 |
| Wikipedia |
Iau de bune spusele regizorului insusi, Gaspar Noé, care considera
ca ultimul sau film “Enter the
Void” duce cu sine obsesiile de la 20 de ani ale cineastului. Scenaristic
vorbind, ar fi deci vorba mai degraba un film “pentru tineri decat pentru
oamenii mari, in comparatie cu celelalte filme” ale sale. Exact aceeasi senzatie
am avut-o si eu, ca am de-a face cu o enervanta fanfaronada care ascunde un
proiect incredibil de serios la capitolul realizare tehnica.
“Enter the Void” marcheaza cumva o schimbare de tonalitate
si de subiect in filmografia lui Noé. “Irréversible” recapitula
scenariul razbunarii unui viol deosebit de crud deja folosit in “Carne” si refolosea tonalitatea
extrema din “Seul contre tous”,
dar privea cumva altfel materia filmului.
Cineva remarca pe buna dreptate ca natura histrionica a cineastului pare a fi
in prezent interesata de un tip relativ diferit de film in care experienta
vizuala ocupa din ce in ce mai mult loc, iar liniile de dialog se fac din ce in
ce mai rare. Asta chiar daca sunt
folosite aceleasi smecherii aparent adolescentine: o coloana sonora agresiva,
un decupaj bruscat, impromptu-uri cu ecrane palpainde si unde hertziene reglate
la secvente menite sa induca panica, greata, un inceput care se deruleaza cu o
rapiditate datatoare de vertij, smecherii de joc video precum omniprezenta
camera subiectiva.
