"
Nimic personal" (2007) a fost o surpriza
placuta pentru ultima mea zi de festival, o poveste ciudat de atona si de rece
care evita extravagantele, ceea ce nu o face mai putin interesanta.
Inchipuiti-va un "
Rear Window" mai cinic, in
care un mare solitar ca Zimin, politai de felul sau, lucreaza pentru un
"client" necunoscut care il plateste bine pentru a supraveghea
diverse persoane in scop necunoscut. Zimin este tehnicianul perfect care nu are
curiozitati in ceea ce priveste "subiectii" sai; prin fata ochiului
sau detasat se perinda scene de sex sau de isterie, certuri intre amanti si
momente de disperare solitare. Aparatul sau de fotografiat mitraliaza fete
necunoscute, dispozitivele audio si video inregistreaza intimitatile unor necunoscute. Cind, prin intermediul
acestora, Zimin intra in viata Irinei (o farmacista putin dezechilibrata care
primeste regulat sfaturi ca la carte de la mama sa mult mai dezechilibrata
dealtfel), se intimpla ceva care seamana cu o fisura in viata de zi cu zi a
barbatului. Acesta o constientizeaza numai atunci cind seful sau incepe sa ii
povesteasca, nu se stie bine de ce, ca el urmeaza sa divorteze pentru ca isi
detesta nevasta. Probabil ca in capul lui Zimin are loc o revelatie de acelasi
gen, zic probabil pentru ca nici un muschi nu se clinteste pe fata acestui
"detectiv la stat", posibil fost KGBist, dar ii simtim mai tirziu
ostilitatea in privirile pe care i le arunca sotiei.
