Se pare ca
scurtmetrajele din ultimul calup vazut de mine, cel de sambata seara adica, au
fost cele mai “cu mot”. Zic asta pentru ca nu putine dintre ele au fost
nominalizate in palmares. In faza in care se gaseste noul nostru festival,
“palmares” este un cuvant cam umflat, hai sa-i zicem atunci dialog intre
recomandarile celor mai interesante festivaluri considerate experimentale (din
acest punct de vedere eu una voi vota mereu cu Rotterdam).
“Wunderkammer” (2009), creatia lui Andrea Pallaoro este o pura mostra de ceea ce as putea numi cinema
gotic, amestec de realism crunt cu inflorituri imagistice splendide. E ca si
cand autorul ar fi vrut sa faca game in jurul ideii de codependenta afectiva,
sa brodeze elegii si nelinisti pe tema relatiei dintre mama si fiu. Ce a
rezultat? O lume aparte, exclusiv interioara (nu-mi amintesc sa fi vazut
ferestre in acest film), putin claustrofobica pentru ca spatiul este plin pana
la refuz de mobile de tot soiul, pasari vii si impaiate, colivii si tot felul
de obiecte pe jumatate inecate in umbra. Camera doreste un spatiu ingust si
plin, asa incat filmeaza de exemplu bucataria si baia din niste unghiuri
imposibile. Aici
se vorbeste despre “interioritate exclusiva” (un fel de paradox face ca
imobilitatea neviului sa emfatizeze conditia viului). Imaginea mi-a luat
glasul, primplanurile fiului aduc cu pictura olandeza. La fel, interioarele probabil
voit picturale, naturi moarte, claustrale in care intr-adevar viata straluceste
intr-un fel de halo absent.