Jurnal de TIFF ziua 7 (5) - "The Temptation of St. Tony" de Veiko Õunpuu

Ciudat virajul pe care il ia cariera cineastului estonian Veiko Õunpuu cu “The Temptation of St. Tony”, cel de-al doilea film de lungmetraj din 2010 care nu seamana deloc cu filmul sau de debut. Acum doi ani, am suportat cu greutate “Sugisball”, o depresiva si alcoolizata poveste rezultata din impletirea mai multor existente care mai de care mai mizerabile intr-o Estonie post sovietica lipsita de orice speranta. Criticii au vorbit atunci despre “uratenia robusta a ambientului care amplifica sentimentul acut al lipsei de conexiuni intre personaje”. Hiperrealismul in tonuri de gri este inlocuit in acest al doilea lungmetraj semnat de cineastul estonian de un soi de cinema metaforic pe marginea caruia se poate diserta la infinit astfel incat nimeni sa nu aiba pretentia de a fi epuizat toate variantele interpretative.

Sursa: FilmSweep

Titlul cvasi biblic si motto-ul de incipit (tertetul cu care debuteaza “Infernul“ lui Dante) ar trebui sa-l avertizeze pe spectatorul inocent asupra locatiei in care se regaseste. Daca nu, ar mai fi primele linii de dialog insistand pe ideea ca totul este creat de autoritatea divina, inclusiv dorinta de a ucide, ca totul in lume este supus distrugerii si ca, atunci cand cineva moare, “nu mai este nimic de facut”. Aparentele nu inseala, insa personajului ii trebuie ceva timp pentru a-si da seama ca se afla in Infern. In preambul, un necunoscut plin de sange caruia ii faciliteaza contactul fizic cu interiorul din piele alba al unei Bentley ii spune induiosat, printre suspine “esti un om bun”. Oare? se va intreba spectatorul innocent in timp ce Tony sterge pe furis o pata de sange de pe tapiterie.

Tony se dovedeste a fi genul de personaj torturat, prins in insectarul mai multor crize concomitente. Cea personala, a varstei de mijloc adica, ii faciliteaza dezdragostirea de nevasta adulterina si indragostirea de Nadejda, o tanara si frumoasa fiica a unuia dintre angajatii sai. Criza economica il elibereaza de constrangerile unui post plictisitor si de relatiile cu cei de teapa lui. Ramane criza morala care insa il va dovedi pe Tony. Acesta invata in sfarsit ca in Infern, jocurile sunt deja facute si ca povestiile astea cu tentatii nu au niciodata un sfarsit fericit. Trebuie spus ca pana la capitolul final (al saselea) spectatorul se va fi ratacit complet in padurea intunecata a lui Dante.

Sursa: BFI

Criticul vorbeste despre acest film ca fiind o poveste despre valori morale si capitalism evoluand intr-un peisaj tare lynch-ian, in timp ce cronicarul enumera ca surse de inspiratie Bosch, Flaubert (probabil din cauza titlului), Dante si se intreaba care este de fapt intentia atator metafore si alegorii. Ceea ce pare a fi o critica a nevoii de moralitate intr-o societate capitalista devine in a doua jumatate a filmul cercetare a notiunii de morala, tentativa de justificare a binelui de la un nivel mai inalt. Se cere deci o perspectiva mai cuprinzatoare, de unde si senzatia de cosmar pe care acumularea metaforica in tuse foarte groase o ofera. Cautarea binelui moral este inlocuita de un stringent sentiment al alienarii care impune alte prioritati. Un alt cronicar vede aluzii foarte national-politice in acest film (personajul foloseste steagul estonian pentru a se proteja de frig in secventa evadarii de la morga) si decodeaza limbajul cinematografic folosit ca fiind unul al realismului magic, singurul in stare sa explice (de)caderea lui Tony.

Sursa: CanadianFilmInstitute

 Aici se discuta despre tematica ispitirii sfantului Anton in desert, tematica folosita de catre Hieronymus Bosch, Salvador Dalí si Georges Méliès intre altii si deturnata cu voiosie de catre Veiko Õunpuu: umanitatea se face ca este onesta si plina de compasiune. Demonii ispitirii (o femeie frumoasa, o masina de lux, o casa frumoasa intr-un capat de lume samd) il chinuie in fel si chip pe eroul nostru care sfarseste prin a ceda iluziei dragostei. De aici expeditia in clubul de sfarsit de lume al lui Herr Meister care poarta numele foarte simbolic de “Golden Age”.

Das goldene Zeitalter (DVDTalk)

Cum Tony nu mai are nimic de pierdut, disperarea, cea care se afla pe bolgia cea mai apropiata de inima infernului este ultima si cea mai apriga tentative. Interesant felul in care cineastul alege sa exteriorizeze disperarea prin intermediul furtunii de zapada din final unde alegoria infloreste si nu cere decat sa fie interpretata in fel si chip. Sfarsitul este insuportabil aproape, nicio raza de speranta nu razbate ceata in care se invaluie ultima secventa si materializeaza frazele cu care filmul incepe:
“Deci, nu te indoi
Tot ce-i in lume este rau” 

si
“Cat valoreaza viata unui om astazi... Mai nimic”.

Nu, filmul lui Veiko Õunpuu nu este un specimen singular. Din sacul referintelor care se pot invoca se pot alege Sharunas Bartas si Dostoievski mai degraba decat Kafka si Lynch. Nu prea inghit eu mixajul de referinte la capitalismul salbatic si la criza credintei religioase, mi-ar fi placut ceva mai simplu, mai putin indigest, ceva care sa se poata citi cu mai multa usurinta si cu mai putine lecturi din Apocalipsa.