Jurnal de TIFF ziua 4 (2) - "Double Take" de Johan Grimonprez

Sa nu se astepte spectatorul la o meditatie bine documentata pe tema dublului vertiginous in filmele lui Hitchcock (“Strangers on a Train”, “Vertigo”, Norman Bates samd) si nici la un documentar cumsecade aliniat la o structura natativa clasica. “Double Take” este un motor hibrid, jumatate eseu, jumatate instalatie video cu cel putin trei piste tematice care in mintea autorului, artistul multimedia Johan Grimonprez pot fi corelate cu succes. ”Double Take” recicleaza o parte din materialul folosit in instalatia “Looking for Alfred” (2005)  si foloseste ca pretext toate cliseele ocazionate, dezvoltate si speculate de personajul Hitchcock: dublul si dedublarea, manipularea sau jocul de-a soarecele si pisica, sentimentul misterului si angoasantele nevroze, scarile spiralate, apetenta pentru cameo in original sau in varianta copiata.

Obsessed With Film

Sa nu se gandeasca spectatorul la Hitchcock-ul pe care il cunoaste deja de la cinemateca, ci mai degraba la imaginea marelui Alfred asa cum este ea folosita in programele teve de tipul “Alfred Hitchcock Presents” sau “The Alfred Hitchcock Hour” in care s-au folosit din belsug sosii ale cineastului. Scenaristul James Allardice este cel care a continuat proiectul initiat de insusi Hitchcock in anii 50 si a orchestrat atent retorica prezentarilor acestor scurtmetraje de suspans; Allardice este probabil este primul care s-a “jucat” intentionat cu autoparodia hitchockiana a dedublarii.

Se iau deci toate aceste ingrediente deja cunoscute si se aplica in mod neasteptat unei bucati din istorie (Razboiul rece, criza rachetelor din Cuba) susceptibile sa se preteze la aceasta dualitate relationala alcatuita din fascinatie reciproca si paranoia securitara. Filmul suprinde atunci cand suprapune insolitul meci televizat dintre Hrusciov si Nixon peste inferenta pe care o face Grimonprez intre “The Birds” si Sputnik. Ideologic vorbind, a privi spre cer si a vedea in pasari o amenintare la adresa umanitatii se poate traduce perfect prin mesajele isterice lansate de Nixon si apoi de Kennedy cu privire la un posibil atac nuclear rusesc. Iata un peisaj care poate intra perfect in haina propusa de una dintre frazele recurente ale filmului, "We Have Scripted This Moment Together". 

Cealalta fraza recurenta, “If you meet your double, you should kill him” priveste mai degraba povestea de inspiratie borgesiana propusa de scriitorul Tom McCarthy. Acesta imagineaza un happening cu alura suprarealista in care Hitchcock isi intalneste, in studioul in care este pe cale sa filmeze “The Birds”, dublul. Grimonprez incastreaza  relatarea din off a acestei intalniri in si din viitor avand ca tema crima perfecta si o leaga cumva de melancolica reintalnire cu trecutul personal. Intre altele, “Double Take” poate fi citit si ca jurnal de tipul “cum arata lumea cand m-am nascut eu” (in 12 august 1962 se naste Johan Grimonprez  si, printre altele, Truffaut il intervieveaza pentru prima data pe Hitchcock  pe platoul de filmare la “The Birds”). Montajul (de retinut numele lui Dieter Diependaele si Tyler Hubby) definitiveaza  intentia lui Gimonprez gratie abilitatii de compila extrase din film, din jurnalele de stiri, publicitate, de a folosi arhivele mass media si internetul intr-un soi de mega clip sau de album scrapbook in varianta video. Filosofia artistului este simpla: 

1. Nu exista istorie ci istorii compilate de media 
2. Memoria este o chestie deloc fiabila care merge numai de-a-ndaratelea si se cere mereu interpretata.

Este evident ca aceasta este perspectiva unui artist multimedia pe alocuri interesat de personajul Hitchcock. Este clar ca “Double Take” se propune ca un soi de pliu pe care il face istoria, apropiind astfel timp de doua ore un trambitator deceniu 50 al secolului XX si un melancolic prim deceniu din secolul XXI. Hitchcock dizertand despre agonia cinema-ului datorata injunghierii pe la spate operate de televiziune este marele MacGuffin in toata afacerea asta. Nu-i deci de mirare ca pasarile sale convietuiesc alaturi de rachete, sonde spatiale, sateliti, Laika si Gagarin. Stranietatea peliculei, observa pe buna dreptate cronicarul, vine din avalansa imaginilor in acelasi timp atat de straine si de familiare spectatorului si care sunt montate nu atat in scop informativ cat pentru a oferi un fel de simt al istoriei. Cultural vorbind, istoria este in acest experiment produsul distantei intre doua lumi care se reflecta una in alta asa cum Ron Burrage trebuie sa se simta in pielea sa de sosie a lui Hitchcock.

Intr-un foarte interesant interviu consemnat de Cinema Scope, Grimonprez isi detaliaza pasiunea pentru cultura catrastofelor; se compara astfel “The Wizard of Oz” (pus in relatie cu psihologia relatiei dintre mass media si terrorism in documentarul de debut “Dial H-I-S-T-O-R-Y” din 2003”) cu “The Birds” (pus in relatie cu psihologia legaturii fuzionale dintre politica anilor 50/60 si cultura “de masa” de la teve in “Double Take” din 2009).Ambele filme sunt folosite ca prolog pentru cele doua eseuri pe tema “captivitatea culturii occidentale in subsolul mass media” . In “Double Take” aceasta din urma este legata de scurta disertatie pe tema “MacGuffin or not MacGuffin” in ceea ce priveste crima perfecta in duo cu “teama ca marfa de vanzare” in discursul televizat publicitar  si politic (reclama la cafeaua instant Folger’s/ The Kitchen Debate).

Spectatorul care nu a adormit in sala la aceasta proiectie va gasi aici si aici doua minicronici stimulante, iar aici un interviu cu artistul.