Acum doi ani, Sebastian Silva a
facut impresie buna publicului TIFF cu “La nana”, anul acesta el revine
in programul festivalului cu “Gatos
Viejos/Old Cats”, o productie coregizata impreuna cu Pedro Peirano (scenarist pentru “La nana” si copartas a lui Silva in alte proiecte precum
multlaudatul “La vida me mata”).
Personajul principal este de data aceasta tot familia
disfunctionala, mai precis una dintre izbucnirile care jaloneaza de ani de zile
relatia dintre doua femei, Isidora si Rosario,
mama si fiica, aflate in conflict relational si de succesiune. Universul este
putin mai stramtorat (un cuplu de batranei traind intr-un apartament prea mic
pentru lucrurile adunate de-o viata la etajul 8 al unui imobil prafuit). La
acestea se mai adauga spaima Isidorei (jucata de o fantastica Bélgica Castro) de momentele de
confuzie totala prin care se face anuntata dementa senila. Infruntarea dintre
cele doua femei este sprijinita si moderata de catre Enrique, cel de-al doilea
sot al Isidorei si de Beatriz/Hugo, iubita lui Rosario (inconfundabila Catalina Saavedra pe
care ati vazut-o deja in “La nana”). Filmul s-ar incadra in categoria “L’enfer c’est les autres“ intr-un huis-clos caruia i-ar putea sta bine si pe o
scena de teatru daca nu ar fi secventa petrecuta in parc, momentul in care
Isidora evadeaza intr-unul dintre momentele ei de absenta si pleaca intr-o
hoinareala mutica.
Intr-unul dintre interviurile
acordate, Pedro Peirano nuanteaza tipologia acestei familii care pare a fi
inspirata din trecutul sau familial personal si probabil din intriga tenebroasa
din “What Ever Happened to Baby
Jane?”, film de referinta citat de cineast pentru psihologia feminina cu
umbrele ei, alaturi de peliculele lui Cassavetes pe aceeasi tema. Tot el explica
ceva care m-a intrigat in momentul proiectiei, reactia atat de excesiv teatrala
prin care Rosario (alias Claudia Celedón) isi face aparitia in casa mamei sale,
ca fiind punctul de vedere al Isidorei. Mi-a placut aceasta discreta tranzitie
intre punctele de vedere ale personajelor care frizeaza neutralitatea. Mi-au
placut de asemenea dialogurile -in scena foarte dura a infruntarii dintre cele
doua femei dialogul este cel care face sa pivoteze capitalul de simpatie al
spectatorului cand catre Rosario cea nedorita si neiubita, cand catre Isidora,
dezgustata de rapacitatea si egoismul fiicei.
Studiul de caz privitor la psihologia feminina care este
acest film are ca punct culminant “evadarea” Isidorei in parc. Femeia reuseste
cu chiu cu vai sa coboare scarile pentru prima data dupa foarte mult timp, sa
traverseze strada si sa se ia dupa echipa de filmare a unui clip publicitar cu
“actori” imbracati in albine. Este momentul de cotitura pentru Enrique (barbat
echilibrat si grijuliu cu sotia sa, dar care acum isi pierde capul), dar si
pentru Beatriz/ Hugo care are ocazia sa-si dovedeasca eficacitatea si functia
de element stabil in relatia cu Rosario.
Aceasta din urma, tulburata de spectacolul oferit de mama sa in bazin, pare
a-si da seama ca Isidora nu este un munte de gheata, ci o femeie ingrozita de
pierderea luciditatii.
“Viejos Gatos” se termina asa cum se termina furtunile in
general, rabufnirile limpezesc pentru moment dat apele in familia Isidorei, dar
nu schimba caracterele. Am plecat din sala meditand la privirea Isidorei din
ultima secventa, adanca, grava si cumva resemnata de iminenta pierderii.
Aici
puteti gasi un interviu oferit de Sebastian Silva inainte ca filmul sa fie
terminat.
 |
| Una dintre cele doua mate (sursa: HoustonCultureMap) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu