BJFF – “Shtikat Haarchion / A film unfinished” de Yael Hersonski

Même reconnue comme fanfaronnade et mensonge, la propagande n’en agit pas moins, pourvu qu’on ait le front de la propager sans état d’âme.

Victor Klemperer, LIT, la langue du III^e Reich

Cele mai sinistre povesti cu fantome nu ies din imaginatia scriitorilor, ci din culisele realitatii asa cum este ea consemnata adesea de istorie. Ceea ce ar trebui sa socheze este faptul ca gradina istoriei se lasa excavata cu dificultate, iar a vorbi despre adevarul istoric cu majuscula este de cele mai multe ori o activitate ce tine de domeniul interpretarii. Imi aduc aminte de unul dintre martorii lui Yves Teuland care povesteste despre refuzul intregii lumi (inclusiv a deportatilor si familiilor lor) de a accepta oroarea Holocaustului, cei care se incapatanau sa marturiseasca fiind inchisi in spitale psihiatrice.

Wikipedia

Cam asa sta treaba si cu “A Film Unfinished”, povestea cu final neasteptat al unei pelicule de propaganda din anii 40. A fost deci odata un film comandat de nazisti care a scapat teafar de distrugere, conservat fiind in arhivele Germaniei de Est. Cele cateva role de pelicula adapostesc secvente cotidiene filmate in ghetoul din Varsovia: strazile gem de lume, de cersetori scheletici si dame mai bine imbracate, de copii cu ochii stinsi de foame si de banchete animate in restaurante elegante, de locuinte comune, de apartamente elegante, de macelarii si bai publice, de fete anonime, siluete strambe sau fine pozand jenate unele alaturi de celelalte, diformitati staruitor fixate de aparatul de filmat. Ciudata putere are acesta din urma, de vreme ce ani de-a randuri aceste imagini au fost luate de bune ca reale descrieri  ale ghetoului. ”A Film Unfinished” povesteste descoperirea acum vreo 10 ani si mai bine a 30 de minute suplimentare de pelicula care dovedesc fara tagada caracterul contrafacut al filmarilor si orchestreaza amploarea manipularii.

Spectatorul sa fie linistit, nu este un al n-ulea film despre Shoah. Subiectul cumva adiacent genocidului si camerelor de gazare este o meditatie inteligenta pe tema compunerii manipularii cu ajutorul aparatului de filmat. Nu ca propaganda ar fi venit cu ceva nou, dar rareori mecanismul demontarii si remontarii sale merge atat de departe. “A Film Unfinished” este un studiu de caz pe tema naivitatii istoriografiei de a crede cu ochii inchisi in proba de necontestat a imaginii de arhiva. Realitatea are pentru Yael Hersonski trei trepte: fata dubla si contradictorie a filmului plus dublul sau in negativ alcatuit din imaginile care ii dovedesc caracterul contrafacut (dublele respinse la montaj, scenele prost filmate in care aparatul surprinde soldatii nazisti organizand “mizanscena” cu minutie). Ca masura de precautie, regizoarea adauga amintirea martorilor oculari, fosti locuitori ai ghetoului polonez. Ce face adevarul mai adevarat, imaginea sau cuvantul? Care demers este mai manipulator: patosul confesiunii verbale sau pretinsa obiectivitate a imaginii de arhiva?

BJFF

Daca trucata poveste cotidiana a vietii de ghetou era menita sa disculpe masinaria nazista  si sa transforme izolarea comunitatii israelite intr-o “masura de igiena” in ochii tuturor, te poti intreba de ce-o mai fi fost facut filmul cu cateva luni inainte ca ghetoul sa fie inchis si cvasitotalitatea locuitorilor sai exterminata la Treblinka. Ghetoul ca modus vivendi pentru comunitatea israelita era deja un proiect abandonat.

BJFF

Intentia cineastei Yael Hersonski nu vizeaza numai inventarierea si descriptia metodelor naziste de a contraface realitatea, repovestind-o dupa alte ecuatii cauza efect (“oamenii mor pe strada pentru ca portiile oferite locuitorilor ghetoului sunt sub limita de subzistenta” devine “unii oameni mor pe strada de foame pentru ca altii,confrati de-ai lor sunt lacomi si egoisti.”) Autoarea este obsedata de chestiunea moralei: erau oare cameramanul german si confratii sai constienti de abisul abjectiei umane la care asistau vrand nevrand? Secventa care-l surprinde pe unul dintre membrii echipei de filmare razand in timp ce filmeaza ca souvenir o groapa cu cadavre spune ca da. Este negarea si actul sau politic corespondent negationismul o reactie psihologica de aparare sau gest pe deplin asumat? Ciudat este ca aceasta meditatie morala este construita tot pe principiul punerii in scena.

BJFF

Mizanscena il directioneaza pe “A Film Unfinished” catre categoria proiectelor aproape-documentare datorita celor trei directii principale pe care se dezvolta. Notite (reale) ale cameramanului Willy Wist (mort in 1999 deja) sunt suprapuse peste secvente fictionalizate  ale unui proces (de constiinta?) in care “personajul” Wist interpretat de un actor profesionist marturiseste circumstantele facerii lui “Das Ghetto”. In paralel, din rapoartele lui Heinz Auerswald, responsabilul sef al ghetoului varsovian, sunt citate fragmentele in care se consemneaza organizarea “cadrelor de lucru” (lucruri practice precum rechizitionarea casei cutarui membru al comunitatii unde se puteau turna scene galante, folosirea baii rituale care era oricum dezafectata, organizarea unei haite de politisti care sa faca lumea sa alerge pe strada cand se filma). In al treilea rand, jurnalele secrete ale prizonierilor din ghetou marturisesc cinismul proiectului si brutalitatea cu care se desfasoara el, certitudinea unui sfarsit apropiat. Uneori, din off, vocea naratoarei (a naratoarei? as, este vocea de catifea a muzicienei Rona Kenan) vine sa regularizeze aceasta corala.

BJFF

Mi-a placut aceasta neincetata oglindire a filmului in diferitele filtre ale fictiunii, am gasit nimerita ideea de “rejucare” a realitatii si de combinare a ei cu prim planurile pe fetele celor veniti sa depuna marturie intr-un talmes balmes lingvistic (idis, poloneza, ebraica, germana) care intareste si mai mult senzatia ca adevarul reiese cumva din superpozitia acestor subiectivitati, fictiuni, manipulari. Adevarul propus de Yael Hersonski seamana tare mult cu demersul ei cinematografic, in care maria sa montajul este maestrul papusar.

Propun spectatorului realmente interesat de procentul de fictiune si realitate din istoria recenta a marturisirii istorice mult mai interesantul articol al lui David Phelps.