Jurnal de TIFF - ziua 5 (2)

Dupa lectia de istorie de cinema, am sprintat in partea cealalta a orasului ca sa vad multlaudatul “Der Räuber / Spargatorul” de Benjamin Heisenberg.

De la Berlinala incoace, multa lume a vazut trailerul, a descarcat poate filmul si s-a lamurit cum este cu povestea lui Johann Rettenberger, un tip obsedat in egala masura de atletism si de jefuirea bancilor. Nu cred ca e important fapul ca filmul lui Heisenberg adapteaza un roman care la randul sau romanteaza un fapt divers. Ce mi-a placut mie in acest film este linia de mijloc pe care o adopta scenariul: filmul este in egala masura politist (Rettenberg este eliberat conditionat, se reapuca de hold up-uri, este prins, evadeaza, este urmarit etc), portret psihologic al unui om aflat intr-o fuga perpetua (din dorinta lui? Pentru ca nu se poate opri din alergat?), ba exista si protuberante noir (lipsa de masura a eroului, femeia “fatala”, sfarsitul absurd prin care lovitura de gratie vine din partea unui mosulica aparent inofensiv). “Der Räuber” este putin din toate acestea, dar ramane pana la final indecis, amestecand genurile atunci cand ii convine poate mult mai convingator decat “Revanche”.

Bashing (Hartuirea) de Masahiro Kobayashi

Sursa: Wikipedia

 “Yuko c’est moi” pare sa spuna Masahiro Kobayashi in ultimul sau film “Bashing” (2005). Ambianta gri, nori grosi de ploaie si marea, da, marea dar vazuta printre stabilopozi de beton, peisaj plat batut de vint, sosele pustii, oameni putini, si aceia ascunsi in spatele vitrinelor sau ferestrelor. Este un peisaj-sentiment foarte recurent in filmele sale. Kobayashi este un marginal in industria cinematografia japoneza, lumea nu-l prea inghite, nu se stie bine de ce. Poate datorita simpatiei lui cam obsesive pentru la Nouvelle Vague, poate pentru faptul ca, in tinerete, Kobayashi a parasit Japonia in favoarea Frantei unde dorea sa lucreze cu Truffaut, poate pentru faptul ca in 1981, el s-a intors acasa fara macar sa-l fi intilnit pe maestru. Mai mult, dupa o perioada neagra, de ostracizare, Kobayashi a inceput sa faca din nou filme care au placut selectionerilor de la Cannes si de la alte festivaluri, dar nu si publicului larg. Intr-o tara in care cinematografia inseamna industrie, chestia asta nu e privita cu ochi buni. Aceasta ar fi partea de “victima” din biografia lui Kobayashi. Numai ca, precum Yuko, el are si un fel de dark side: Kobayashi este cunoscut ca foarte prolific scenarist de filme erotice colaborind activ cu nume ca Toshiki Sato si Toshiyo Ueno, ca regizor de filme de serie B cu yakuza, de filme politiste de actiune foarte comerciale si de filme erotice. In calitate de regizor, el prefera sa vorbeasca mai degraba de filmele sale “corecte” care dealtfel au facut turul festivalurilor: Closing Time (1997), Bootleg Film (1998), Film Noir (2002), The Man Walking on Snow (2001), The Hairdresser (2003).