa in gradina casei din Wellington Green poti ajunge la Tokyo, in plin ocean sau, mai bine, in Australia; drumul face ce face si coteste in Infern unde domnul Christie il are ca initiator nu pe bietul Virgiliu, ci pe fantoma lui Adolf Hitler. Mai degraba beckettiano-sartrian decat dantesc, Infernul lui Mulloy este bine marcat cu placute indicatoare si plin pana la refuz de oamenii celebri de azi si de ieri plus familiile insotitoare. In contrasens, cerul extraterestru instelat se muleaza perfect pe stropii de sange pe care Mrs Christie ii ocazioneaza atunci cand il ucide in sfarsit pe parintele Bunloaf. Exista si un Zog de serviciu, marinarul francez Ramon care atrage in egala masura barbati, femei, adolescenti si probabil catei, revival al pasolinianului vizitator din "Teorema".

Incubate.org

Mai cinic decat South Park dupa cum spune cronicarul, “Goodbye Mr. Christie” surprinde partea intunecata a naturii umane (egoismul, lipsa de comunicare, angoasele care se manifesta fix pe dos daca nu sunt refulate, lacomia si vanitatea) cu reprezentari distorsionate ale tuturor idiosincraziilor sociale, politice si mai ales religioase incetatenite astazi ca valori sigure. Critica cea mai inversunata este invelita intr-o doza groasa de umor sec, britanic care se manifesta in descarcari condensate de dialog mitraliat de personaje cu o voce monocorda, special prelucrata prin calculator. Tratamentul vocii actorilor face dialogul cu atat mai perturbant. Iti vine sa razi si totusi parca n-ai rade, atonalitatea mecanica a ritmului vorbirii aduce cu stranietatea Zogilor invadatori din “Intolerance” si cu complexitatea fenomenului “uncanny valley”. Ai sentimentul ca ai face o prostie daca ai rade de certitudinile absurde ale domnului Christie si de agresivitatea multidirectionata a duo-ului Tracy/Terry, lumea lui Mulloy exploreaza la urma urmei dublul sinistru din fiecare, asa ca nu-i de mirare ca-ti vine sa-ti pocnesti vecina de scaun care emite hohote ascutite la aproape fiecare replica a personajelor (si sunt multe). Iata consecinta directa a “contra-eticii” ambigui pe care o propune Mulloy in “Goodbye Mr Christie”, un nihilism simfonic si difuz prin care universul se autofagociteaza singur si in urma caruia nu exista nicio speranta de resuscitare, Inviere, nimic bun, nimic valoros, nimic care sa merite sa fie salvat.

E.D.Distribution

S-a vorbit mult despre animatia very low budget folosita de Mulloy in “The Christies” si in “Goodbye Mr. Christie”: umbre chinezesti de talking heads (la propriu) aproape asexuate care nu fac decat sa vorbeasca. Preferinta pentru variantele de profil le face inca si mai bizare.Pe fundal, tapete inflorate cu inimioare si flori stilizate in culori improbabile. Rare sunt secventele in care elementul uman este inlocuit cu cel animal (iepurii si pasarile impuscate de Terry, cainele vorbitor Buster si, cred, o singura secventa cu umbra bisericii din Wellington Green).

Incubate.org

Pentru multi spectatori, optiunea cineastului de a folosi un sintetizator vocal pentru personajele sale este cel putin stranie, iata ce spune Mulloy intr-un interviu:

"I became interested in computer-generated voices around 2000 and, in fact, made two shorts with the animator Paul Bush using the voices. They were really quite primitive and robotic. A couple of years later, I went back to the internet to see if the voices had progressed. They had. Now they were almost human."

In ceea ce priveste influentele, preferinta lui Mulloy pentru filmele lui Bresson nu este deloc surprinzatoare:

"I have always liked the pacing of Robert Bresson’s films. Bizarrely, I was thinking of him when making The Christies. I was also thinking of the Canadian experimental filmmaker Michael Snow and a particular film by him called Back and Forth, mainly for the movement of the camera. Both these filmmakers could be said to pace things slowly."

Cronicarul mai detecteaza influente venite direct din teatrul absurd al secolului 20 (Jarry, Ionesco, Genet in special).

E.D.Distribution

Sunt inclinata sa-l cred pe cronicarul care afirma ca genericul de final este un total fake, umplut la refuz cu nume care mai de care mai exotice ("Hubert Schubert" de exemplu) in spatele carora se afla omul orchestra Phil Mulloy.

As dori sa informez spectatorul care inca nu si-a trecut in program filmul lui Phil Mulloy ca exista si cronici negative. Altii au apreciat filmul, cu rezerva lungimilor care pe alocuri strica impresia de ansamblu. Sunt si eu de acord cu cronicarul, finalul este cam prea lungit, lucru care nu ma impiedica sa recomand filmul celor care cauta un antidot viabil la sentimentalismul kitsch si infantil din animatia de mare tiraj.

Un trailer subtitrat in franceza aici.
Filmul mai este programat si in data de 16 octombrie la ora 17:00 la ArCub.