TIFF 2013 Ziua 9: "The Act of Killing"

Coincidenta face ca pe parcursul editiei de anul acesta a TIFF sa ma fi lovit de aproximativ acelasi set de subiecte interconectate : justitia, etica si umanitatea chestionate in contexte istorice dificile (vezi filmele lui Eyal Sivan), rolul cinema-ului in confectionarea istoriei ideilor si in arsenalul propagandistic, reconsiderarea notiunii de film document din perspectiva cinema-ului. N-avea deci cum sa lipseasca din bagajul de filme vazute “The Act of Killing”, documentarul lui Joshua Oppenheimer, “pelicula soc”, greu de inghitit si in acelasi timp musai de vazut. Ultima mea proiectie de anul acesta la Cluj sta, probabil, alaturi de “The Specialist", pe policioara special destinata celor mai importante filme, daca este sa ma iau dupa timpul pe care l-am petrecut ulterior rumegandu-l si chestionandu-l. N-as fi indraznit sa scriu despre el daca n-ar fi fost vecina mea de scaun, care timp de doua ore si jumatate a baut vreo doua beri, a bifat o galeata de pop corn si apoi a oftat indelung, evident excedata de lungimea acestui film care se incapatana sa nu se termine. Nu cred sa fi avut eu bafta de-a fi intalnit singurul spectator opac din sala, ma gandesc acum ca poate asta a fost reactia mai multora la senzatia aceea de jena, neliniste, mahnire si indigestie pe care ti-o induce “The Act of Killing”.

Filmul apare in program cu mentiunea “genul: documentar” desi multa lume nu intelege colectia aceasta de film in film, de scene jucate (prost) de-o gasca de batranei cu tamplele gri si fara prea multi dinti ramasi in gura, cu sedinte de machiaj, cu confesiuni in fata camerei de filmat, cu citate din filme de propaganda de acum 50 de ani, cu alternarea cotidianului de acum cu istoria de atunci. Despre bazarul acesta, cineastul Joshua Oppenheimer spune urmatoarele:

“It's a form of documentary. It's really a documentary of the imagination rather than a documentary of everyday occurrence.”

Pornim deci la drum cu sentimentul ca ne-am imbarcat in trenul in care nu trebuia, intr-o directie cumva perpendiculara pe notiunea de cinema de sambata seara cu galeti de popcorn, sticle de bere si urari de “distractie placuta” la intrarea in sala.

TIFF Ziua 4: "Izmena/ Betrayal" de Kirill Serebrennikov

“Izmena” a fost unul dintre filmele locomotiva ale acestei editii TIFF, o demonstratie de cinema de 4 stele si jumatate semnata de un cineast extrem de interesant. "Izobrazhaya zhertvu/ Playing the victim" (2006), o comedie amara cu iz hamletian si finisaje de film politist dezvaluie formatia de om de teatru a lui Kirill Serebrennikov. Vine apoi ciudatenia aceea de "Yurev den/Yuri’s Day" (2008), un soi de mister suprarealist cu ambitii de alegorie politica si sfarsit greu de suportat. Cineastul se intoarce iarasi la cinema cu "Izmena /Betrayal" (2012) si testeaza de data aceasta o noua varianta de abordare a unui subiect aproape teatral (doua sufletele inclestate unul intr-altul intr-o crepusculara aventura pasionala) daca n-ar fi orchestrarea cinematografica cu totul deosebita care-l face pur spectacol de cinema. De la competitia de la Mostra incoace, cronicarii au intors filmul pe toate fetele si l-au interpretat in fel si chip, nedumeriti de aspectul bizar, de incongruenta scenariului (cosemnat de Serebrennikov si de Natalia Nazarova), de referintele multiple la cinema, la filmul noir, la Hitchcock, cu un twist de ironie rece pe deasupra.

Ecou de TIFF 2013 : "Ship of Theseus"

Primul lungmetraj este probabil cel mai personal si mai autobiografic produs al unui regizor de cinema. Toate ambitiile, credintele despre lume si viata, amintirile din copilarie, prietenii buni si cele mai bune running jokes sunt incluse de buna voie sau inconstient in acesta. Referintele cinematografice dragi cineastului si ambitiile sale ideologice, apriori-urile sale estetice se regasesc de asemenea in acest prim film. Acesta functioneaza ca un jurnal, un comprimat al inteligentei, sensibilitatii si energiei regizorului pe care spectatorul este liber sa-l lectureze pe indelete sau sa-i acorde doar bila alba/bila neagra, de cele mai multe ori lumea intra la astfel de proiectii fara sa fi vazut proiectele anterioare ale debutantului. Primul lungmetraj este deci un pariu interesant pe care-l joc constant atunci cand la TIFF imi selectez, cam la nimereala, cateva filme de competitie in agenda cu “musaidevazut”.

Anul acesta nu am facut cunostinta cu multe lungmetraje de debut la festival. Retrospectiva TIFF de la Bucuresti, de obicei foarte saraca in reprogramari cu filmele din competitie, mi-a permis insa sa ma revansez in ceea ce-l priveste pe “Ship of Theseus” debutul lui Anand Gandhi. Cum nu ma intereseaza bilele albe sau negre, prefer s-o iau pe indelete, scopul fiind sa fac cunostinta cu filmul si mai ales cu debutantul.

TIFF 2013 Ziua 4: “I Love You All/ Aus Liebe zum Volk” de Eyal Sivan si Audrey Marion

Motto : “Vertrauen ist gut, Kontrolle ist besser.”

Am inceput programul sectiunii “3x3” dedicate lui Eyal Sivan cu ”I Love You All/ Aus Liebe zum Volk” (2004). Aparent un film excentric problematicii conflictului israelo-palestinian de care se leaga renumele acestui cineast. Pe nevazute, speculand pe marginea programului, ma gandeam ca ce pacat ca nu a fost inclus in 3x3-ul “omagial” si faimosul “Route 181”. Iesind insa de la proiectie mi-am dat seama ca nu e chiar asa, “I Love You All” este o speculatie pe marginea unui sentiment aparte : iubirea autodestructiva, exigenta si foarte des invocata de bufoneria ideologica totalitara de orice directie o fi ea, pentru popor. Titlul german o spune foarte frumos si pe sleau “Aus Liebe zum Volk”.

TIFF 2013 Ziua 4: "Shokuzai/Penance" de Kiyoshi Kurosawa

4 ore si jumatare, un antract, un final si patru episoade, niscai sumbre origini televiziuale, acesta este in rezumat “Shokuzai / Penance”, ultimul film al lui Kiyoshi Kurosawa. O chestie greoaie, aproape elefantesca, cu multe personaje, legaturi alambicate intre prezent si trecut, salturi in timp gen “15 ani mai tarziu”. Suntem zic eu foarte departe de "Charisma" si "Bright Future" pe de o parte, de "Pulse" pe de alta parte, adica departe de frisonul fantastic si de misterul cu accente scary pe care cineastul le-a cultivat ceva vreme. Nici "Tokyo Sonata", pasul urmator, cel mai consensual si mai lizibil din cariera lui Kiyoshi Kurosawa nu-i foarte aproape. Pur si simplu nu inteleg de unde si pana unde aceasta tentativa de aterizare in telenovela de mistere. Care tentativa sfarseste printr-un crash memorabil in final.

TIFF Ziua 9 – This is the end

Pana la urma publicitatea aceea enervanta pentru Vodafone, intoarsa pe dos, poate capata cat de cat inteles: toate lucrurile bune au un sfarsit. In cazul meu este vorba de editia de anul acesta a TIFF, n-am de gand sa numar editiile pe care le-am frecventat personal nici sa zic “ehei, primele editii, alea facute pe marginea mesei, din pix, cu foarte mult entuziasm si foarte multe balbe erau mai bune”. Nu-i asa, festivalul creste si, daca nu se mareste, macar se maturizeaza de la an la an. Organizarea nu-mi mai da prilej de remarci acre. Filmele sunt multe si foarte diverse (meritul ii revine in primul rand directorului artistic al festivalului, Mihai Chirilov care chiar se pricepe la munca asta foarte delicata de selectioner al programei). Pentru ca e grea treaba asta cu multumitul tuturor in contextul in care TIFF nu are un profil anume.

TIFF 2013 Ziua 4 - … este vorba despre greci…

M-am tinut de programul de festival schitat in prealabil, asa ca am de gand sa adun in acele ce urmeaza cateva note de subsol despre cele trei lungmetraje si un mediumetraj vazute din oferta de productii selectionate in focusul Grecia de anul acesta. Surpriza a fost una foarte placuta.

Incep cu lungmetrajul de debut “Boy Eating the Bird’s Food” (2012) de Ectoras Lygizos, o descriptie a decadentei fizice si mentale cauzata de subnutritie in care prezumtiile sociale (criza sociala adanca prin care trece Grecia de ceva timp incoace, somajul in randul celor foarte tineri etc etc) sunt cumva lasate la subsol. Important este aici raspunsul personajului la o situatie de criza prelungita care reduce individul la lenta disolutie. Ce ramane din om cand acesta este obligat sa se preteze la cele mai sinistre expediente pentru a supravietui? Ce ramane din abilitatile sale artistice (o voce de contratenor invaluitoare in acest caz), din nazuintele sale sentimentale, din compasiunea pentru celalalt, din grija pentru animalul de companie, din amintiri si nostalgii familiale atunci cand eroul este privat de necesitatile elementare ale existentei?

TIFF 2013 Ziua 6: Dezamagiri

Trebuia sa vina si ziua chioara a festivalului, cea de a 6-a, care a grupat cele mai multe dezamagiri in materie de proiectii de pana acum. Salvarea zilei a venit de la masterclass-ul dat de Ed Lachman, la care ma hotarasem sa particip in urma Q&A-ului ocazionat de proiectia lui “Hope”, al treilea episod din trilogia paradisurilor semnata de Ulrich Seidl.

Ceva mai mult de doua ore au durat povestile lui Lachman despre cum se filmeaza o scena (“Erin Brockovich”), despre temperatura luminii, despre absenta acesteia (“Love” din mai sus amintita trilogie), despre optiunile culorilor unei secvente in functie de indicatiile imagistice din romanul adaptat (“The Virgin Suicides”), despre explorarea psihologiei personajelor prin intermediul imaginii (“Far from Heaven” in regia lui Todd Haynes), despre improvizatii pe platou si despre cum DOP trebuie sa aiba prezenta de spirit a unui fotograf pentru a fi acolo cand actrita se pune sa planga in mijlocul unei scene de sex (“Ken Park”), despre regizori foarte axati pe imagine, despre filmarea in locatie sau in studio. Ma opresc ca sa respir dupa o fraza atat de lunga, informatia oferita de Ed Lachman pe marginea a varii subiecte conexe celor de mai sus este imensa si are efectul unei cafele bune intr-o zi mai degraba gri la capitolul calitatea proiectiilor.

TIFF 2013 Ziua 3: "Thy Womb/ Pantecele tau"

Este primul film al lui Brillante Mendoza pe care-l vad, pana in prezent m-am multumit sa citesc cronicile intalnite ici-colo in revistele de cinema si sa astept momentul in care puteam in sfarsit sa-l vad in sala de cinema. In general sunt impotriva torentilor de orice fel, in cazul lui Mendoza cred ca este o crima sa incerci sa-i consumi filmele pe calculator, in versiuni schilodite de aleas-urile internetului. “Thy Womb” este o fictiune pe tema feminitatii ca maternitate inchisa intr-un cocon documentar. Protagonistii, un el si o ea de varsta matura, aflati in cuplu de ceva vreme, sufera de faptul ca ea, Shaleha, o femeie de etnie Badjao (un fel de nomazi ai marilor) nu poate avea copii. El, Bangas-an, musulman practicant, opteaza pentru ideea de a-si mai lua o nevasta, mai tanara si cu siguranta fertila. Trebuie spus ca filmul se deschide cu secventa unei nasteri (Shaleha este moasa itineranta) si se incheie cu o alta nastere, aceea a fiului lui Bangas-an cu cea de-a doua sotie. In mai toate interactiunile umane copiii, ca si pescarusii, sunt pretutindeni.

TIFF 2013 Ziua 5: "The Specialist: Portrait of a Modern Criminal"

Iata unul dintre documentarele “grele” de pe lista scurta a filmelor “musaidevazut”. Ma grabesc deci sa scriu la cald cateva note de subsol, vizionarea m-a facut literalmente praf. Motivatiile sunt multiple, de la cele de ordin personal, la ciocnirea destul de brutala cu pandantul cinematografic al cartii lui Hannah Arendt “Eichmann in Jerusalem : A Report on the Banality of Evil”. Acum ceva timp, am citit cartea cu nesat, trebuie spus insa ca am suportat cu mai multa greutate imaginile. A propos, nu va asteptati sa gasiti in “The Specialist” munti de cadavre si gramezi de ochelari si pantofiori de copii ca in “Shoah” al lui Lanzmann. Nici macar peliculele proiectate cu ocazia procesului nu sunt vizibile in documentar.

In al treilea rand abia vin motivatiile de ordin cinematografic; filmul repune eterna problema a statutului documentarului ca “marturie” obiectiv istorica a unui fapt consemnat de arhive; “The Specialist” face parte din categoria aceea de filme care indraznesc sa puna la indoiala vechea perspectiva ideologica a primatului memoriei in fata istoriei (conform acestora, marturia este valorizata pozitiv, iar discutarea trecutului e potential nociva). Filmul lui Eyal Sivan pare a fi urmarit de aceleasi acuzatii pe care le-a starnit la vremea publicarii sale eseul Hannei Arendt, ba mai mult i se contesta statutul de document.

TIFF 2013 Ziua 3: "La cinquième saison / Al cincilea anotimp"

E greu sa incepi sa vezi o trilogie cu sfarsitul, cronologic vorbind, dar asta mi s-a intamplat cu “La cinquième saison” semnat de duo-ul Jessica Woodworth si Peter Brosens : l-am vazut fara sa fi trecut mai inainte prin “Khadak” si mai ales prin “Altiplano” pe care as fi putut sa-l vad acum un an tot in selectia propusa de TIFF. Cele trei pelicule formeaza un soi de triptic dedicat relatiilor conflictuale intre umanitate si natura. De data aceasta apocalipsa se instaleaza pe nesimtite, fara ca vreun semn rau sa tulbure sfarsitul iernii in micul sat de fermieri aflat in prim plan. O catastrofa fara nume face firea sa disjoncteze progresiv: lemnul uscat refuza sa ia foc, pamantul nu mai rodeste, vacile nu mai dau lapte, apoi probabil mor de vreme ce sunt cu toatele rechizitionate, copacii se usuca si cad, albinele mor inghetate in ramele stupilor, anotimpurile refuza sa se mai succeada, iar primavara si vara raman golase si dezolant de gri.

TIFF 2013 Ziua 3: "Nordvest"

Sigur m-am mai intalnit cu tipul acesta de scenariu pe care-l practica “Nordvest”, filmul cineastului danez Michael Noer cu care mi-am inceput ziua a 3-a de festival. Familie saraca si incompleta locuind intr-un cartier dificil controlat de caizi feroci cu prenume precum Jamal si Ali; Casper, fiul cel mare, se sacrifica si accepta sa fie oaia neagra a familiei pentru ca fratii mai mici sa fie cat de cat protejati de violenta cotidiana, de saracie si de delincventa obligatorie in aceasta suburbie gri din Copenhaga, “Nordvest” ii zice. Urmeaza spargeri, afaceri de droguri, batai, jafuri, intimidari si bineinteles inevitabilele crime. Eroii sunt loseri condamnati de circumstantele sociale la o viata scurta si fara capatai.

TIFF 2013 Ziua 2: Lemale et ha'halal /Fill the Void/ Umple vidul

Auzind eu ca “Lemale et ha’halal/ Fill the Void” filmul regizat de Rama Burshtein urmeaza sa fie prezent in programul prezentei editii a TIFF, i-am facut urgent loc pe lista de “musaidevazut”. Regizoarea face parte din comunitatea haredi, care nu agreeaza deloc cinematograful nici ca loisir ocazional, nici ca hobby. Si totusi, iata cinema-ul isi face loc printre ei si incepe cu inceputul, o privire generala aruncata asupra locurilor, oamenilor si riturilor ocazionate de evenimentele comunitatii. O privire dinauntru are in principiu calitatea de a fi clara, de a evita descrierea cu note de subsol explicative care in principiu ucide orice urma de placere asociativa. 

TIFF 2013 Ziua 2: "Searching for Sugar Man"

Am ales sa-l vad pe “Searching for Sugar Man”, documentarul lui Malik Bendjelloul din ratiuni de goluri in program care se cereau umplute. Am avut deja ocazia sa-l vad la un alt festival, dar l-am ocolit cu grija, mintea mea de-atunci mi-a spus ca atinge cu siguranta un subiect induiosator (numai astea se agata la Oscar). Daca mai pui si faptul ca vorbeste despre muzica si ca are un happy end, ai tacamul complet al unui film la care lumea se calca pe picioare sa intre.

In parte aveam dreptate: “Searching”este povestea redescoperirii cu succes a unui muzician cvasianonim in SUA si simultan supercelebru in Africa de Sud. Rodriguez este genul acela de poetul filozof patibular peste care dai poate prin “On the Road”, care traieste din expedimente si munca fizica grea, care se produce in circiumi unde canta cu spatele la public. Vocea-i este incredibil de calda iar versurile, zic unii, cu mult mai proaspete decat cele ale lui Dylan.

