Se afișează postările cu eticheta sun xun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sun xun. Afișați toate postările

vineri, 12 august 2011

De citit pentru lungul weekend care ne asteapta

MUBI

Nu-i mare lucru de vazut la cinema - exceptie facand “Tournée” al lui Mathieu Amalric si probabil “Mr Nobody” in regia lui Jaco van Dormael. Ramane doar scris-cititul, cu care altii cel putin stau mult mai bine. Iau ca exemplu agenda varatica a lui David Hudson de pe MUBI care propune o multime de lucruri interesante. Sufletelor tari le sunt dedicate line-up-uri cu filmele aliniate la start pentru Toronto si Venetia, cele doua imense festivaluri ale inceputului de toamna. Eu una nu rezist la asa ceva, am facut deunazi greseala sa consult fugitiv retrospectiva Vincente Minelli si programul special Jean-Marie Straub de la festivalul de la Locarno si m-am arssss.

marți, 12 octombrie 2010

Anim'est 2010: Competitie scurt metraj - calupul 1


Regulament pentru uzul spectatorilor care intra la calupurile de competitie:

  1. Ca in absolut orice competitie, exista o lista cu filme super, filme asa si asa si filme nesuferite. Nu faceti din ceea ce nu va place subiectul unui razboi personal dus sotto voce impotriva organizatorului (“sunt numai porcarii, nu vezi ca lumea incepe sa plece din sala?”) care si asa se lupta cu morile de vant organizatorice.
  2. Un film are un inceput si un sfarsit care trebuie respectate in egala masura cu continutul. Va rugam nu dati dovada de sindromul ADHD tocmai la genericele de final si invatati sa le lecturati cu rabdare.
  3. Comentariile de tip “tampenie”, “stupizenii”, “this is crap, man”, “uau, 3D in sfarsit” sunt binevenite daca le enuntati pe soptite si numai pentru auzul si uzul amicului de alaturi. Daca acesta le accepta.
  4. Practicati toleranta, faceti apel la bunele sentimente sau cel putin la cei 7 ani de acasa. Chiar daca nu intelegeti o iota din ceea ce vedeti, este momentul cel mai bun sa va ganditi ca cineva a muncit pentru “porcaria” asta luni bune si poate exista pe planeta asta un grup restrans de oameni care o adora/accepta/apreciaza/inghite din politete. Mai bine trageti un pui de somn decat sa initiati o cruciada personala bazata pe propriile gusturi. Sau oferiti-va altceva decat pretul unui bilet de cinema.

marți, 6 octombrie 2009

Anim'est 2009 Scurtmetraje Competitie 1

Luni dupa amiaza a inceput competitia propriu zisa a festivalului Anim'est, cu proiectia primului calup de scurtmetraje. Asa ca repede repede si eu cu citeva note pe marginea a ceea ce am vazut, mi-ar place sa am de-a face si cu notele de festival ale altor eventuali spectatori.


"Gluteus Maximus" in regia lui Brendan Cook (compania pictureDRIFT) si a lui Mick Elliott (compania Boy Reporter Productions) incepe asa: "Bottoms were invented in the year 23 BC. Prior to that, the human race was entirely bumless." Filmuletul realizat prin mixarea animatiei cu fotomontajul este un adagiu comic pe tema importantei coplesitoare a fesierilor in istoria umanitatii, incepind cu arta, continuind cu istoria si esuind in birfa mica. Brendan Cook a mai regizat "Neon" (il puteti vedea aici), un delicat poem urban pe muzica lui Chris Clarke si utilizind frinturi din Bukovski. Marturisesc ca "Neon" mi-a placut mult mai mult decit istoria posteriorului. Scabrosul cu accente comice de care musteste acesta din urma este cu siguranta contributia lui Mick Elliott , ca dovada "Das Bog" un omagiu  parodic adus filmelor horror de serie B din anii 50, in care un om se bate cu propriile sale dejectii, ca sa zic asa.

Gasiti trailerul lui "Gluteus Maximus" aici.