Ce mai vedem la cinema - cateva repere

Sursa: Blogs - Ways of Seeing

Am tot vorbit despre proiectiile ocazionate de catre Gala filmului japonez din vara aceasta; ma gandeam azi dimineata cat de bine ar face organizatorul daca ar grupa aceste gale in jurul unei tematici anume, unui actor de referinta, unui cineast cu mai multe fatete cinematografice, unui an anume  in materie de pelicule reprezentative.

Cu riscul de a-mi atrage nemultumirea celui mai harnic si mai receptiv dintre spectatorii de cinema cati s-or perinda pe aici, nu ma lasa inima sa nu anunt alte cateva repere cinematografice de care se poate profita saptamana aceasta.

In primul si in primul rand este ultima proiectie inainte de vacanta a cineclubului Film Menu care a facut ce a facut si a programat miercurea aceasta unul dintre cele mai frumoase si mai delicate filme din cate s-au facut, “Ugetsu monogatari” (1953) de Kenji Mizoguchi. Fie si numai traducerea titlului,“Povestile lunii palide si misterioase dupa ploaie”adica, e in stare sa iti dea ghes sa mergi la Sala Union si sa iti pui speranta 1) intr-o proiectie pe pelicula si 2) intr-o proiectie pe o pelicula bine conservata.

In primul rand, spectatorul curios poate gasi aici o foarte sintetica si de ce nu utila trecere in revista a creatiei lui Mizoguchi.

Sursa: Flixster

“Ugetsu monogatari” este un amestec de poveste cu fantome, love story cu final tragic si poveste morala cu accente budiste care convine atat de mult teatrului traditional No. Realitatea prezentului celor vii si amintirea brumoasa a celor morti, universal fantomatic si trista istorie a razboiului civil, psihologiile torturate de pofte si nostalgii, iata universul in care evolueaza filmul lui Mizoguchi. Spectatorul meloman imi va spune daca am avut sau nu dreptate sa ma gandesc la acest film, cu ocazia primei vizionari, ca la o dezvoltare contrapunctica aritmica.

*****

In al doilea rand nu ma pot abtine sa nu admir incapatanarea NCRR de a include in programele sale “Loong Boonmee raleuk chat/ Oncle Boonmee Whon Can Recall His Paste Lives” (2010) de Apitchatpong Weerasethakul, iarasi alt “unul dintre cele mai frumoase filme din cate s-au facut”. De data aceasta proiectia este cu siguranta in regula, desi traducerea nu exceleaza prin limpezime si calitate. Considerat a fi ermetic, lent, dotat cu un simbolism neguros, filmul nu convine domnisoarelor care duminica seara, la iesirea de la proiectia lui “Violent cop” de Takeshi Kitano, povesteau in gura mare ca fara filmul de actiune nu exista cinema, ci numai crap.

Clasat cand in gasca filmului experimental, cand trecut la grupa mai mare a pamfletului politic cu cifru, cand luat peste picior pentru viziunile fantastic-patetice cu spirite paroase si pesti-pisica enormi, pelicula lui Weerasethakul pastreaza distante politicoase fata de toate tentativele de ambalare si etichetare si ramane unul dintre obiectele acelea care traverseza programele de cinema intr-o clipita. Mi-e si frica sa scriu despre asa ceva.

*****

In incheiere, bonus pentru spectatorul rabdator si vigilent: pe MUBI se poate vedea gratis (si cu “acte in regula”) timp de doua zile (azi si maine adica) un lucru mai putin obisnuit pe ecranele de oriunde: scurt metrajul lui Spike Jonze “Scenes from the Suburbs” din 2011 facut in colaborare cu Arcade Fire.