luni, 3 iunie 2013

TIFF 2013 Ziua 2: "Searching for Sugar Man"



Am ales sa-l vad pe “Searching for Sugar Man”, documentarul lui Malik Bendjelloul din ratiuni de goluri in program care se cereau umplute. Am avut deja ocazia sa-l vad la un alt festival, dar l-am ocolit cu grija, mintea mea de-atunci mi-a spus ca atinge cu siguranta un subiect induiosator (numai astea se agata la Oscar). Daca mai pui si faptul ca vorbeste despre muzica si ca are un happy end, ai tacamul complet al unui film la care lumea se calca pe picioare sa intre.

In parte aveam dreptate: “Searching”este povestea redescoperirii cu succes a unui muzician cvasianonim in SUA si simultan supercelebru in Africa de Sud. Rodriguez este genul acela de poetul filozof patibular peste care dai poate prin “On the Road”, care traieste din expedimente si munca fizica grea, care se produce in circiumi unde canta cu spatele la public. Vocea-i este incredibil de calda iar versurile, zic unii, cu mult mai proaspete decat cele ale lui Dylan.


Cativa tipi din industria muzicala americana si sud africana, reporteri, critici muzicali si membri ai familiei Rodriguez nu inceteaza sa vorbeasca despre personajul Rodriguez. Pentru ca filmul propune un personaj, o legenda, filmul cauta povestea unui rockstar. Crucificat pe altarul boxoffice-ului american, acesta s-ar fi sinucis pe scena (diferite morti spectaculoase sunt propuse, de la impuscare in cap la autodafé). In acelasi timp, in Africa de Sud toata lumea ii asculta muzica, probabil din cauza atmosferei beat vehiculate de textele sale. Acolo Sixto Rodriguez devine star fara sa stie prin gratia ultraconservatoarei politici de apartheid. Happy end-ul povestii apare vreo 40 de ani mai tarziu, cand Rodriguez este redescoperit dupa o ancheta cvasipolitista desfasurata pe internet si in mediile industriei muzicale.



Documentarul se vrea clasic: timp de 45 de minute se vorbeste intens despre personajul Rodriguez la timpul trecut, astfel incat spectatorul sa aiba timp sa se antreneze singur in mister, cine naiba era de fapt acest om? Descoperirea lui Rodriguez viu si nevatamat dupa atata cheltuiala de energie isi are punctul culminant in secventa in care omul acela cu ochelari negri se lasa vazut ca un star, de la fereastra casei sale pe jumatate deschise. Camera ramane la o distanta respectuoasa, secventa dureaza la fel de mult ca indelung pandita si fugitiva aparitie a unui rockstar la fereastra casei sale, in umbra unei ferestre intredeschise... Dupa care omul incepe sa se explice, in fraze scurte, amabile, oferind raspunsuri uneori scaparatoare microfonului. Rodriguez isi joaca rolul cu un firesc desavarsit, sala este cucerita de vreme ce se aplauda in cor la anumite secvente, omul nu trebuie decat sa se arate ca pe scenele din Africa de Sud si simpatia tuturor este prompta. Dispozitivul de punere in scena ales de regizor este destul de eficace pentru subiectul documentarului care-si propune restaurarea statutului de compozitor-poet si interpret pe nedrept ignorat acum “n” ani. Ca dovada, partea a doua a filmului care alege sa se concentreze intens pe prima debarcare a lui Rodriguez in Africa de Sud, starea de transa indusa de aura personajului este suficienta pentru a declansa valul de emotie generala. In spectacolul din film si in sala de cinema.

Intre numeroasele interventii ale acestor talking heads cu functie obiectivanta, cateva secvente de peisaj urban din Cape Town si Detroit coaguleaza intregul. In alternanta, niscai apusuri de soare pe coasta sud africana cu muzica omului pe fundal. Uneori, playlistul Rodriguez include discret si cate-un refren muzical venit de aiurea care aduce cu filmele de spionaj din anii 80, este stiut ca tensiunea intretine misterul. Continuumul narativ de tip ancheta este feliat discret de scurte secvente animate, creionari ale trecerilor intre atunci in anii 70 si acum, in inceputul de secol XXI.

Nu consider ca a manipula emotia spectatorului este un fapt negativ, toate povestile cu mistere marseaza pe schema asta. Enervanta este insa lejeritatea cu care tema este abordata : la urma urmei misterul conteaza mai mult decat omul insusi care se dezvaluie destul de putin (te si intrebi daca, la urma urmei, el crede ca este ceva de dezvaluit, daca intr-adevar realitatea conteaza). Cred ca nu. Enervanta este prezentarea cantecelor sale sur forma unui mix muzical total neinsiprat pentru genul ballad, as fi preferat sa ascult o melodie pana la capat si sa-i gust versurile decat sa ratacesc in playlist-ul haotic pe care-l propune coloana sonora.

Cu ce raman eu din “Searching for Sugar Man”? Cu dorinta furioasa de a reciti eseurile lui Andrei Codrescu, cel care a vorbit cu atata tandrete despre uitatii poeti ai Detroit-ului anilor 70. Recomand cu placere “Mesi@”, “Alien Candor” si, daca se poate “In America’s Shoes” & “Hail Babylon! Looking for the American City at the End of the Millenium”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu