Uimita am fost cand in programul de cinema de weekend am descoperit printre animatiile infantilizante, comediile goale si filmele de actiune deprimante un intrus. Este vorba de ultimul film semnat de cineastul chilian Matías Bize, “La vida de los peces”. Nu este prima oara cand programul de multiplex propune ceva surprinzator, ca dovada “Tomboy” de Céline Sciamma, “8 fois debout” de Xabi Molia si “Panique au village” de Stéphane Aubier si Vincent Patar. M-am grabit deci sa-l vad inainte ca singurul exemplar de film chilian distribuit in multiplex sa nu fie eliminat de mult mai banoasele povesti cu pinguini dansatori si veverite calatoare.
In mintea mea, “La vida” se asociaza cu alte istorii low si very low budget (“Navidad” si “La sagrada familia” de Sebastián Campos, “En la cama” de acelasi Matías Bize, “Gatos viejos” si “La vida me mata” de Sebastián Silva & Pedro Peirano, “Ilusiones opticas” de Cristián Jiménez, “Turistas” de Alicia Scherson ori “Tony Manero” si “La frontera” de Pablo Larrain) stampilate ca fiind cu toate made in Chile, opere ale unui grup de tineri care se prezinta succesiv si alternativ ca cineasti, actori, scenaristi, producatori unii in filmele celorlalti. Parcurgi acest univers cu neincetatul sentiment de déjà vu (folosirea camerei de umar, explorarea planului secventa, scenariul minimalist cu putine personaje, evitarea pe cat posibil a cliseelor narative, influentele teatrale insfacate de ici-colo, subiectele “mici” care exploreaza detalii particulare din universul relatiilor umane de tot felul). Ma feresc sa vorbesc despre un nou val, o noua scoala, o noua tendinta, cert este insa ca lumea cinema-ului chilian de acum merita pe deplin sa fie explorata.
