Auzind eu ca “Lemale et ha’halal/ Fill the Void” filmul regizat de Rama Burshtein urmeaza sa fie prezent in programul prezentei editii a TIFF, i-am facut urgent loc pe lista de “musaidevazut”. Regizoarea face parte din comunitatea haredi, care nu agreeaza deloc cinematograful nici ca loisir ocazional, nici ca hobby. Si totusi, iata cinema-ul isi face loc printre ei si incepe cu inceputul, o privire generala aruncata asupra locurilor, oamenilor si riturilor ocazionate de evenimentele comunitatii. O privire dinauntru are in principiu calitatea de a fi clara, de a evita descrierea cu note de subsol explicative care in principiu ucide orice urma de placere asociativa.
Asadar ce-avem noi aici? O comunitate foarte strans legata si parca abstrasa de cotidianul urban al Tel Aviv-ului. Aici intimitatea dintre indivizi exista desigur dar este insignifianta, importanta este reprezentarea individului in fata celorlalti, rolul pe care acesta-l joaca in economia comunitara. Femeile se bucura nebuneste cand afla ca se vor casatori, aranjamentele maritale sunt la ordinea zilei, tinerele fete isi pot zari ursitul la raionul de lactate din supermarket unde tinerii alesi se expun vederii lor rosii ca racul. Tinerii se cunosc gratie unor scurte intrevederi supervizate de adulti. Comunitatea, ca si casa rabinului Aharon, ca si sinagoga, ca si salile de festivitati, ca si dormitoarele celor casatoriti sunt impartite in doua : femeile si barbatii traiesc in lumi diferite, cu ocupatii diferite si discutii diferite, cu perspective diferite asupra lumii. Rama Burshtein prezinta aceasta lume din perspectiva gineceului, acolo unde se cresc copiii, se aranjeaza casatoriile, se pun la cale marsavii, se infrunta vointe de fier in fata unei cesti de ceai, se pune presiune asupra tinerelor fete, se vorbeste cu voce mieroasa sau taioasa ca otelul, se gateste, se arunca ironii sau subintelesuri.
La cei 18 ani ai sai, Shira este logodita cu un tanar la fel de timid ca ea. Si este convinsa ca acesta ii este alesul pana cand iubita sa sora Ester moare la nastere, lasand in urma un copil si un sot, Yochay, neconsolat. Mama, ulterior mai toata familia cocheteaza cu ideea de a o marita pe Shira cu Yochay, scopul principal fiind de a-l impiedica pe acesta sa se mute in Belgia, cu nou-nascutul Esterei cu tot. Filmul se concentreaza pe dilema cu care se confrunta Shira, impartita intre datorie si sentimente personale. Camera detecteaza in cateva close-up-uri bine alese discretele urme pe care conflictul interior le lasa pe fata juvenila. Un tiv de rochie tras cu nervozitate, o inclinare a capului, o pereche de ochi plecati sau pierduti in gol.
Imaginea semnata de Asaf Sudry se preteaza la acest conflict cu similaritati janeausten-iene. Camera este foarte in largul ei in spatiile interioare, aproape intotdeauna pline de oameni, de obiecte. Interiorul sinagogii este si el filmat de sus, de la balconul femeilor. Spiritualitatea este si ea convertita in ritualuri si cutume, mai degraba decat in cuvintele Torei. In rarele momente de intimitate si de indoiala femeia se roaga si se cuibareste in patul mamei, iar barbatul plange si cauta interpretari divine la semnele dragostei care pe neasteptate ii umple golul interior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu