Asteptam filmul lui Denis Villeneuve, “Incendies” cu oarecare
curiozitate, in parte justificata de criticile destul de bune obtinute de film
la iesirea in sali. In plus, la editia TIFF de acum doi ani, scurtmetrajul sau “Next floor’ (2008) a fost
selectat in competitia de scurtmetraje “Umbre”. N-am fost atunci impresionata
de grafismul ultrabaroc si demonstrativ al lui “Next floor”, ma gandeam insa ca
este genul casei si ma asteptam ca urmatorul film sa fie conceput in acelasi
stil. Cum ecourile altor festivaluri mi-au infirmat ipoteza de acum doi ani, am
facut ce am facut si pe o caldura tropicala am fugit de la Odeon pentru a
prinde singura proiectie a acestui film in festival. Mare deceptie. M-am regasit
in fata unui film enervant de politically
correct, impanat cu pedanterii si sentimentalisme periculoase.
 |
| Sursa: Flixster |
“Incendies”, adica varianta cinematografica a piesei de
teatru omonime semnate de dramaturgul libanez Wajdi Mouawad, urmareste
indeaproape ancheta intreprinsa de voie de nevoie de catre gemenii Jeanne si
Simon Narwal, reintorsi in Liban pe urmele mamei lor, Narwal Marwan. Vina o
poarta testamentul enigmat lasat de aceasta din urma care impune cate o misiune
fiecaruia dintre copii ei. Acestia sunt obligati sa ia legatura cu celalalt
presupus fiu al mamei lor, precum si cu tatal care se pare ca inca mai traieste.
Jeanne se dovedeste cea mai curioasa si porneste singura in calatorie. Intriga
se complica cu tot felul de detururi prin care Jeanne si ulterior si Simon
viziteaza succesiv mai multe locatii care corespund diferitelor etape ale
vietii mamei lor. Finalul este bineinteles neasteptat. Intrand in acest film, m-am
simtit impinsa cu forta intr-un parcurs foarte
ambitios, care amesteca melodrama, patetismul obisnuitelor povesti
despre razboiul din Liban si o buna doza de drama oedipiana.
Scenaristic vorbind regizorul alege sa-si construiasca
aceasta saga eratica printr-o alternanta intre calatoria fiicei& fiului si extrase
din aventurile mamei cu “n“ ani in urma. Complicata poveste este impartita in
secvente marcate cu subtitluri vintage (am
vazut asa ceva in serialele anilor 70-80). Cautarea tatalui si a fratelui absent,
efect melodramatic de baza mostenit din romanul foileton de secol XIX este aici principalul motor narativ.
 |
| Sursa: Flixster |
Intr-adevar, povestile nascute in taberele de refugiati pot
fi o sursa foarte interesanta pentru un scenariu, numai ca, vorba
cronicarului, Villeneuve “abordeaza viata lui Nawal Marwan la fel cum Dan
Brown ar aborda tablourile de la Louvre”, privilegiind adica secventele-tip care
sa “ilustreze” fanatismul factiunilor dintr-un Orient Mijlociu in care cuvantul
de ordine este suferinta (atacul asupra autobuzului, refugiatii la punctele de
control, puscaria). Care suferinta curge din toate partile, pe masura ce Narwan
trece de la activismul crestin (ca jurnalista entuziasta la ziarul editat de
unchiul Charbec) la cel pro-musulman (ca ucigasa a sefului militiei crestine)
nu prea se stie bine cum si de ce.
In momentul in care Narwan devine “femeia care canta”, situatia
ii scapa regizorului de sub control. Elemente importante din story par iesite
dintr-un basm: salvarea gemenilor care trebuiau ucisi la nastere, eliberarea
pur si simplu a eroinei si sprijinul patern pe care i-l acorda Chamseddine si
ai sai. Descoperirea legaturilor de sange dintre gemenii Marwal si tortionarul
Abou Tarek alias Nihad duce la concluzii foarte didactice (si dubioase dealtfel).
Daca toate aceste puncte slabe ies la iveala dupa o
incrancenata meditatie dezvoltata dupa proiectie, falsitatea dialogurilor este
instantanee. Dau un singur exemplu: Jeanne se afla in Liban si tocmai a luat
legatura cu unul dintre fostii paznici de la inchisoarea Kfar Khout unde a
aflat ca mama sa a fost intemnitata
pentru terorism si torturata de catre faimosul Abou Tarek. Femeia iese
zdruncinata din aceasta confesiune, ii telefoneaza fratelui si printre suspine
ii spune ca mama lor a fost violata. Niciun cuvant despre crima comisa cu sange
rece, nici despre motivatiile acesteia (activitati in favoarea unei factiuni la
fel de sangeroasa ca militia crestina).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu