Fac ce fac si la
fiecare editie TIFF includ in programul personal variantele de
indie american pe care festivalul le
propune. Sunt rare, adaptate variantelor micro buget, facute deseori de
prieteni si entuziasti, despre ele se scrie putin (ici unicul trailer, colo
sinopsisul colportat din festival in festival), nu aliniaza in generic nume
sonore. Cu toate acestea, ele, adevaratele
indie,
sunt unica modalitate de a arunca un ochi in spatele masinariei americane de
facut filme. Surprizele placute nu sunt putine, in acest caz notez “intalnirea”
cu imaginea semnata de James Laxton (“
Medicine for Melancholy”) si cu
montajul lui Julio Perez IV. Spectatorul rabdator descopera pana la urma ca mai
toti indivizii mentionati in astfel de credite de final sunt polivalenti, ceea
ce, dupa mine, ofera productiilor mici o coerenta si un echilibru de invidiat.
In acest caz, filmuletul acesta facut din mai nimic de catre un debutant
intr-ale regiei reuseste sa imbine perspective multiple cu eleganta si
discretie, iar asta se datoreaza cred, cel putin in parte, experientei la masa
de montaj pe care o are
regizorul.
