Jurnal de TIFF - ziua 1

Mi-aduc aminte ca la un TIFF precedent, unul dintre organizatori a fost intrebat ce anume ii place la acest festival si el a raspuns ca primele doua-trei zile de inceput cand totul este un haos, lucrurile inca nu merg cum trebuie si lumea inca nu s-a obisnuit cu ideea evenimentului. Exact acelasi lucru m-a facut sa vin in Cluj inca din prima zi de TIFF.

Dimineata, cand incep sa ruleze filmele cu cateva ore bune inainte de deschiderea “oficiala”, aia la care multa lume vine pentru ca are invitatie si de ce sa nu profite. Asadar nervi de bun venit cu proiectii intarziate de testele tehnice, proiectoare rebele si sunet infundat. Nervi la acreditare, nervi la bilete, nervi la detectarea hotspot-urilor, nervi si mai mari la filmele lasate in paragina pentru ca nu poti fi peste tot in acelasi timp. Apoi cateva filme, vazute insa confortabil in sali apoape goale si racoroase cu public civilizat (am pierdut pariul facut cu mine, la filmul lui Bruno Dumont n-a plecat nimeni din sala).

Lumea vazuta prin lentile melancolice

Mai e ceva, sunt superstitioasa si cumva primul film vazut anunta “atmosfera” de dupa a editiei, de aceea de cele mai multe ori aleg cu ochii inchisi si fara sa ma uit pe cronici, un titlu necunoscut. Anul acesta am inceput cu “Ilusiones opticas / Iluzii optice” de Cristian Jimenez pentru ca

a) face parte din focusul Chile,

b) era primul film al zilei in afara de “Eep / Cip cirip” (ei da, exista si proiectii pentru copii) si

c) regizorul, scenarista si DOP mi-erau necunoscuti.

Varietati ale monstruosului - The Host (Gwoemul) / Monstrul de Bong Joon-ho

Flixster

Despre filmele cu monstri s-a scris si ras-scris. Monstri de tot felul, de la insecte devenite ostile la dinozauri invadatori ai marilor metropole, ba chiar la prezente extraterestre de tot soiul care ameninta cu extinctia speciei umane. Peliculele cu pricina pedaleaza pe ideea catastrofei pe care o aduce un astfel de monstru si pe nefirescul, grotescul si oroarea pe care acesta le induce publicului. Si pentru a avea parte de efectul horror sau macar thriller e nevoie de entitati foarte convingatoare in interactiunea lor cu oamenii, monstrul trebuie sa fie crud, etern hamesit, siret, sa posede o inteligenta malefica in stare sa produca o oarecare tensiune intre el si victimele sale. Monstrul apare din neant pentru a dispare tot acolo la sfirsitul fimului, dar existenta lui trebuie sa aiba o explicatie, care de obicei vine din criptozoologie combinata cu varii aspecte stiintifice (insula complet izolata de lume care permite dinozaurilor din Jurassic Park sau lui King Kong sa existe inca) si sociale (bombardamentele atomice de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial care prilejuiesc inventarea Gojirei de exemplu). Monstrul are slabiciuni, dar si super puteri. Tehnic vorbind, in zilele noastre nu mai este o problema sa creezi efectiv un monstru, efectele speciale, tehnicile CGI sint la indemina, slabiciunea poate veni doar din coerenta narativa a povestii care pune la lucru imaginarul publicului, altfel monstrul, cit o fi el de infricosator, nu va tine. Poate asta face diferente intre Jurassic Park de exemplu si Jaws (Falci).

Poate asta face ca “Gwoemul” (The Host) sa fie un film mai aparte si foarte contrariant, in care contextul monstruos este mult mai difuz si mai insidios decit simpla utilizare a entitatii ca atare.