vineri, 10 iunie 2011

Jurnal de TIFF ziua 4 (1) - "Max Manus" de Joachim Rønning si Espen Sandberg


Cel mai scump film norvegian pana la aceasta data, “Max Manus” de Joachim Rønning si Espen Sandberg (2008) face parte din focusul dedicat cinematografiei norvegiene inclus in programul editiei TIFF de anul acesta. M-am grabit sa-l vad, multe surprize placute vin din tarile nordice la capitolul cinema. Cu tristete am constatat insa ca acest film sufera de o curioasa maladie: el nu se constituie ca adaptare cinematografica a unei existente aventuroase, ci ca imn intru gloria eterna a unuia dintre eroii nationali ai Norvegiei.

Sursa: Flixster

 Cronicarul considera ca aceasta tendinta de canonizare a “martirilor” din rezistenta antinazista face parte din traditia culturala europeana. Nu as paria pe asa ceva, exista productii europene cu acelasi subiect precum “L’Armée des ombres” sau mai nou “Zwartboek” ori “Flammen und Citronen” mult mai nuantate.


Tratat cu deferenta de scenariu, Max Manus-personajul sufera de toate tarele perfectiunii: este hiperactiv, imbatabil, lipsit de defecte, dotat cu un curaj nebun si un sarm imposibil de combatut. Eroului ii lipseste, vai, aura martiriului (Manus a fost unul dintre putinii supravietuitori ai periculoasei existente de saboteur), lucru care se impune din start ca fiind o periculoasa sursa de monotonie. Asadar Max Manus nu face decat sa se mute de colo colo, sa bea whisky in Scotia, sa glumeasca un minut cu Tikken si Gregers in Suedia si sa se reintoarca in focul luptei in Oslo. Biopicul imi va ramane in minte ca exemplu viu al inutilitatii localizarilor geografice si cronologice prin subtitluri, care aici nu expliciteaza deloc furioasa topaiala la care se deda personajul.

Sursa: Flixster


Situatia este extraordinar de detensionata, pericolul pur si simplu nu exista dupa cum bine spune cronicarul. Universul rezistentei norvegiene este cum nu se poate de limpede si de compact, de aceea nu este nicio indoiala, nici unul dintre prietenii eroului national norvegian nu va trada cauza, preferand de departe tortura sau sinuciderea.

O simpla cautare pe Wikipedia si spectatorul curios isi da seama ca in realitate Max Manus nu a fost nicidecum atat de plictisitor de unidirectional. Scenariul prefera sa ciuguleasca cate ceva din activitatile de sabotor, militant antinazist in Groupul Oslo in spatele frontului, combatant in razboiul din Finlanda. Astfel, pelicula este o insiruire de vitejii (evadarea spectaculoasa din spital, torpilarea catorva vase germane si pregatirea din taberele de antrenament scotiene) punctate de rapide escapade in Suedia. In scena intra fugitiv si viitoarea sotiei a eroului si viitorul rege al Norvegiei si cativa camarazi care sunt ucisi inainte de a avea timp sa insemne ceva ca personaje ale acestui film. 

Sursa: Flixster

Acelasi statut de umbra inconsistenta il are si inamicul, domnul de la Gestapo, adica Siegfried Fehmer si multi altii care se inghesuie in jurul sau fara a avea timp sa castige putina complexitate sau sa-i ciobeasca integritatea eroica. Secventele cele mai “dure”, precum torturarea lui Gregers de catre agentii politiei secrete este mai mult simbolica si sufera de lipsa de naturalete. Mai mult, unele personaje precum blonda secretara Solveig au prostul obicei de a dispare fara sa anunte, te si intrebi de ce au fost introduse in peisaj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu