Citisem deja cronicile aparute pe tema acestui filmulet very low budget din 2010 regizat de
Michael Rowe care a avut premiera la editia de anul trecut de la Cannes, unde a
castigat Caméra d’Or pentru cel mai bun debut regizoral. “Año Bisiesto” tine de genul acela cultivat pentru circuitul
cvasi inchis al festivalurilor si cinematografelor de arta: naratiune simpla
lipsita de salturi dramatice, dialoguri minimale, o camera distanta cu miscari
minimale, lipsa soundtrack-ului. Actorii stralucesc printr-un joc de un firesc
desavarsit, este nevoie de fata de luna plina, de finetea expresiva si de
privirea absenta a actritei Monica del Carmen pentru a avea o eroina atat de
alunecoasa cum este aceasta Laura pe care filmul isi propune sa o dezvaluie
prin scurte fragmente incadrate cronologic intr-o singura luna din viata ei.
Inca tanara si singura, Laura isi cultiva profesiunea de
jurnalist free-lance pentru ca-i
permite sa stea mai mereu pe acasa, intr-un apartament mic cu vedere spre
curtea interioara din Mexico City.
Relatiile cu familia din Oaxaca
sunt strict telefonice, aparent eroina n-are niciun chef sa se intoarca intr-un
oras de provincie pe care-l detesta. Intalnirile promiscui de-o noapte cu
diversi necunoscuti si sexul neprotejat sunt felul ei de a-si pastra intacta
adevarata intimitate. Intalnirea cu Arturo insa o marcheaza intr-atat incat povestea
continua si se transforma intr-o relatie foarte pasionata, suita de intalniri nocturne care amesteca
senzualitatea, durerea si gesturile foarte tandre. Nu este nevoie sa iesi din
camera Laurei pentru a-i intelege trauma, spatiul domestic este la fel de salbatic
si de divers ca desertul: ferestrele murdare, penumbra si perdelele mereu
lasate de dupa care te poti deda in voie practicilor voyeuriste, furnicile arse
cu tigara, telefonul, laptopul si televizorul si mai ales dormitorul sunt etape
zilnice in cotidianul Laurei. Care cotidian se restrange la gesturile
esentiale, si se marcheaza cronologic prin trasarea crucii in calendarul de pe
perete, te si intrebi cand se va intampla ceva nou.
Relatia aceasta voit perversa si autodistructiva pe care
Laura o impinge pana la extrem aproape creeaza un contrast invorator cu umorul
sec al eroinei. Laura citeste serile Erich Fromm, dar scrie articole debile
despre escroci deveniti managerul anului fara niciun interes manifest pentru
munca sa. Replicile cu care isi alunga partenerii dupa partidele de sex sunt
uimitor de acide. Tot ea mananca fasole din conserva in timp ce-i insira mamei
la telefon festinul imaginar de care are parte. Cea mai socanta minciuna este
atunci cand ii spune lui Arturo ca se simte “… protejata” in imobilul in care
traieste, descriind cuplul de vis-à-vis pe care-i spioneaza ca pe niste
prieteni buni cu care iese mult, in timp ce batraneii de la parterii sunt
agreabili si ii aduc aminte de parintii ei. Raporturile Laurei cu ceilalti sunt
tesute din minciuni inutile si copilaresti, destinate sa ascunda bine
realitatea pe care doar Arturo are privilegiul de a o afla, cel putin in parte.
Femeia nu are nicio curiozitate fata de nimeni, in afara de fratele mai mic pe
care-l consiliaza in relatia sa sentimentala.
Este oare legatura sadomasochista intre Laura si Arturo atat
de socanta pe cat s-a spus? Nu, dupa parerea mea, pulsiunile morbide ale femeii
sunt justificate de istoria ei ca femeie care incepe cu varsta de 12 ani. M-a
uimit reactia publicului care a ras cu gura pana la urechi la succesiunea
dintre scenele brutale si cele post coitum de o tandrete dulceaga dintre Arturo
si Laura, nu este nevoie sa-l fi citit pe Sade pentru a simti justificarea
acestei nevoi cu totul speciale pentru pasiune care ii impinge pe Laura si pe
Arturo mereu mai departe. Fantezia morbida a femeii care isi masturbeaza
partenerul povestindu-i felul in care el o va omori pe ea este una dintre cele
mai frumoase declaratii de dragoste, desi nu se stie bine pe cine iubeste ea
atat de mult (pe ea insasi? pe Arturo caruia ii refuza totusi confesiunile
ultime? pe cel mort deja?) Imi place aceasta ambiguitate pudica a eroinei.
Unii au vazut in “Año
Bisiesto”o drama erotica, altii au dizertat pe
tema analizei sociale a “clasei
invizibile” mexicane, altii au vazut in el un studiu minimalist despre alienarea
urbana agrementat cu scene de sex, mie mi s-a parut a fi un huis clos romantic in adevaratul sens al
cuvantului cu accente de un comic sec si dureros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu