Proiectul “Cinema in parc “continua

Se pare ca proiectiile în aer liber din parcul Bazilescu de acum cateva saptamani au avut succes, pentru ca acum a venit randul parcului Crangasi se ofere bucurestenilor din Sectorul 6 si nu numai un program de filme de vara. Asadar, in perioada 16 - 22 august actiunea “Cinema in parc continua”.

Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural European şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) demareaza o noua actiune in campania de atragere a publicului larg spre cinema, oferindu-i productii de succes, apreciate de critica de specialitate sau recompensate in cadrul festivalurilor internationale de film.

Operatiunea Kino - oprire de 2 zile la Timisoara ( 13-15 august )

Intrebare : Ce este Caravana TIFF si ce vrea ea ?

Raspuns: Caravana filmelor TIFF este este un proiect care isi propune sa continue campania de atragere a publicului roman catre cinema folosind in special material cinematografic european. Organizată în perioada 24 iulie – 1 sept 2010 în colaborare cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo şi Istanbul opratiunea itineranta se bucura de co-finantarea Media International.

Caravana TIFF ajunge in sfarsit la Timisoara in weekendul 13-15 august.

Jurnal de TIFF - ziua 7 (1)

Primul film din ziua a saptea a fost in parte inclus in program datorita AperiTIFF-ului, in care “Rien de personnel / Deloc personal” de Mathias Gokalp era recomandat calduros de catre Cristi Marculescu. A avut dreptate, filmul este demn de vazut, scenariul demn de studiat si de discutat in seminar sau workshop. In treacat, sa notez ca “Rien de personnel”, soi de Rashomon corporatist cu ecouri resnais-iene la capitolul exploatarea sunetului si in ceea ce priveste teatralitea asumata, ba chiar dorita dupa cum insusi realizatorul o afirma intr-un interesant interviu, este primul lungmetraj semnat de Mathias Gokalp. Nu stiam nimic despre acest cineast, francez de felul lui dar format la scoala belgiana de cinema, cea indelung dedulcita la realismul cu accente sociale. “Rien de personnel” a deschis balul la “Semaine de la critique” in 2009 la Cannes.

Pentru bucuresteni - cinema in parc

Iata ultimele stiri despre proiectiile open-air organizate de catre TIFF, alaturi de cele de la "Uranus 144":

În perioada 17 – 31 iulie 2010, în parcul Bazilescu din sectorul 1 al capitalei, cinefilii bucureşteni se vor putea bucura de o serie de proiecţii open air de senzaţie, în cadrul evenimentului CINEMA ÎN PARC.

Jurnal de TIFF - ziua 6 (2)

Seara tarziu mi-am programat sa ajung la “Ssang-hwa-jeom/A Frozen Flower / Floarea de gheata” din doua motive: pentru ca era vorba de un film coreean si pentru ca era vorba de un film coreean de epoca. Un wuxia coreean in tenta queer invartindu-se in jurul unui nucleu epic destul de abordat de la Shakespeare incoace: vasal al regatului Yuan, regele din Goryeo se insoara din obligatii politice cu o printesa chineza, dar il iubeste pe  preafrumosul si preafidelul sef al garzii sale personale. Cand succesiunea la tron trebuie de urgenta asigurata printr-un mostenitor, regele are o idee nu tocmai fericita.

Jurnal de TIFF - ziua 6 (1)

Am plecat dis-de-dimineata sa vad “Kars Öyküleri/Tales from Kars”, un film omnibus rezultat al unei experiente sustinute de IFFR (Festivalul international de la Rotterdam) prin platforma Bright Future care sprijina tinerele si posibilele talente cinematografice. Cele 5 scurtmetraje adunate sub acest titlu comun sunt urmarea unui workshop si a unui concurs de scurtmetraje desfasurate in regiunea Kars (cautati locul acesta pe harta undeva la granita intre Turcia si Armenia), produse fiind de Ankara Cinema Association.

Curiosii care iau ca punct de plecare pentru scotocelile lor IMDB nu-l vor gasi acolo decat pe Özcan Alper (cineva trebuie sa fi vazut primul sau lungmetraj “Sonbahar/Autumn” selectionat la Festivalul filmului european de anul acesta), care aici participa cu scurtmetrajul “Moto Guzzi”. Ceilalti patru foarte tineri cineasti sunt cu adevarat incepatori: Emre Akay (“Küçük Bir Hakikat/ A tiny Reality”), Ülkü Oktay (“Zilo”), Ahu Öztürk (“Açık Yara/Open Wound”), Zehra Derya Koç (“Kül/Ash”). Ceea ce este ciudat: un anume aer comun celor 5 scurtmetraje (subiecte care privilegiaza traditia/familia/viata la sat/dezradacinarea) filmate superb. Senzatia de omogenitate este sustinuta de animatia care incheaga cele 5 scurtmetraje si le da asa un aer de “a fost odata” care le face mai interesante.

Jurnal de TIFF - ziua 5 (2)

Dupa lectia de istorie de cinema, am sprintat in partea cealalta a orasului ca sa vad multlaudatul “Der Räuber / Spargatorul” de Benjamin Heisenberg.

De la Berlinala incoace, multa lume a vazut trailerul, a descarcat poate filmul si s-a lamurit cum este cu povestea lui Johann Rettenberger, un tip obsedat in egala masura de atletism si de jefuirea bancilor. Nu cred ca e important fapul ca filmul lui Heisenberg adapteaza un roman care la randul sau romanteaza un fapt divers. Ce mi-a placut mie in acest film este linia de mijloc pe care o adopta scenariul: filmul este in egala masura politist (Rettenberg este eliberat conditionat, se reapuca de hold up-uri, este prins, evadeaza, este urmarit etc), portret psihologic al unui om aflat intr-o fuga perpetua (din dorinta lui? Pentru ca nu se poate opri din alergat?), ba exista si protuberante noir (lipsa de masura a eroului, femeia “fatala”, sfarsitul absurd prin care lovitura de gratie vine din partea unui mosulica aparent inofensiv). “Der Räuber” este putin din toate acestea, dar ramane pana la final indecis, amestecand genurile atunci cand ii convine poate mult mai convingator decat “Revanche”.

Jurnal de TIFF - epilog bucurestean

“Gordos” -In lumea lui Daniel Sánchez Arévalo toata lumea este grasa si rezoneaza in grup

Iata un film care nu a figurat pe lista mea de prioritati de TIFF si nici macar pe listuta de recomandari de dupa TIFF, pe care insa am ajuns sa il vad gratie tepei de sambata care a facut ca “Kûki Nungyô / Air Doll“ sa se evapore fara preaviz, iar peste sala de la MTR sa domneasca suveran numai “Gordos” in regia lui Daniel Sánchez Arévalo. Care dealtfel a domnit si peste gustul publicului care s-a inhamat la filmele din competitie.

Jurnal de TIFF - ziua 5

Ziua a inceput cu o renuntare. Cu parere de rau am lasat balta proiectia de la ora 10  de la Victoria unde trebuia sa vad “De laatste dagen van Emma Blank/ Ultimele zile din viata Emmei Blank” de Alex van Warmerdam.

Hiroshima s-a mutat in Uruguay si locuieste la Montevideo

“Hiroshima” de Pablo Stoll este una dintre speciile acelea unice de filme pentru care merita sa-ti faci vacanta la un festival de cinema, in special pentru ca asa ceva nu iese in sali, nu beneficiaza de publicitate sau de comentarii pe forumuri. In parte film de familie (pe genericul de final a defilat cred toata familia Stoll activand in propriile roluri, probabil restul echipei de filmare fiind alcatuita din prieteni, vreo doua-trei matusi asigurand cateringul) realizat cu mijloace minimale (Pablo Stoll asigura regia, montajul, scenariul), filmul face parte din acele mini slacker movies in care la propriu nu se intampla mare lucru. Tema ar fi “o zi din viata obisnuita a lui Juan Stoll, un tip cumsecade si din cand in cand muzician”. La acestea se adauga schepsisul: pelicula se doreste a fi un comic+ muzical+mut in culori, cu intertitluri inclusiv pentru onomatopee. Cartoanele (mai apropiate de bulele de dialog din comics decat de intertitlurile filmelor mute dealtfel) merg foarte bine cu aerul de improvizatie melancolica pe care o afiseaza filmul. Fondul muzical aproape omniprezent foarte atent selectionat este playlistul de pe walkmanul lui Juan, variatiile de mood ale acestuia se acorda perfect cu stilurile muzicale ale soundtrack-ului. Am senzatia ca muzica si aluziile filmice (intalnirea dintre Juan si tatal sau filmata in ralenti si duelul din western, secventa din fata spitalului reluata de trei ori) adancesc ceea ce ar fi putut fi un film de familie.

Un pic de TIFF la Bucuresti (9-17 iunie)

Aflu, bineinteles prea tarziu, ca s-a lansat deja picul acela de TIFF care, in mod traditional deja, ajunge si pe la Bucuresti imediat dupa festival. Puteti gasi programul aici. Mi se par ingrozitor de putine filme fata de cele 240 proiectate la Cluj, dar sa fac bine sa nu mai cartesc, filmele de festival sunt atat de rare in meniul saptamanal al unui iubitor de cinema bucurestean, incat merita sa ne organizam cel putin o deplasare la sala de la MTR.

Kuki ningyo/Air Doll (2009), ultimul film al lui Hirokazu Kore-Eda pe care el insusi l-a scris, regizat, montat si produs (nu l-am vazut la Cluj, dar fiind vorba de unul dintre cele doua filme japoneze de anul asta mi-ar parea rau sa il mai pierd inca o data). Povestea imi pare cunoscuta din scurtmetrajele de animatie de la Anim’est, regizorul insa ma intereseaza de la “Nobody Knows” incoace.

Jurnal de TIFF - ziua 9

Despre conflicte etno-religioase si nu numai

Focusul Israel ilustreaza cu brio acest ghem de conflicte care amesteca ura etnica cu extremismele religioase si intoleranta clanica. Imi plasez deci selectiile cinematografice in Orientul Mijlociu. Singurul alogen este filmul lui Todd Solondz, care se poate cumva incadra in tematica zilei daca ne concentram pe notiunea de familie ca univers doldora de clisee.

Pe “My Father, My Lord / Tatal meu, Stapanul meu” de David Volach il semnalasem acum cateva luni bune pe movieblog, filmul fiind anuntat intr-o editie a zilelor filmului israelian organizat la cinemateca de la Eforie. Am luat atunci plasa, filmul nu a mai fost proiectat si m-am trezit in fata unui alt film, mult mai modest. Cum rareori intru in sala de cinema fara sa ma interesez in prealabil despre filmul care va fi proiectat, cam stiam despre ce este vorba (o rescriere nemiloasa a povestii sacrificiului lui Abraham). Scenariul este foarte minimalist, familia, la fel, neasteptat de restransa; legaturile dintre personaje sunt cumva abstractizate, iar posturile lor adesea hieratice. Micile intamplari ale vietii de zi cu zi sunt tot atatea surse de reflectie pe seama Torei. Cartea sfanta este vazuta mai mult decat document fondator al umanitatii privilegiate a omului; dupa rabbi, oamenii au suflet doar in masura in care apartin poporului ales si doar pentru ca lor le-a randuit Dumnezeu porunci. Tora  ajunge astfel sa manipuleze viata prin rigoarea preceptelor, interdictiilor si exigentelor care incadreaza existenta oricarui mensch.

Jurnal de TIFF - Ziua 4 (3)

"Les secrets / Secrete ingropate" de Raja Amari

Cel de-al doilea lungmetraj al regizoarei tunisiene Raja Amari, aparut la 8 ani dupa debutul in 2002 cu “Satin rouge”, isi propune sa fie un soi de thriller feminin combinat cu o buna doza de drama psihologica. Sfarsitul trebuie sa aduca la suprafata intr-o maniera exploziva secretele ingropate ale unei familii traind la marginea societatii. Actiunea are loc undeva la tara, intr-o superba casa abandonata de nepotii fostilor proprietari in care trei femei ocupa pe sest fostele cartiere ale slujitorilor si traiesc de pe azi pe maine aproape in subteran. Situatia este voit alambicata de catre scenariul care nu doreste sa puna prea mare pret pe veridicitate sau explicatii de orice fel or fi ele, preferand misterul. Echilibrul fragil in care isi duc viata de pe azi pe maine Rhadia, foarte tanara Aicha si mama lor este rupt dintr-o data de aparitia lui Ali, nepotul fostilor proprietari care se instaleaza aici impreuna cu prietena sa Selma. Aceasta devine foarte repede obiectul adoratiei invazive a Aichei si tinta urii oarbe pe care i-o poarta Rhadia.

Jurnal de TIFF - Ziua 4 (2)

15

Duceam dorul scurtmetrajelor atat de putin prezente la TIFF (pacat, de exemplu, ca cele doua calupuri de scurtmetrajele “umbre” sunt proiectate o singura data), asa ca mi-am inceput ziua cu “15” prima compozitie omnibus de scurtmetraje bulgaresti facuta sa jaloneze 15 ani (1995-2009) din viata cinematografiei bulgare.

Chiar daca unele din scurtmetrajele alese mi s-au parut mai putin interesante, ce conteaza este impresia de ansamblu care incearca sa coreleze istoria sociala

Jurnal de TIFF - ziua 3

Tema zilei 3 imi pare sa fi fost “terapia ca mod de a suporta viata”, iarasi am facut ce am facut si din cele 40 de proiectii posibile in cele 13 locatii programate pentru ieri am ales 4 filme cumva inrudite.

Huacho

“Huacho”, singura exceptie din program. Filmul lui Alejandro Fernández Almendras face parte din focusul pe cinema-ul chilian si abordeaza intr-un stil personal o tema draga cinematografului de buget restrans: saracia si viata la tara in ziua de azi cand mizeria nu exclude telefonul mobil, mall-ul si calculatorul. Dupa cum spune cronicarul, “huacho” (“abandonat”, “bastard”) este cumva cotidianul vazut ca echilibristica complicata, calculata cu parcimonie pana la ultimul peso: factura de curent este platita dupa decablarea de la alimentarea cu curent, hainele noi sunt purtate o zi-doua fara sa li se scoata etichetele pentru a putea fi schimbate (tot e bun la ceva sistemul de returnare a produselor de care cumparatorul nu este multumit), cu patroana se poate discuta despre un posibil avans (chiar daca refuzul este cu zambetul pe buze). Abordarea aproape documentara este dublata de o structura in patru parti care urmareste pe fiecare din cei patru membri ai unei familii in rutina cotidiana pe decursul unei aceleiasi zile. ”Rashomon” nu-i departe, numai ca cele patru povesti sunt simple si cumva calchiate una pe alta, nu exista mister de dezlegat, iar cele patru personaje, de la bunic pana la nepot au totul in comun, in special raportarea fata de bani si recursul sistematic la minciuna. Aceasta se dovedeste cea mai eficace in complicatul proces de pastrare a stimei de sine pe linia de plutire.

Jurnal de TIFF - ziua 3 - Here

Here: “-Why are you here? - Because I’m not there”

Ciudate mai sunt salile de cinema in miez de noapte, ultimele proiectii rivalizeaza cu cele programate la 10 dimineata: sali aproape goale, murdare, fara cozi la bilete si inghesuiala la intrare, lume obosita fara chef de chicoteli si discutii la telefon sotto voce. Momentele de neimbulzeala sunt putine la TIFF, fac tot ce pot ca sa ma bucur de ele, asa am aterizat la “Here”, a doua revelatie a zilei 3 dupa pantofiorii de un rosu turbat de la Echinox.

“Here” este un produs inteligent care jongleaza cu rafinate teorii de

Jurnal de TIFF - Ziua 4 (1)

Poantele zilei rasfoind AperiTIFF

Barometrul votului publicului este sursa de cutremur (pentru mine) si de incantare (pentru cei care considera ca selectia filmelor de festival trebuie sa tina cont de “vocea maselor”): dupa primele trei zile de festival, locul intai cu coronita il ocupa “Metropolis” iar pe locul trei se situeaza cu onor “Eep/Cip-cirip”, cu un pas inaintea lui “Vincere” de exemplu sau a lui “The Good Heart”. Sa inteleg ca filmele pentru copii sunt mult mai pe gustul publicului larg si adult decat melodramele cele mai accesibile?

Printre must see se scrie azi cu drag si spor despre “cel mai solicitant, agasant, intransigent, explicit film de la TIFF” aka “Apan/The Ape” de Jesper Ganslandt. Toate bune si frumoase, numai ca proiectia filmului, am aflat ieri deja cand cautam bilete pentru proiectie, a fost anulata.

Jurnal de TIFF - ziua 2

Sa-i zic ziua “maestru vs invatacel”? Nu stiu cum s-au potrivit filmele de fictiune alese, cam toate s-au invartit in jurul acestei tematici. Carare batuta, cu multe manierisme la activ.

Chiquitas con bananas

M-am incapatanat sa merg mai departe cu experientele dupa feeling si asa am ajuns dis-de-dimineata la “Bananas!” in regia lui Fredrik Gertten, un documentar suedez despre metodele salbatic corporatiste de exploatare a muncitorilor de pe plantatiile de banane din Nicaragua (remember Chiquita?) Am o slabiciune pentru documentar in general, de data asta am dat gres, Chiquita nu a fost deloc deloc bonita. Un comentator se intreaba pe buna dreptate daca rolul documentarului este sa spuna adevarul sau sa observe realitatea si s-o raporteze apoi? “Bananas!” s-a apropiat mai degraba de filmele acelea americane de la teve inspirate de meciul raul corporatist vs binele sindicalist.

Jurnal de TIFF - ziua 1

Mi-aduc aminte ca la un TIFF precedent, unul dintre organizatori a fost intrebat ce anume ii place la acest festival si el a raspuns ca primele doua-trei zile de inceput cand totul este un haos, lucrurile inca nu merg cum trebuie si lumea inca nu s-a obisnuit cu ideea evenimentului. Exact acelasi lucru m-a facut sa vin in Cluj inca din prima zi de TIFF.

Dimineata, cand incep sa ruleze filmele cu cateva ore bune inainte de deschiderea “oficiala”, aia la care multa lume vine pentru ca are invitatie si de ce sa nu profite. Asadar nervi de bun venit cu proiectii intarziate de testele tehnice, proiectoare rebele si sunet infundat. Nervi la acreditare, nervi la bilete, nervi la detectarea hotspot-urilor, nervi si mai mari la filmele lasate in paragina pentru ca nu poti fi peste tot in acelasi timp. Apoi cateva filme, vazute insa confortabil in sali apoape goale si racoroase cu public civilizat (am pierdut pariul facut cu mine, la filmul lui Bruno Dumont n-a plecat nimeni din sala).

Lumea vazuta prin lentile melancolice

Mai e ceva, sunt superstitioasa si cumva primul film vazut anunta “atmosfera” de dupa a editiei, de aceea de cele mai multe ori aleg cu ochii inchisi si fara sa ma uit pe cronici, un titlu necunoscut. Anul acesta am inceput cu “Ilusiones opticas / Iluzii optice” de Cristian Jimenez pentru ca

a) face parte din focusul Chile,

b) era primul film al zilei in afara de “Eep / Cip cirip” (ei da, exista si proiectii pentru copii) si

c) regizorul, scenarista si DOP mi-erau necunoscuti.