De m-as putea clona...

Blogul acesta a prins iz de parasit de cand n-am mai trecut pe aici. N-am putut tine pasul cu echipa PR a Animest la cate comunicate de presa au fost lansate in ultima luna intru buna mediatizare a acestui festival. Am lasat balta proiectiile de cinema din aceasta perioada, caci am instituit stare de urgenta pentru salva de traduceri care trebuiau facute.

Vestea cea buna este ca ieri seara Anim’est a inceput. Cu aplauze, mici discursuri si promisiunea unei a 5-a editii, cea mai mare si mai bogata dintre toate, cu peste 470 de scurt metraje de vazut si peste 30 de lung metraje de asemenea de vazut si daca se poate de recenzat.

Vestea cea rea este ca ma simt obligata in cele ce urmeaza sa dau seama de celalte patru festivaluri mai mari sau mai mici care au avut excelenta idee de a se programa in paralel cu Animest-ul. De unde si dorinta mea apriga de a ma clona pentru a vedea tot ce este de vazut in aceasta (mult) prea incarcata perioada de proiectii.

Tintuit in pat

Flixster

Planuisem un articol ceva mai mare despre subgenul acesta de fictiuni medicale ale caror personaje principale sint condamnate la imobilitate fizica. In acest caz scenariul nu are incotro si evolueaza de la constientizarea starii de fapt care este una limita, la evolutia personajului catre un soi de stare de gratie in care umanitatea descarnata invinge boala, sindromul, mutilarea pe cai nebanuite. Totul este frumos si mai ales impresionant, numai ca din perspectiva cinema-ului, caile sint cam batute. Cum potentialul de box office pentru un asemenea subiect este foarte mare, regulat apar astfel de titluri care sint apreciate de public in special si unele de catre critici. Este poate aura de “caz extrem” care le face sa para foarte impresionante sau, stiu si eu, gustul voyeurist pentru cazurile senzationale ?