TIFF 2013 Ziua 2: "Laurence Anyways"

Este unul dintre cineastii pentru care am atentii constante. L-am descoperit tot cu ocazia unui TIFF cand a trebuit sa traduc “J’ai tué ma mère”. A fost deci dragoste la prima vedere pentru dialogul nebun cu scaparari electrice si descarcari instantanee, scenariul era doar un soi de cusca Faraday menita sa protejeze spectatorul de scanteile generate constant de cea mai frumoasa relatie fuzional-distructiva dintre mama si fiu vazuta la cinema in ultimii ani.

Nu pun in balanta statutul lui de copil minune intr-ale actoriei si regiei de film de care se bucura in acest moment Xavier Dolan. Ceea ce conteaza pentru mine este impresia aceea de vitalism in flux continuu, de lejeritate kitsch, de parfumuri artificiale, putin cam acidulate dar in final destul de persistente pentru a-ti da impresia ca, cel putin pe parcursul proiectiei, te ridici nu mai mult de 2 cm de la sol. Dialogul are intotdeauna vana, savoare, montajul are emfaza, iar scenariul pleaca mereu de la constructe incongrue si, in fond, foarte serioase cum aveam sa descopar in “Les amours imaginaires”. Ploua cu culori tari, cu o scenografie foarte tonica, cu un gust foarte cautat in materie de costume si decoruri. Pe scurt, Xavier Dolan stie ce face, sau cel putin lasa aceasta impresie in fiecare dintre filmele sale.

TIFF 2013 Ziua 2-Après mai/ S-a intamplat in mai

Mi-am permis un salt spectaculos intr-unul dintre cele mai interesante “3x3” de anul acesta, dedicat lui Olivier Assayas. Il asteptam la cotitura, stiam ca trebuie sa-i dedic timp si sa-mi construiesc proiectiile asa cum ar trebui sa-mi construiesc argumentarile in notele de subsol de pe acest blog, cu rabdare adica, am inceput deci cu inceputul cronologic vorbind, cu “Après mai”. Este unul dintre filmele pe care tanjeam sa le vad in sala de cinema. In mare filmul este o descriptie a tineretii in circumstantele foarte particulare ale anului de gratie 1968. Sentimentul cu care am intrat in film a fost similar cu cel pe care il am cand, aflandu-ma intr-un muzeu, dau cu nasul de artefacte perimate din punct de vedere tehnic, expuse inca la capitolul curiozitati. Personajele lui Assayas nu fac parte din “tinerimea” ocupata in bloc cu guerrilla urbana, manifestarile si limba de lemn de extrema stanga pe care le mai gasesti ici si colo in filmele care dezgroapa istoria lui 1968.

TIFF 2013 Ziua 2 -Fecha de caducidad/Data expirarii

Mi-am zis ca probabil “Fecha de caducidad/Data expirarii” este primul film regizat de Kenya Marquez si asa este. Filmul contine toate balbele unui prim lungmetraj. Un scenariu moale condimentat cu sarg cu cateva ingrediente din arsenalul filmul cu mistere, anchetei politiste si comediei cu fiori : un cadavru decapitat, disparitia unui fiu, un amarat marginal care frecventeaza morga dar care nu se dovedeste periculos, drumul catre iad e pavat cu cele mai bune intentii, babutele nevinovate au si ele compulsiuni, idei fixe sau ambitii criminale, smecheria aia cu povestea reluata din prisma fiecarui personaj care se practica de la “Rashomon” incoace, o femeie tanara si draguta.

 Farsa macabra, comedie neagra a erorilor, “Fecha de caducidad” este un exercitiu de cinema in care repetitiile acelorasi secvente incearca sa fardeze scenariul mic, prea mic pentru un lungmetraj.

TIFF 2013 Ziua 1: Inceputuri...

Pregatisem o introducere extraordinara pentru editia a 12-a acestui festival, o scrisesem in minte aseara, la intoarcerea dupa cea de-a treia si ultima proiectie a zilei, imi dau seama insa ca aceasta este definitiv pierduta, dusa pe apa sambetei.

Pacat, va povesteam pe scurt cam ce aflasem despre aceasta a 12-a editie a festivalului Transilvania, erau lucruri interesante, va asigur, precum si niste sugestii de vizionari pentru zilele care urmeaza. Planul meu de “filme de vazut” era comparat cu articolul similar care apare in primul “AperiTIFF” cu sugestiile lui Mihai Chirilov pe care sunt sigura ca unii spectatori le urmeaza cu sfintenie.