![]() |
Sursa: BJFF |
Se iau cateva puncte importante pe axa orizontala si
unidirectionala a istoriei, considerandu-se ca moment T0 afacerea Dreyfus pana
in momentul T1, care se situeaza arbitrar pe undeva prin 2003. La egala
distanta intre inceput si sfarsit se marcheaza perioada guvernului de la Vichy, ghetto-izarea evreilor in Franta pétainista,
episoadele Drancy
si Vel d’Hiv. Pe axa verticala corespunzatoare se plaseaza cotele reactiei
anti-semite. Variabilele pot include factori precum continutul propagandei antisemite,
elementele din care este compus imaginarul rasist/rasial si antisemit,
fragmente din discursuri politice de azi si de ieri cu pondere asupra
imaginarului francez de speta nationalista. Diagrama rezuma cu succes continutul
documentarului lui Yves Jeuland, “Comme
un juif en France” (2007) proiectie inclusa in programul BJFF.
Premiza documentarului este faptul ca la inceputul secolului
XXI, Franta ar fi devenit tara cea mai antisemita din spatiul european.Trista
constatare, daca te gandesti ca acum 70 de ani si mai bine aceeasi tara se
bucura de o aura aparte care-l facea pe emigrantul evreu sa vada in Sena un nou
Iordan, iar in Paris,o
fericita alternativa la Ierusalim. Iata deci un lucru care se cere analizat si
dezbatut. Din aceasta perspectiva totusi, titlul filmului este mai degraba
inconsecvent: a fi evreu in Franta si oriunde nu inseamna numai a consemna si
masura gradul de ostilitate al societatii civile in raport cu comunitatea
evreiasca prin prisma evenimentor din istoria recenta. Eu una asteptam un
continut mai diversificat, mai atent cu aspecte precum cultura yiddish in
peioada Yddishland si acum. Mi-ar fi placut sa regasesc o mai subtila si mai
completa lectie de civilizatie de cultura sefarda. Chiar si in ceea ce priveste
istoria, as fi preferat mai multe elemente despre cea a evreilor. Peste
integrarea valurilor mari de evrei imigranti documentarul trece foarte repede,
nu analizeaza raportul imaginar / realitate atunci cand vorbeste despre exodul
Ashkenazi de dupa primul razboi mondial, cand Franta era refugiul ideal pentru
comunitati deja vizate de pogromuri in Europa de Est si Centrala.
Nici antisemitismul, subiect exclusiv al acestui documentar,
nu este nuantat corespunzator, desi bine face Jean-Claude Grumberg cand remarca
acelasi discurs antisemit calchiat pe cu totul alta situatie politica, cu totul
alti stimuli istorici (Intifada, conflictul israelo-palestinian in toate fazele
sale) si cu totul alte persoane care-l practica. Mi-ar fi placut sa am parte de
o abordare mai limpede privitoare la tacerea generala in ceea ce priveste Shoah
in perioada de dupa razboi. Mi-as fi dorit o analiza mai atenta a atitudinii
statului francez, de la De Gaulle la Mitterrand, trecand prin gafele à la
Raymond Barre in ceea ce priveste atitudinea fata de comunitatile evreiesti din
Franta.
![]() |
Sursa: BJFF |
Spectatorul atent recunoaste documentarul de televiziune
dupa tipul de evenimente puse in scena. Istoria foarte recenta a
antisemitismului este aici brodata pe mai tot ce a aparut la jurnalul
televizat: ici o sinagoga vandalizata, colo atentatul de pe strada Copernic,
colo un magazin ars sau un cimitir profanat cu inscriptiile antisemite
aferente. Montajul se margineste sa descrie, nu sa analizeze mecanismul de
identificare care duce la astfel de evenimente. Ceea ce este si mai frustrant,
se reia limbajul de lemn politic si journalistic si cam atat. Istoria mica a
antisemitismului/rasismului cu cliseele zilnice de gandire si verbale, cu
actele sale ratate, cu declaratiile tampite este cred eu un spatiu mult mai
interesant de manevra decat ideea de a monta imagini de arhiva cu vehicule
calcinate si evrei care prefera aliyah.
De aceea e imposibil sa nu-ti placa firescul lui Jean Benguigui si sa nu te
enerveze scortosenia goala a lui Paul Bernard, sa nu vibrezi la bucatica de
discurs furibund a lui Robert Badinter pe care montajul o permite. Morala? Sa
constati doar ca tapul ispasitor nu s-a schimbat de la Dreyfus incoace nu-i
destul.
M-am intrebat de asemenea ce-or fi inteles spectatorii
care nu sunt francofoni din documentarul acesta, in conditiile in care
calitatea traducerii a fost dezastruoasa, iar proiectia gata gata sa fie ratata
din cauza netestarii in prealabil a DVD-urilor filmului prezentat. O fi facut
organizatorul apel la Google Translator pentru peliculele din festival? Oare
si-o fi atuncat cineva din “staff” ochii pe variantele in limba romana ale
liniilor de dialog care au fost rizibile
in proportie de 80% la toate proiectiile pe care le-am vazut eu? O fi mers
organizatorul cu dumnezeu inainte sperand in norocul incepatorului? Hai sa nu
fiu totusi atat de carcotasa si sa-mi spun ca nu trebuie ceruta perfectiunea de
la un festival aflat la prima editie, dar totusi, s-a intrebat organizatorul cu
ce ramane spectatorul dupa ce se trage linia de final si aplauzele invitatilor
de la gala de inchidere se sting?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu